Home Actualitate Impactul inflației asupra comportamentul...
Actualitate

Impactul inflației asupra comportamentului de consum de sărbători: Unu din trei români va cumpăra mărci private de Crăciun, față de doar unu din șase europeni

Scumpirile pe bandă rulantă la alimente, bunuri de îngrijire personală sau pentru casă, la haine și electro-IT îi fac pe români mai precauți în achiziții și îi determină să se orienteze către produsele cu prețuri mai mici. Inflația de circa 15% în România este una dintre cele mai mari din Europa, așa că oamenii resimt din plin creșterile de prețuri mai ales că salariile sunt printre cele mai mici…

Impactul inflației asupra comportamentului de consum de sărbători: Unu din trei români va cumpăra mărci private de Crăciun, față de doar unu din șase europeni
Impactul inflației asupra comportamentului de consum de sărbători: Unu din trei români va cumpăra mărci private de Crăciun, față de doar unu din șase europeni · Foto: Business Magazin

♦ Mărcile private sunt cunoscute pentru că au prețuri mai mici cu până la 30% față de brandurile consacrate.

Scumpirile pe bandă rulantă la alimente, bunuri de îngrijire personală sau pentru casă, la haine și electro-IT îi fac pe români mai precauți în achiziții și îi determină să se orienteze către produsele cu prețuri mai mici. Inflația de circa 15% în România este una dintre cele mai mari din Europa, așa că oamenii resimt din plin creșterile de prețuri mai ales că salariile sunt printre cele mai mici de pe Bătrânul Continent.

„De remarcat pentru România față de media europeană este faptul că de două ori mai mulți consumatori declară că de Crăciun vor apela la mărcile proprii ale retailerilor (30% vs. 16%) și la produse de origine locală (22% vs. 15%) în categoria alimente“, spune Vasi Dragomir, NielsenIQ consumer insights lead Romania & Bulgaria. Compania de cercetare de piață a analizat situația în mai multe piețe europene, precum Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Turcia, Polonia, Grecia și România, studiile fiind efectuate în perioada august-septembrie 2022.

În total, au fost realizate peste 7.700 de interviuri, iar 92% dintre respondenți au observat creșteri ale prețurilor la alimente. Oamenii estimează că sumele plătite de ei pe produse alimentare și articole de îngrijire personală au crescut, în medie, cu 18% din 2019 până în prezent.

Datele arată astfel că, din cauza inflației, unu din trei români spune că va cumpăra mărci private de Crăciun, față de doar unu din șase europeni în general.

Motivul pentru care consumatorii se orientează către mărcile private ale retailerilor este acela că produsele ce poartă nume precum Pilos, Gusturi Românești sau K-Classic au prețuri mai mici cu până la 30% față de brandurile consacrate.

„Contextul de multi-criză facilitează o orientare mai puternică spre valoare demonstrată și spre sprijinirea economiei locale, iar în România există o asociere puternică în mintea oamenilor între marca proprie și originea locală“, adaugă executivul companiei de măsurare și analiză de date.

Într-adevăr, de foarte multe ori retailerii comunică faptul că mărcile private (o parte dintre ele) sunt „made in Romania“, ba chiar există unii care au lansat braduri proprii dedicate ideii de produs autohton.

În ceea ce îi privește pe români, există deja de mai mulți ani această tendință de a cumpăra bunuri de proveniență locală. Totodată însă, începând cu 2022 dincolo de acest factor ei se uită tot mai atent la preț, remarcându-se un fenomen de downtrading. Spre comparație, în ultimii ani a existat un fenomen invers, de uptrading, adică de orientare spre bunuri mai scumpe, dat fiind că erau bani în piață.

Mărcile private câștigă astfel teren, dar este important de spus și faptul că, în România, cota lor de piață e mai mică decât în alte piețe din Occident și chiar din regiune.

Un alt element care atrage atenția cumpărătorilor sunt promoțiile, care vor deveni un factor-cheie în perioada sărbătorilor. Astfel o treime dintre respondenți spun că vor cumpăra mai multe bunuri la ofertă. Totuși, ponderea e mai mică decât în cazul celor care au răspuns asta în cazul cumpărăturilor zilnice, semn că deși bugetele sunt strâmtorate, sărbătorile vor fi în continuare o ocazie de celebrare. Cele mai relevante categorii premium pentru consumatori sunt carnea proaspată, brânza, fructele, vinul și cafeaua, conform NielsenIQ.

Circa 37% din bugetul de Crăciun al europenilor este prevăzut pentru cadouri. În majoritatea țărilor, ca și în România, articolele de îmbrăcăminte, parfumurile, jucăriile, cardurile cadou și produsele gourmet sunt primele pe lista de achiziții pentru a fi oferite în dar.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună