Home Afaceri În ce au reușit doi frați din România să...
Afaceri

În ce au reușit doi frați din România să transforme o fermă abandonată din județul Bacău. Ei produc aici aparatură unică în țara noastră

Pandemia a reprezentat pentru frații Cătălin și Andrei Butnaru contextul să treacă de la furnizarea de servicii de siguranță a alimentelor la producția de dispozitive medicale. Iar o fermă abandonată din județul Bacău, atent modernizată, este locul de unde acum…

În ce au reușit doi frați din România să transforme o fermă abandonată din județul Bacău. Ei produc aici aparatură unică în țara noastră
În ce au reușit doi frați din România să transforme o fermă abandonată din județul Bacău. Ei produc aici aparatură unică în țara noastră · Foto: Business Magazin

Pandemia a reprezentat pentru frații Cătălin și Andrei Butnaru contextul să treacă de la furnizarea de servicii de siguranță a alimentelor la producția de dispozitive medicale. Iar o fermă abandonată din județul Bacău, atent modernizată, este locul de unde acum ei dezvoltă singurele dispozitive medicale de diagnostic in vitro din România. Care este potențialul acestei nișe?

Ajunsese tot mai dificil să obținem calitate și, mai ales, calitate la prețuri rezonabile. Ne-am gândit că dacă noi întâmpinăm astfel de probleme, probabil că nu suntem singurii. Așa că ne-am propus să scoatem pe piață exact consumabilele de laborator pe care ni le-am fi dorit pentru noi. Și la prețuri competitive”, au spus Cătălin Butnaru, CEO, și Andrei Butnaru, director general, fondatori ai  BIOGEN VET, într-un interviu scris axat pe povestea acestui business. În momentul în care ei au luat  decizia să intre pe piața consumabilelor de laborator, acumulaseră o experiență de peste 15 ani în utilizarea acestora, ca furnizori de servicii de siguranță a alimentelor. Având în vedere această experiență anterioară, pentru ei a fost simplu să observe ce poate oferi un furnizor de dispozitive necesare într-un astfel de laborator: produse de calitate, care să nu influențeze calitatea analizelor și rezultatul lor.

Înființată în pandemie, în 2020, afacerea BIOGEN VET este, potrivit fondatorilor acesteia, singura din România axată pe cercetare și producere de dispozitive medicale de diagnostic in vitro. Concret, businessul este format dintr-o fabrică de consumabile de laborator axată pe producția de recipiente pentru probe biologice, plăci Petri, plăci de reacție, vârfuri de pipetă, anse inoculare etc.

Investițiile în acest business, deși aflat la început, sunt semnificative: partea de injecții de mase plastice a presupus un buget de aproximativ 1,5 milioane de euro, achiziția echipamentelor pentru matrițe a ajuns la aproape 800.000 de euro, iar modernizarea a 6 spații din fosta fermă unde au construit fabrica a mai presupus o investiție de  jumătate de milion de euro. „Și mai avem câteva investiții programate până la finalul acestui an. Despre profit, mai bine ne întrebați peste 2-3 ani, pentru că acesta încă nu există. Dar suntem perseverenți și încrezători în acest business și mai știm că nu putem produce calitate peste noapte. Nu este un domeniu unde poți grăbi rezultatele. Avem nevoie de încrederea clienților și partenerilor noștri, și nu o putem câștiga decât prin produse excelente și prețuri rezonabile. Și din fericire, nu neapărat, din păcate, nu există scurtături la nivel de investiții pe drumul acesta”, detaliază ei așteptările lor referitoare și la rezultate.

Ce i-a determinat pe frații Butnaru să investească într-o fabrică de consumabile de laborator în România?

„Nevoia și frustrarea, aș răspunde pe scurt. În versiunea extinsă, ideea de a crea o fabrică de consumabile de laborator a încolțit în mintea noastră în urmă cu 4-5 ani, dar s-a dezvoltat odată cu pandemia”, răspunde Cătălin Butnaru, CEO al BIOGEN VET. Detaliind apoi nevoia ce a stat ca resort pentru business, el spune că prin 2020, România deja avea lipsuri foarte mari din aceste consumabile.

Ce i-a determinat pe frații Butnaru să investească într-o fabrică de consumabile de laborator în România?

„Nevoia și frustrarea, aș răspunde pe scurt. În versiunea extinsă, ideea de a crea o fabrică de consumabile de laborator a încolțit în mintea noastră în urmă cu 4-5 ani, dar s-a dezvoltat odată cu pandemia”, răspunde Cătălin Butnaru, CEO al BIOGEN VET. Detaliind apoi nevoia ce a stat ca resort pentru business, el spune că prin 2020, România deja avea lipsuri foarte mari din aceste consumabile –  mai ales pe piața laboratoarelor private. Majoritatea consumabilelor care ajungeau în țară erau direcționate către laboratoarele de stat, pentru a acoperi nevoia foarte mare de teste și analize generată de pandemie. „Neavând o producție proprie de plastice medicale, România importa aceste produse la prețuri exorbitante, după ce se asigurau stocurile țărilor din care se achiziționau, inițial. Practic, noi, cei din mediul privat, ajunseserăm să licităm foarte mult ca să primim foarte puțin. Și, de aici, frustrarea”, amintește el. Din resimțirea acestei nevoi acute de dispozite medicale au decis să înființeze propria companie dedicată producției de consumabile de laborator: „A fost o decizie foarte dificilă. După o perioadă de 15 ani în care am fost furnizori de servicii, deveneam producători în acest domeniu”.

Au luat-o așadar de la zero, au căutat și au amenajat un loc de producție, au obținut certificatele și avizele necesare în domeniu, au asigurat un mediu steril, dar au făcut și economie, pentru că nu aveau un buget nelimitat.

„În primul rând aveam nevoie de fabrică. Din experiența anterioară de business, știam că este mult mai eficient să găsim o clădire în care să funcționăm, pe care să o amenajăm și să o organizăm în funcție de cerințe: legale, de sterilitate, de siguranță, de flux tehnologic, de funcționare operațională, dar și din punct de vedere business sau sustenabilitate”, amintesc ei. Astfel, au cumpărat o fostă fermă în comuna Odobești, satul Tisa Silvestri, din județul Bacău –  un loc aflat în ruină, dar pe  care l-au renovat și adaptat la nevoile lor.

A urmat partea de dotare cu echipamente: „Am țintit de la început cele mai eficiente tehnologii de pe piață. Așa cum menționam, avem echipamente de la unul dintre cei mai mari producători europeni din domeniu”.

Apoi, au fost nevoiți să se ocupe de aprovizionarea cu materie primă, pe care au reușit să o asigure direct din România: „Suntem foarte mulțumiți de calitate și de relația cu furnizorii noștri”.

2022 a adus o altă etapă din dezvoltarea companiei fiindcă au decis să își producă singuri matrițele necesare pentru producerea de dispozitive medicale. „Am achiziționat sistemele necesare, urmând ca de anul acesta să începem producția de matrițe, iar asta ne dă o flexibilitate foarte mare în a accepta proiecte noi pentru că ne putem extinde gama de produse și putem reduce și costurile de producție”, detaliază ei. De exemplu, partea de automatizare a proceselor de producție este chiar și de 10 ori mai ieftină decât în UE.

5 întrebări pentru frații Butnaru:

1. Cum ați luat decizia să dezvoltați acest business în familie și cum se împart responsabilitățile între dvs. și fratele dvs.?

Suntem o echipă unită și avem un obiectiv comun: vrem să dezvoltăm această afacere și să o facem într-un mod sustenabil. Din toate punctele de vedere, atât financiar, profesional cât și ecologic. În ceea ce privește distribuirea responsabilităților, încercăm să ne maximizăm eficiența prin alocarea sarcinilor în funcție de abilitățile și experiențele fiecăruia dintre noi. De exemplu, Andrei are o implicare mai mare pe aspectele tehnice ale afacerii, cum ar fi rezolvarea oricărei probleme de natură tehnică ce apare în procesul de producție sau elaborarea unor documente tehnice legate de produse, în timp ce eu mă ocup de direcția generală a afacerii, urmărind tendințele pieței și luând deciziile strategice pentru a ne dezvolta afacerea în mod sustenabil. Suntem o echipă în care ne completăm și motivăm unul pe altul și reușim să găsim soluții împreună la orice obstacol. Suntem conștienți că această abordare poate fi dificilă, dar credem cu tărie că această colaborare în familie aduce o dinamică unică și o mai mare coeziune în afacerea noastră. Ne mândrim cu ceea ce am realizat împreună până acum și suntem încrezători în capacitățile noastre de a ne dezvolta în continuare, ca și companie, și de a ne atinge obiectivele comune. Până la urmă, suntem frați de aproape 40 de ani și parteneri de business de vreo 15 ani. A mers până acum, sigur vom face o echipă extraordinară și de acum încolo.

2. Care sunt provocările când vine vorba de dezvoltarea unui astfel de business?

Una dintre provocările cu care ne-am confruntat a fost partea de cercetare și testare a produselor. Dezvoltarea unui business în domeniul medical presupune o investiție semnificativă în zona aceasta și nici nu poate fi recuperată rapid. Testele de producție pot să dureze de la o lună până la un an pentru a obține calitatea dorită. Timp în care consumăm foarte multă materie primă și foarte multe ore de cercetare și dezvoltare de produs. Dar știm că doar așa putem obține calitate. Mai este și partea de reglementare legală, care presupune reguli stricte și complexe în activitatea noastră. Dar ne-a ajutat foarte mult experiența de laborator sanitar-veterinar pe care o avem în spate și am reușit să asigurăm toate condițiile necesare desfășurării activității și avem și specialiști care ne ajută cu consultanță pentru a ne asigura că toate produsele sunt în conformitate cu reglementările în vigoare. Iar, ca să rămânem la resursele umane, o altă provocare majoră pe care am întâmpinat-o a fost găsirea personalului calificat. Dezvoltarea și producția de dispozitive medicale implică o echipă de experți și specialiști, cum ar fi ingineri, cercetători și tehnicieni. Majoritatea sunt în București sau orașele mari din țară. Nu a fost ușor, dar tot experiența din domeniu ne-a ajutat, pentru că am reușit să cunoaștem specialiști sau chiar să îi pregătim pe unii dintre ei și au rămas alături de noi de-a lungul timpului.

3. Ce planuri aveți pentru a extinde afacerea în viitorul apropiat și ce investiții v-ați bugetat în această direcție?

Pentru a extinde afacerea noastră în viitorul apropiat, avem un plan bine stabilit. Obiectivul nostru principal este să livrăm produsele noastre direct către utilizatorul final – laboratoarele medicale și rețelele de laboratoare medicale. În acest sens, ne-am propus să dezvoltăm parteneriate cu clienți de top din industria medicală, astfel încât să putem oferi produsele noastre direct către aceștia.

 De asemenea, ne dorim să continuăm să îmbunătățim și să diversificăm gama noastră de produse. Vom investi în cercetare și dezvoltare pentru a crea produse noi și inovatoare, care să răspundă nevoilor specifice ale clienților noștri. În plus, vom încerca să ne extindem în alte zone geografice, pentru a crește baza noastră de clienți și pentru a atinge obiectivul nostru de a ajunge printre marii producători internaționali de consumabile medicale în următorii 5 ani. Avem la dispoziție o suprafață mare de producție. Deși majoritatea producătorilor de consumabile plastice de laborator țin stocuri doar la cerere, noi suntem capabili să depozităm o cantitate mare de produse. În prezent, folosim doar 15% din capacitatea noastră de depozitare. Am conceput o afacere cu perspective mari încă de la început și, în scurt timp, ne propunem să producem minimum 50 de tipuri de consumabile medicale. Pentru a realiza aceste obiective, am bugetat investiții semnificative în dezvoltarea și extinderea capacităților noastre de producție. Vom investi în echipamente de producție de ultimă generație, care să ne permită să creștem eficiența și să îmbunătățim calitatea produselor noastre. De asemenea, vom investi în dezvoltarea resurselor umane, pentru a ne asigura că avem o echipă de profesioniști bine pregătiți și motivați pentru a atinge obiectivele noastre de afaceri.

4. Cum vă diferențiați de concurența de pe piața de consumabile de laborator din România?

Sincer, cred că piața românească de producție a consumabilelor de laborator se naște odată cu BIOGEN VET și se va dezvolta în paralel. În acest moment, suntem singurii care produc aceste dispozitive medicale în țara noastră. Probabil, chiar și în regiune. Cred că cel mai apropiat producător de consumabile de laborator este în Polonia. De asemenea, fiind producători locali, putem scurta semnificativ lanțul de aprovizionare și putem livra produsele în timp util, chiar și în 24 de ore. Aprovizionarea noastră cu materie primă din România și stocurile noastre locale ne permit să reducem costurile de transport și de energie. În plus, clienții noștri își păstrează controlul asupra stocurilor și prețurilor, eliminând necesitatea contractării de împrumuturi bancare pentru a asigura stocurile necesare. Un alt aspect important care ne diferențiază este capacitatea noastră de a personaliza produsele pentru a satisface cerințele clienților noștri, oferind astfel produse unice pe piață.

5. Ce rol au sustenabilitatea și noile tehnologii în acest business?

Sustenabilitatea și noile tehnologii au un rol crucial într-un business de producție a consumabilelor de laborator, atât din punctul de vedere al eficienței și al reducerii costurilor, cât și din perspectiva impactului asupra mediului și responsabilității sociale. În ceea ce privește sustenabilitatea, un business care produce consumabile medicale ar trebui să își asume responsabilitatea pentru reducerea amprentei sale de carbon, prin implementarea unor practici de producție durabile și prin utilizarea de materiale și tehnologii mai puțin poluante. De exemplu, utilizăm materiale biodegradabile sau reciclabile pentru ambalare și transport, producem local și oferim alternative la aprovizionarea cu produse voluminoase de greutate mică pe distanțe lungi, iar pentru producție folosim energie regenerabilă, reducând astfel impactul asupra mediului. Am hotărât să investim în energie verde și am amplasat panouri solare pe acoperiș, acest lucru ajutându-ne să eficientizăm și costurile de producție. În acest moment, cheltuielile noastre cu energia sunt aproape de zero. În ceea ce privește noile tehnologii, le utilizăm deja pentru a îmbunătăți procesele de producție și pentru a reduce costurile. De exemplu, folosim tehnologii de automatizare și robotizare pentru a reduce timpul de producție. În plus, prin utilizarea de software de planificare a resurselor întreprinderii, compania poate gestiona eficient lanțul de aprovizionare și stocurile de materii prime, reducând astfel costurile și optimizând operațiunile. În plus, noile tehnologii pot fi utilizate și pentru personalizarea produselor, ceea ce poate fi un avantaj competitiv important. De asemenea, de anul acesta am început și investițiile în dezvoltarea finală a produselor, cu ambalare și prezentare corespunzătoare, acestea fiind consumabile sterile de laborator.

La nivel de principiu, o astfel de abordare bazată pe inovație și sustenabilitate contribuie la o mai mare satisfacție a clienților, dar și a angajaților.    ■

„Neavând o producție proprie de plastice medicale, România importa aceste produse la prețuri exorbitante, după ce se asigurau stocurile țărilor din care se achiziționau, inițial. Practic, noi, cei din mediul privat, ajunseseRĂM să licităm foarte mult ca să primim foarte puțin. Și, de aici, frustrarea.”

Cătălin Butnaru (Stânga), CEO și cofondator, BIOGEN VET

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună