În luna mai, românii au dat 1 mld. euro pe vacanțe. Nici nu a început vara și turismul extern crește cu 28%
Românii sfidează orice criză politică sau economică și își văd de vacanțele în afara țării. În luna mai, o lună considerată în mod normal în extrasezon, românii au cheltuit circa 1 miliarde de euro pe vacanțele în afara țării, similar cu o lună de vară când mulți români își fac vacanțele, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

Față de aceeași lună a anului trecut, suma este cu circa 28% mai mare, o creștere importantă. Astfel, românii au sfidat orice criză politică sau economică de pe plan local. În perioada ianuarie-mai, suma totală lasată de români pe vacanțele în afară a fost de 3,9 miliarde de euro, cu circa 18% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Anul trecut, românii au cheltuit aproape 10 miliarde de euro. Dacă ritmul din prima parte a acestui an se va menține până la final de 2026, va fi înregistrat un nou record. În 2025, o treime din suma totală cheltuită de români pe vacanțele în afara țării au mers către Germania, Italia și Spania.
În timp ce turismul extern are de câștigat, turismul intern înregistrează scăderi din cauza contextului actual care pune presiune pe bugete, astfel că românii preferă să renunțe la vacanțele din țară, dar nu și la cele din afară.