In Euroland pe usa din dos

Aprecierea continua a leului si greutatile tehnice asteptate dupa intrarea in circulatie a leului greu i-au facut pe multi sa se intrebe de ce nu trece Romania direct la euro, daca tot urmeaza sa adere la UE peste doi ani. Nu suntem singurii cu asemenea probleme: liderul opozitiei poloneze, Jan Rokita, viitorul prim-ministru in caz ca partidul sau de centru-dreapta castiga alegerile din acest an, sustine ca Polonia ar trebui sa adopte unilateral moneda unica europeana, ca sa-si protejeze economia. Ca si leul romanesc, coroana slovaca, forintul ungar ori rubla ruseasca, zlotul s-a confruntat in ultimele luni cu o apreciere puternica in raport cu euro, atrasa de investitorii straini in cautare de plasamente rentabile. 

Ideea nu e noua, ba chiar a fost vehiculata inca de prin 1999, de acea data ca mijloc de aparare impotriva devalorizarii monedelor nationale din tarile candidate la UE. Regulamentul zonei euro spune ca tarile care vor sa adopte moneda unica trebuie sa traverseze o perioada de tranzitie de cel putin doi ani, in care variatiile monedelor nationale sa se incadreze intr-o marja de plus/minus 15% fata de o rata de referinta. In plus, trebuie sa ajunga la convergenta cu zona euro in privinta criteriilor de la Maastricht referitoare la deficit fiscal, datorie publica si inflatie. Pana acum, numai Estonia, Lituania si Slovenia au intrat in aceasta perioada de „carantina“, urmand sa adopte euro in 2007. 

Polonia ar dori acum fie o aderare in bloc la euro, in 2010, impreuna cu Cehia, Slovacia si Ungaria, ca sa aiba sanse egale la atragerea de capital, fie o aderare unilaterala la euro in acest an, dar fara sa-si asume criteriile de convergenta (nu vrea sa-si reduca deficitul bugetar, de pilda, sub 3% din PIB). O astfel de adoptare rapida a euro ar fi deci echivalenta cu un simplu regim de consiliu monetar, la care se adauga schimbarea bazei monetare din zloti in euro. Riscurile pot depasi insa avantajele. Pe de o parte, banca centrala a tarii care adopta euro pierde controlul asupra cursului de schimb si al dobanzilor, ceea ce presupune o disciplina fiscala si salariala destul de greu de realizat. Pe de alta parte, conducerea UE a dezaprobat intotdeauna adoptarea euro „pe usa din dos“ de niste tari care inca nu indeplinesc criteriile de la Maastricht.