Home IT Importanța noilor tehnologii în eficient...
IT

Importanța noilor tehnologii în eficientizarea businessului

Aproape jumătate din companiile mici și medii din România funcționează fără o planificare structurată a operațiunilor prin intermediul aplicațiilor software. Chiar și numai un soft pentru gestionarea resurselor ar putea însă crește simțitor productivitatea.

Importanța noilor tehnologii în eficientizarea businessului
Importanța noilor tehnologii în eficientizarea businessului · Foto: Business Magazin

Un producător român de echipamente industriale a cumpărat de două ori aceeași piesă în valoare de 200.000 de dolari din cauza lipsei de coordonare dintre angajați și a unui sistem informatic prin care să fie gestionat fluxul operațional, povestește Ioana Răzvan, directorul diviziei Dynamics Business Group din cadrul Microsoft România.

Un alt exemplu despre care vorbește este cel al unei companii din domeniul construcțiilor care a realizat că nu putea justifica sute de litri de combustibil per utilaj în fiecare lună, pierderi care au determinat compania să investească într-un sistem informatic prin care aceste discrepanțe au fost eliminate.”Soluții software precum ERP (enterprise resource planning) sau CRM (customer relationship management) impun o rigoare la nivel operațional, iar informația structurată și centralizată poate duce la evitarea unor asemenea situații”, explică Răzvan.

Mai mult de jumătate dintre companiile mici și mijlocii funcționează însă fără o altfel de planificare structurată a operațiunilor pe bază de sisteme software și doar 30% folosesc un sistem de tip ERP, spune executivul Microsoft, companie care numără 20 de parteneri și în jur de 400 de clienți pe acest segment, în special din rândul IMM-urilor. De altfel, cu numai 105 milioane de euro investite pentru proiecte ERP noi sau mentenanța celor deja implementate în 2012, România este printre țările cu cel mai slab apetit din Europa, conform cercetărilor companiei de consultanță Pierre Audoin Consultants.

“O aplicație software integrată a devenit însă obligatorie în ultimii ani”, punctează Ioana Răzvan, mai ales că un astfel de sistem poate duce la o creștere semnificativă a productivității companiei în ansamblu. În SUA, de pildă, din 1995 încoace, de când a început era digitală, productivitatea muncii a crescut cu până la 3% în fiecare an, avans în cea mai mare parte atribuit sistemelor informatice adoptate de companii.

Nu multe sunt însă companiile care realizează necesitatea unor asemenea soluții software și nici în rândul celor care plănuiesc să investească în acest sens drumul nu este complet lin. Pentru că, dincolo de companiile care au foarte bine definite necesitățile și știu ce soluții să cumpere, există o altă categorie de clienți unde apar adesea discrepanțe între soluția software care le trebuie și cea pe care ajung în final să o folosească. “În cele mai multe situații, cămașa este ori prea mare, ori prea mică, deși ar trebui să se potrivească perfect”, conchide plastic Ioana Răzvan.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună