Imaginile din satelit dezvăluie mișcări majore în domeniul nuclear
Imaginile din satelit dezvăluie mișcări majore în domeniul nuclear. CNN: Rusia, Statele Unite și China au construit noi instalații la siturile lor de testare nucleară. Deși nu există nicio dovadă care să sugereze că Rusia, SUA sau China se pregătesc…
Imaginile din satelit dezvăluie mișcări majore în domeniul nuclear. CNN: Rusia, Statele Unite și China au construit noi instalații la siturile lor de testare nucleară.
Deși nu există nicio dovadă care să sugereze că Rusia, SUA sau China se pregătesc pentru un test nuclear iminent, imaginile, obținute de publicația americană CNN ilustrează extinderi recente la trei situri de testare nucleară.
Unul este operat de China în regiunea vestică Xinjiang, unul de Rusia într-un arhipelag din Oceanul Arctic, iar altul de SUA în deșertul Nevada.
Imaginile din satelit din ultimii trei până la cinci ani arată noi tuneluri pe sub munți, noi drumuri și instalații de depozitare, precum și un trafic crescut de vehicule care intră și ies din situri, a declarat Jeffrey Lewis, profesor la James Martin Center for Nonproliferation Studies din cadrul Middlebury Institute of International Studies.
“Există într-adevăr o mulțime de indicii care sugerează că Rusia, China și Statele Unite ar putea relua testele nucleare”, a spus el, lucru pe care niciuna dintre aceste țări nu l-a mai făcut de când testele nucleare au fost interzise prin Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare din 1996. China și SUA au semnat tratatul, dar nu l-au ratificat.
Colonelul în retragere al Forțelor Aeriene americane Cedric Leighton, un fost analist al serviciilor de informații, a analizat imaginile siturilor nucleare ale celor trei puteri și a ajuns la o concluzie similară.
“Este foarte clar că toate cele trei țări, Rusia, China și Statele Unite, au investit foarte mult timp, efort și bani nu numai în modernizarea arsenalelor lor nucleare, ci și în pregătirea tipurilor de activități care ar fi necesare pentru un test”, a declarat el.
Moscova a ratificat tratatul, dar președintele rus Vladimir Putin a declarat în februarie că va ordona un test, dacă SUA acționează prima, adăugând că “nimeni nu ar trebui să aibă iluzii periculoase că paritatea strategică globală poate fi distrusă”.