Imoralele solutii

Pozitia de arbitru a unui partid mic, dar orgolios s-a vadit din nou saptamana trecuta, cand Partidul Conservator a tinut mortis sa-si desemneze un candidat propriu la presedintia Camerei Deputatilor, proaspat parasita de Adrian Nastase.

Daca Alianta si UDMR au anuntat din start ca il sustin pe liberalul Bogdan Olteanu, iar PSD pe Valer Dorneanu, conservatorii s-au incapatanat duminica s-o prefere pe Daniela Popa, candidata lor, prelungind astfel tensiunea, parca pentru a lasa opiniei publice impresia ca in nici o imprejurare coalitia nu se poate manifesta unitar.

La aceasta impresie au contribuit, previzibil, si rivalitatile legate de persoana inlocuitorului lui Olteanu in functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul, pe care Olteanu a parasit-o declarand ca nu vrea sa profite de ea ca sa-si mareasca avantajul in cursa pentru sefia Camerei. Conservatorii au cerut infiintarea unui Minister al Controlului (controlat de ei), iar democratii au cerut initial portofoliul lui Bogdan Olteanu pentru Cristian Radulescu, seful grupului deputatilor democrati, apoi numirea unui membru PD la conducerea Monitorului Oficial, in schimbul sustinerii liberalului Olteanu pentru Camera.

In privinta succesorului lui Olteanu, pana duminica seara se stia doar ca exista mai multe nominalizari liberale, cea mai probabila fiind a lui Titus Gheorghioff. Interesanta a fost in context reactia PSD: purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, l-a acuzat pe premierul Tariceanu ca l-ar fi pus pe Olteanu sa-si dea demisia de la minister anume ca s-o impiedice pe Mona Musca sa candideze pentru sefia Camerei.