În business, cineva este valoros prin poziția pe care o deține, nu prin faptul că el, ca persoană, este valoros

Una dintre marile probleme cu care se confruntă cei care pleacă dintr-o anumită poziție de top din business este aceea că cei cu care făceau afaceri, cu care se întâlneau, care stăteau pe la ușile lor, „nu-i mai cunosc”. Plecând din business, plecând din acea poziție de top și fiind acum pe cont propriu, foarte multă lume constată, cu stupefacție, că nimeni nu mai este interesat de ei, că nimeni nu vrea să facă business cu ei, că nimeni nu prea are nevoie de serviciile lor.

Foarte mulți cred, când sunt în poziții de top, când au bugete mari pe mână, când pot direcționa contracte într-o parte sau alta, când sunt în prim-plan, că această situație poate fi menținută și când ajung pe cont propriu. Mulți cred că ei, ca persoană, sunt valoroși, mai valoroși decât compania pentru care lucrează. Când ajung „în stradă”, mulți constată că nimeni nu are nevoie de ei, că erau valoroși și lumea stătea la ușa lor doar pentru că ocupau un anumit birou, pentru că ocupau o anumită funcție, pentru că aveau bugete pe mână, nu pentru că erau de neînlocuit.

Mulți cred că sunt mai puternici decât companiile pentru care lucrează, că acestea nu mai merg înainte fără ei, că toată lumea se învârte în jurul lor și atunci când nu mai ocupă o anumită poziție. Această situație este dărâmătoare pentru mulți executivi care, atunci când „ajung în stradă”, trebuie să se confrunte cu foarte multe refuzuri, cu foarte multe „NU”-uri, cu foarte multe telefoane la care nu mai răspunde nimeni la al doilea, la al treilea, la al patrulea apel. Mulți trebuie să învețe să facă vânzări, lucru pe care înainte îl făceau alții pentru ei, și nu sunt obișnuiți.

Andrei Goșu, managing partner al firmei de consultanță Ascendis, spune că a întâlnit foarte multe cazuri de executivi care au ajuns „în stradă” și care au fost nevoiți să umble după contracte, după servicii pe care să le vândă și care, la discuțiile cu companiile, aflau că aproape nimeni nu are nevoie, nimeni nu vrea să cumpere ceea ce aveau ei de vândut. Foarte mulți executivi „aruncați în stradă” nu-și găsesc locul după ce pleacă dintr-o anumită poziție și se întreabă de ce. Mulți află, pe pielea lor, cum e să treci de la un pachet salarial de 10.000-15.000 de euro, dacă nu chiar mai mult, la câteva sute de euro obținuți pe cont propriu – și asta în cea mai bună situație. Mulți constată că ceea ce știu ei din punct de vedere profesional s-ar putea să nu mai fie căutat, având în vedere că pozițiile sunt deja ocupate de altcineva.

Ceea ce se caută și pentru care se plătește este lista de contacte, lista de telefoane pe care le are cineva, contacte care ar putea să deschidă uși, bugete și, eventual, obținerea unor contracte. Doar așa cineva este valoros. Piața de business este dură, iar un om este valoros nu pentru că el este valoros sau pentru că este un director de neînlocuit, ci pentru că ocupă o anumită funcție și poziție. La începutul anilor ’90, când au venit investitorii americani în România, aproape primul criteriu la recrutarea cuiva era legat de contactele pe care le avea, de ușile pe care le putea deschide, de contractele pe care le obținea. Aproape nici nu conta că persoana respectivă nu avea nicio treabă cu acel domeniu. Andrei Goșu de la Ascendis a avut o postare pe pagina lui de LinkedIn în care îi sfătuia pe corporatiști, pe cei cu poziții bune, să fie atenți când pleacă, pentru că ceea ce este „în stradă” este total diferit față de ceea ce crede cineva care până atunci a stat într-un birou și era căutat de multă lume. Când ieși „în stradă”, nimeni nu-ți face loc, adică tu trebuie să-ți faci loc, nimeni nu-ți deschide ușile și nu-ți întinde un contract pe tavă doar pentru că ai ocupat o poziție bună într-o companie. Acest lucru se uită a doua zi din momentul în care cineva pleacă dintr-o anumită poziție. Cel valoros este cel care preia acea poziție și care, de a doua zi, va avea ocupate sloturile de întâlniri.

Pentru cineva care a fost CEO și nu mai este, de a doua zi sloturile de întâlniri sunt goale. Partenerii de business pe care i-ai avut până atunci și care stăteau pe la ușă în așteptarea a măcar 15 minute de discuție nu au niciun slot liber pentru situația în care rolurile se schimbă.

Pe cont propriu, în business, este greu, chiar foarte greu pentru un fost CEO, cel puțin la început. Dacă nu și-a lăsat ceva într-un seif, îi este foarte greu să-și facă loc în lumea inundată de toți cei care vor întâlniri, care vor să vândă ceva unei companii. Mulți dintre cei care au avut poziții de top se trezesc că nimeni nu vrea serviciile lor, că nimeni nu mai are buget, că nimeni nu vrea să le ofere ceva. Vara aceasta, discutam pe treptele unei cafenele cu cineva care interacționează cu sistemul bancar despre toate aceste fuziuni și preluări de bănci, care, în final, înseamnă că numărul de directori trebuie să se reducă. Piața reducându-se, este greu să-ți găsești un loc în altă parte, având în vedere că pozițiile sunt deja ocupate. Eu i-am spus că cei care pleacă pot să o ia pe cont propriu, pot să ia o franciză 5 to go și să devină antreprenori, să-și facă programul cum vor, să nu mai depindă de nimeni, să fie independenți. Iar replica lui a venit imediat: „Și cât se câștigă acolo?”. Într-o situație fericită, 1.500-2.000 de euro pe lună, banii tăi. „Păi acolo este de muncă și ce să faci cu 1.500 de euro pe lună?” 

(cristian.hostiuc@zf.ro)