Important e ce lași în urmă

Aș vrea să încep prin a spune că numele meu complet este Simion Ioan și nu Simion Ionuț; am ales această variantă – Ionuț – pentru că așa m-a strigat mama mea, deși eu sunt foarte mândru de Ioan”, spune șeful PwC, prezent în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. „Dar chiar dacă prețuiesc foarte mult numele de Ioan, îl folosesc foarte rar și asta din cauza faptului că de-a lungul carierei mele profesionale, cu mici excepții, am lucrat numai în companii americane și am ținut foarte mult la numele meu român. Or Ioan are imediat conotație de John și detest să fiu numit John. Am încercat să le spun Ionuț – Johnny era și mai rău – și de atunci, în toate companiile în care am lucrat – indiferent că s-au numit Colgate, Amway sau PwC – am avut privilegiul de a fi întotdeauna strigat «sir» de către colegii mei sau partenerii mei de afaceri.”

Ionuț Simion s-a născut în satul Goruna (Prahova) și face parte dintr-o familie cu trei frați – de aici a și plecat nevoia de autodepășire, spune el, pentru că trăia într-o familie în care numai tatăl său avea un venit, fiind cofetar. „Dacă cineva se duce în satul meu și întreabă: «Îl știți pe Ionuț Simion?»,  după nume n-ar ști niciunul, poate doar după poză. Dar dacă ai întreba: «Îl știți pe Ionuț, băiatul lui cofetaru’?», nu cred că există cineva în toate comunele alea din jur să nu știe unde stau sau ce fac și cum sunt. De ce? Pentru că tata era un foarte bun profesionist și el întotdeauna ne-a transmis acest exemplu al lucrului bine făcut.”

Simion a intrat la Academia de Studii Economice în 1987, deși spune că visul lui era să urmeze școala militară. „Toată viața mea mi-am dorit să fac școala militară, dar nu am putut din cauza accidentului la ochi pe care l-am avut la 8 ani. Dacă stau să mă gândesc, treaba asta mi-a schimbat viața în bine și nu în rău, pentru că probabil aș fi ajuns cine știe ce ofițer.”

Când pregătirea și oportunitatea se întâlnesc

10.000 de candidați, așa că s-a dus la Facultatea de Finanțe pentru că erau cele mai multe locuri, alegând într-un mod „cât se poate de pragmatic” să își maximizeze șansele. „A fost, să zic, prima mea judecată de valoare: nu-mi propun să fiu mai bun decât alți 500, eu îmi propun să fiu în ăia 200.” 

„Am ajuns la concluzia că îți trebuie și puțin noroc în viață, deși norocul este acel loc în care pregătirea și oportunitatea se întâlnesc”, spune Ionuț Simion. Crede astfel că a avut noroc pentru că a intrat la facultate cu o medie foarte mare, în condițiile în care s-au întâmplat pentru prima dată în istoria ASE-ului două lucruri: la economie politică nu s-au mai dat subiecte de economie socialistă, ci unele legate de teoria capitalismului, iar la geografie s-a dat un subiect legat de lacurile din România. „Învățasem eu câteva lucruri, dar lecția aceea cu teoria capitalistă chiar o știam, pentru că visam cum o să combat socialismul științific cu noi teorii care să facă lumea mai bună; iar la geografie, care era punctul meu slab, chiar știam lacurile din România – nu pentru că le învățasem, dar pentru că atunci când m-am dus să-mi depun dosarul să mă înscriu, doi colegi de-ai mei discutau ce-ar fi dacă ne pică peștii. Când am auzit că e posibil să pice peștii la un examen, am lăsat-o pe mama în București, m-am întors la mine la țară și am început să citesc tot ce am putut despre pești din manualul de geografie. Și nu era nimic, erau numai lacuri… lacuri și râuri. Și atât am apucat și eu să învăț.”

„La facultate vorbeau despre debit, despre credit, iar eu făcusem tractoare și ce mai învățasem la școală, care nu avea nicio legătură cu informațiile lor foarte elaborate sau foarte educate… Iar asta nu a făcut decât să îmi stârnească ambiția că trebuie să învăț și eu, să îi prind din urmă”, povestește Simion. Un 4 la matematică, în primul an, este motivul pentru care nu a devenit membru de partid. În anii 1988-1989, membri deveneau cei care nu aveau restanțe. „Și cum chestia asta te putea ajuta în carieră, toți acceptau. Imediat după revoluție toată lumea a alergat după ei pe șinele de tramvai strigându-le: «Băi comunistule», «Băi nu știu ce»; eu n-am devenit membru de partid deși aveam o medie de 9,30-9,50. A fost o întâmplare și în niciun caz o alegere personală.”

A terminat facultatea în 1993, fiind prima generație care a urmat cinci ani de cursuri, iar prima slujbă a obținut-o în același an, la Ana Electronic, firma pe care o descrie ca „emblematică” pentru acele vremuri. „Era o companie care aduna foarte mulți oameni de valoare, iar eu am ajuns să lucrez acolo doar printr-o decizie foarte rapidă luată de domnul Copos”, povestește el. „Am participat în ziua aceea la patru interviuri, le-am luat pe toate, dar întorcându-mă înapoi spre ASE, pe strada Roma, am dat peste Ana Electronic; o aveam pe o listă care mi se dăduse de la școală, așa că am intrat și domnul Copos m-a vazut și m-a intervievat. Cred că întrebarea a fost: «Cu ce notă ai terminat la școală?». Și i-am răspuns: «Am terminat cu 10», iar el mi-a zis că încep de a doua zi.”