În ce țări sunt cele mai scumpe alimente și unde se situează România
Organizația Națiunilor Unite urmărește cu atenție indicele FAO care analizează prețurile alimentelor la nivel global. Națiunile Unite a compus un coș cu cele mai întâlnite alimente: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În ianuarie 2017 prețul mediu al acestui coș a crescut cu 12% față de ianuarie 2016, informează World Economic Forum.
Unul dintre motivele ale acestei evoluții este creșterea prețului zahărului. Acum te costă cu 45% mai mult să-ți îndulcești ceaiul decât în ianuarie 2016, în timp ce prețul laptelui folosit pentru cafea a crescut cu 33%, iar uleiul pentru salată cu 34% comparativ cu anul trecut. Doar prețul carnei a rămas stabil, crescând doar cu 8%.
Potrivit datelor Eurostat, cea mai scumpă țară din Europa pentru shopping este Elveția, unde prețurile la alimente, băuturi și tutun sunt cu 72% peste media europeană. După Elveția urmează Norvegia (+60%), Danemarca (+45%) și Islanda (30%). Danemarca este cea mai scumpă piață din Uniunea Europeană în timp ce Polonia este cea mai ieftină (37% sub media UE). România este a doua cea mai ieftină țară din Uniune cu prețuri cu 36% mai mici decât media. Și vecinii noștrii bulgarii și maghiarii plătesc mai mult pentru aceleași produse decât noi.
Indicele FAO, care urmărește prețurile alimentelor, a ajuns la 174 de puncte în ianuarie 2017, în creștere, dar încă departe de recordul istoric stabilit în februarie 20111 când a ajuns la 240.
Prețurile ridicate au dus la revolte în anumite țări din cauza faptului că milioane de oameni nu-și permiteau să cumpere nici măcar alimentele de bază pentru a-și hrăni familiile.
În india explozia prețului cepei în 2010 a dus la revolte, iar guvernul a fost forțat să intervină, interzicând exporturile de ceapă și au scăzut taxele pentru importul de ceapă.
Potrivit informațiilor World Food Programme, familiile cheltuiesc în medie în jur de 60-80% din venituri pe alimente. Atunci când prețurile cresc prea mult și prea repede efectul poate fi sever asupra familiilor sărace care sunt obligate să taie din lucrurile “non-estențiale” precum manuale școlare, medicamente sau haine
