Îmi iubesc jobul, dar cum pot să supraviețuiesc/rezist vremurilor care vor veni?

Anxietate economică, prăbușirea optimismului, unu din patru angajați români au fost la limita burnoutului în 2025 (Indexul Employee Wellbeing 2025 – RoCoach/Novel Research), volum mare de muncă, presiunea constantă a termenelor limită, lipsa echilibrului dintre viața personală și cea profesională, apariția AI-ului și amenințările tehnologice asupra propriului loc de muncă (după 45 de ani, nu mai ești bun din punctul de vedere al schimbărilor tehnologice care apar), companiile cer productivitate în creștere, dar cu echipe în scădere, adică mai puțini oameni. Cam așa arată tabloul pieței muncii la început de 2026. În IT se consideră că România are deja un cost ridicat, comparabil cu Italia, Spania, Portugalia și chiar Grecia, spune Lucian Popovici de la Bridging Innovation și Bridging Gaps. Există o presiune foarte mare pentru reduceri de costuri prin toate mijloacele, iar în final cei care pierd, inevitabil, vor fi angajații. Companiile preferă să investească din ce în ce mai mult în aplicații, în IT, în noi programe, chiar dacă cele mai multe dintre ele nu justifică nici scopul și nici prețul, decât să mai investească în oameni. Andrei Pitiș, CEO-ul Genezio, a spus la ZF Live: este un punct de inflexiune la care se uită multe dintre firmele de outsourcing, adică să fie o echipă de cinci programatori care folosesc AI în loc de o echipă de zece oameni fără AI, dar acei cinci oameni care folosesc AI să fie plătiți mai bine. Creșterile salariale anuale de două cifre au dispărut, nu numai în IT, ci și în cele mai multe dintre sectoare. Perioada de glorie a creșterilor salariale s-a cam terminat pentru România, cu foarte puține excepții doar în anumite joburi supraspecializate, care necesită un nivel extrem de ridicat de pregătire și certificare. În rest, pentru toată lumea va fi începutul unei lupte de supraviețuire și rezistență la job, în propria organizație, mai ales atunci când trec anii și alternativele scad simțitor.

Companiile, atât multinaționalele, cât și cele românești, nu se înghesuie să angajeze oameni care au o anumită vârstă, să zicem, în cel mai bun caz, peste 50 de ani, experiența lor nefiind neapărat un atu în multe dintre cazuri. Oricum, AI-ul va face angajările în viitor, într-un mod extrem de cinic, fără sentimente, doar pe baza unui simplu brief care va tria CV-urile și candidații. Odată ce perspectiva creșterii salariilor se diminuează semnificativ, iar afirmația că România a ajuns deja o țară scumpă dintr-o perspectivă salarială se va instala în cadrul companiilor, gradul de anxietate economică crește proporțional. Asta pe lângă faptul că se spune că, pe măsură ce trec anii, devii un rebut pentru companii și, implicit, apoi, pentru societate. Fiecare are perioada lui de funcționare, dar problema este că în România, cel puțin în sectorul privat, perioada de funcționare se reduce semnificativ. Și nu toată lumea se poate angaja la stat după 50 de ani, deși foarte mulți ar vrea acest lucru.

Dacă înainte cei mai mulți dintre angajați își căutau de lucru la alte companii, se uitau continuu după alte joburi, acum fiecare încearcă să-și securizeze propriul job și nu este dispus să se mai miște atât de ușor, mai ales că creșterile salariale se diminuează semnificativ. Cu excepția unor poziții de top, care însă sunt foarte puține și unde cei în discuție își pot negocia anumite pachete salariale, pentru ceilalți ofertele nu sunt atât de generoase și nici nu au o foarte mare marjă de discuție și negociere. Nu știu dacă România mai poate produce locuri de muncă în IT, cum s-a întâmplat în anii precedenți, ci, dimpotrivă, cred că am intrat într-o perioadă în care pozițiile din IT încep să se reducă. Așa cum am mai spus, totuși este foarte greu să ai o reconversie profesională din IT în construcții, unde se fac angajări. Salariile mari din IT, de peste 2.000 de euro pe lună, plus pachetele de beneficii sunt deja înlocuite în top cu salariile din industria energetică și de gaze, acolo unde se deschid noi oportunități în industriile existente, dar și în altele care vor veni. Pe lângă problemele care apar la job, discuțiile cu șeful fiind în top, mai sunt și evenimentele geopolitice care se întâmplă și pe care le vedem sau le citim în fiecare zi și care încep să aducă o stare de tensiune în creștere, pentru că nu știm cum va arăta viitorul. Generațiile de astăzi au ce pierde – un job bun, o anumită acumulare financiară, un trai bun, un city-break bun – și de aceea există această teamă legată de ceea ce va urma. Și, în consecință, generația de astăzi nu este extrem de optimistă că generațiile din spate, adică copiii, vor avea aceeași viață bună pe care au avut-o ei. Dar, până la urmă, aceasta este lumea de astăzi și lumea de mâine, iar rezistența și supraviețuirea încep să fie primele cuvinte. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)