Iluziile, drogul pe care Rusia îl administrează pionilor de sacrificiu din jocul geopolitic de cucerire a pieței de energie din Europa

„Belene este o afacere total coruptă și un proiect eșuat.“ Acestea au fost cuvintele lui Boiko Borisov, premierul Bulgariei pe atunci, într-un interviu acordat postului de televiziune BTV în anul 2014. Borisov era la începutul celui de-al doilea mandat, când eforturile Statelor Unite și ale Comisiei Europene de a crește siguranța energetică a Europei prin reducerea dependenței de Rusia erau în plin avânt.

Acum, politicianul, fost boxer, în continuare la conducerea guvernului bulgar, are o părere total diferită, atât despre Belene, cât și despre ruși.
El se referea la proiectul centralei nucleare de la Belene, a cărei construcție a început în anii 1980, dar s-a blocat după căderea comunismului. Proiectul a fost dezghețat în 2004.

Reînceperea construcției i-a costat de atunci pe contribuabilii bulgari puțin peste 1,5 miliarde de euro, scrie pentru Balkan Insight Martin Vladimirov, analist al Centrului pentru Studiul Democrației din Sofia. Însă nimic nu a fost construit în ultimul deceniu. Cele două reactoare VER-1000 de 1.060 MW care ar fi trebuit să fie livrate de către Atomstroyexport, companie aflată în proprietatea statului rus, pentru proiectul Belene au fost obiectul unui proces de arbitraj care a durat trei ani.

Arbitrii au decis la sfârșitul anului 2016 că Bulgaria datorează companiei ruse 628 de milioane de euro pentru reactoarele comandate prin mai multe contracte între furnizorul bulgar de energie NEK și compania rusă, dar rămase neplătite după ce proiectul a fost oprit din nou în 2012.

Acum, cel de-al treilea cabinet al lui Borisov se pregătește să reînvie proiectul de energie nucleară, depunând o moțiune în parlament pentru ridicarea moratoriului din 2012 asupra construirii centralei.

Între timp, președintele bulgar Rumen Radev, care a câștigat alegerile din 2016 susținând în mod deschis încălzirea relațiilor cu Rusia și reînnoirea proiectelor energetice în care sunt implicate companii rusești, s-a dus pe 21 mai la Moscova pentru discuții legate de repornirea lucrărilor la Belene și posibila reînviere a proiectului ruso-bulgăresc al gazoductului South Stream, pe care el l-a numit „Bulgarian Stream“.

Recent, și premierul Borisov a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta chestiuni legate de energie. Deși conversația lor nu pare să fi adus nimic nou, Putin a reiterat interesul Rusiei de a participa la proiecte la scară largă alături de Bulgaria, inclusiv la Belene.

„Partea rusă este gata să se reîntoarcă la ideea de a implementa proiectul de construcție a centralei nucleare de la Belene, desigur, dacă conducerea bulgară ia decizia potrivită“, a declarat liderul rus reporterilor după întâlnire.

Cu privire la posibila reînviere a South Stream, Putin a spus că Rusia este „pregătită pentru noul traseu“. El a explicat că despre un posibil pasaj al TurkStream II prin Bulgaria a discutat cu președintele turc Erdogan. TurkStream a fost gândit ca înlocuitorul South Stream după ce Putin a anunțat în 2014 că îl abandonează din cauza obstacolelor puse de Comisia Europeană. South Stream ar fi făcut din Bulgaria o verigă importantă a infrastructurii de conducte prin care Rusia alimentează cu gaze naturale Europa, ocolind Ucraina.

În ceea ce privește Belene, teama este că, așa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut cu astfel de proiecte, Bulgaria va intra din nou într-un cerc vicios în care politica energetică a țării nu este condusă de interesul public, ci de statul rus și de oamenii de afaceri locali.

Înghețarea proiectului de energie nucleară în 2012 și abandonarea gazoductului South Stream la sfârșitul anului 2014 au pus capăt temporar costisitoarei influențe economice a Rusiei asupra Bulgariei.

Dar nimic nu a oprit rețelele oligarhice din spatele acestor proiecte, atât din Rusia, cât și din Bulgaria, care au colaborat în trecut pentru a penetra sau a captura sectoare strategice ale economiei bulgare, inclusiv energia, telecomunicațiile, sectorul bancar și construcțiile.

Neno Dimov, ministrul bulgar al mediului, despre care se spune că are legături neonaziste, a calificat încălzirea globală ca fiind „o farsă“, notează Huffington Post. În acest an, Bulgaria lui Borisov, a lui Radev și a lui Dimov și-a folosit președinția prin rotație a UE pentru a încerca să înlocuiască principiul „eficienței energetice pe primul loc“ al uniunii cu o regulă care prevede că statele membre nu pot promova proiecte de eficiență energetică în dauna proiectelor de infrastructură de gaze.

Dovezile sugerează că Rusia a reușit să se folosească de rolul de principal furnizor de energie pentru a manipula companii de stat, instituții publice și membri influenți ai elitei economice și politice din Bulgaria în beneficiul propriu.

După cum arată studiul Kremlin Playbook al Centrului pentru Studiul Democrației (CSD) și al Centrului pentru Studii Strategice și Studii Internaționale (CSIS) din 2016, entități rusești au controlat în medie aproape o cincime din fluxurile de venituri din economia bulgară în  ultimul deceniu, fie direct, fie prin intermediari locali.

Acest lucru face ca Bulgaria să fie cea mai vulnerabilă țară din Europa Centrală și de Est la amestecul Rusiei.

Pentru a-și amplifica influența economică, Rusia a recurs la o serie de instrumente de soft power, cum ar fi sprijin pentru partide politice și propagandă prin mass-media, și a căutat să exploateze deficitele de guvernanță și lipsa memoriei instituționale de lungă durată pentru a exercita presiuni geopolitice cu scopul de a-și atinge obiectivele strategice din sud-estul Europei.

Belene și South Stream sunt exemple vii ale modului în care Rusia încearcă să blocheze țările din regiune în megaproiecte umflate prin intermediul unor acorduri pe termen lung finanțate cu datorie care nu au o justificare economică prea clară.

În cazul Belene, nu numai că finalizarea proiectului ar costa încă 10,5 miliarde de euro, dar centrala ar crea pierderi și în primele trei decenii ale existenței sale. CSD estimează că, la structura actuală a costurilor, centrala Belene ar ajunge să acopere costurile doar la prețuri en gros ale energiei electrice de peste 80 euro/MWh, comparativ cu nivelurile regionale actuale de 35 – 40 euro/MWh.

Bazat pe datele și modelele utilizate de Comisia Europeană, un studiu al CSD din 2017 și al unor institute de cercetare în domeniul energiei cu experiență din Europa arată că Belene nu ar fi sustenabilă din punct de vedere financiar nici în 2050, când se preconizează că prețurile energiei din Europa de Sud-Est ar ajunge la aproximativ 74 euro / MWh.

Un rezultat interesant al exercițiului de modelare arată că, odată cu creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic, susținută de politicile UE de decarbonizare, până în anii 2040 chiar și centrala nucleară acum în funcțiune în Bulgaria, cea de la Kozlodui, ar putea să fie subutilizată în proporție de aproximativ 10%.

Costul unitar al energiei electrice produse de Belene – costul unitar al energiei electrice pe întreaga durată de viață a instalației de producție – se preconizează a fi cel puțin de trei ori mai mare decât costurile actuale de producție ale centralei Kozlodui, astfel că o nouă capacitate nucleară ar putea să rămână grav subutilizată în toate scenariile, ducând la crearea de active irecuperabile cu implicații enorme asupra bugetului și mediului.

Din punct de vedere economic și social, centrala ar putea duce la un sfârșit brusc al industriei locale de energie din cărbune deoarece construirea unei noi capacități mari de generare ar permite închiderea centralelor termoelectrice bazate pe cărbune fără o schimbare semnificativă a structurii aprovizionării cu energie electrică. Aceasta ar însemna și distrugerea a peste 12.000 de locuri de muncă directe și indirecte din industria cărbunelui.

În plus, există riscuri financiare semnificative, care vor fi suportate de guvernul bulgar.

În teorie, guvernul a promis că Belene va fi construită doar într-un cadru bazat pe piață, în care un investitor privat strategic va finanța integral construcția, iar statul nu ar participa, exceptând aducerea celor două reactoare deja existente.

Fără un angajament pentru un acord pe termen lung cu privire la achiziția de energie, pare puțin probabil ca vreo companie privată să decidă să investească într-un proiect care ar trebui să livreze energie electrică la prețuri de două ori mai mari decât cele de acum de pe piața regională. Aceasta a fost concluzia unui studiu confidențial de fezabilitate a proiectului, comandat Academiei Bulgare de Științe de către Bulgarian Energy Holding, proprietarul principal al proiectului.

Cu toate acestea, presiunea puternică din partea intereselor dominante a dus la schimbarea concluziei finale a studiului. Noua concluzie mizează pe faptul că Bulgaria ar putea reporni proiectul sub un cadru financiar de tipul Paks II, în care Rosatom acoperă 80% din împrumutul pentru extinderea centralei nucleare ungare, în timp ce statul – Ungaria – participă cu o participație de 20% – adică reactoarele în sine.

În practică, contribuabilii bulgari va trebui să suporte costurile proiectului prin rambursarea împrumutului rusesc după ce se va realiza că centrala nu poate genera profit suficient pentru a putea face acest lucru singură.

Între timp, Rusia se va putea folosi de acordul financiar pentru a presa guvernele viitoare în ceea ce privește direcția strategică a politicii externe a țării sau pentru a continua să hrănească interese locale pentru a susține interesele de stat sau private ale Rusiei. O parte a explicației pentru influența puternică a intereselor rusești în Bulgaria este dependența structurală de petrol, gaze naturale și de energie nucleară a țării, care s-a adâncit din cauza unei infrastructuri rigide, a obligațiilor contractuale inflexibile și a unei piețe regionale izolate și segmentate.

Această situație a fost vizibilă în special pe piața gazelor naturale, unde Gazprom se bucură de monopol asupra prețului. În ultimul deceniu, Bulgaria a plătit în medie cu 20- 30% mai mult decât Germania pentru cumpărarea gazelor rusești.

Gazprom a compromis cu succes liberalizarea comerțului regional cu gaze prin contractul său de tranzit cu compania bulgară de transport și a încercat să oprească sau cel puțin să întârzie orice proiect de infrastructură alternativă de transport al gazelor naturale prin care s-ar asigura securitatea sau diversificarea aprovizionării.

În cel mai extrem caz, potrivit fostului ministru de interne Țvetan Țvetanov, interesele Rusiei s-au aflat în spatele organizării protestelor stradale împotriva explorării gazelor de șist pe teritoriul Bulgariei.

Ca și în cazul Belene, Rusia a exploatat deficiențele de guvernanță pentru a promova construirea conductei de gaze South Stream, al cărei preț de peste 4 miliarde de euro (numai pentru secțiunea bulgară) ar fi făcut-o de trei ori mai costisitoare pe kilometru decât conductele de dimensiuni similare din Germania.

Datorită opoziției UE față de proiect și în special datorită procedurilor sale netransparente de achiziții publice, precum și depărtării Rusiei de UE după anexarea Crimeei, Rusia a abandonat South Stream în decembrie 2014.

Cu toate acestea, guvernul bulgar s-a agățat cu încăpățânare de ideea de a aduce o conductă rusească de gaze mare pe teritoriul Bulgariei.
Reîncarnarea proiectului a început încă din 2015, odată cu lansarea conceptului Balkan Gas Hub, care, conform planurilor actuale ale guvernului bulgar, va fi un centru de tranzacționare a gazelor rusești (care vor ajunge acolo printr-o versiune prescurtată a South Stream pe sub Marea Neagră), azere și a gazelor naturale lichefiate (prin intermediul TAP și al interconectorul Grecia-Bulgaria), precum și a viitoarei producții interne din resursele offshore din Marea Negră.

Însă, după cum se preconizează, Balkan Gas Hub se va alinia la reglementările UE, ceea ce face ca aceasta să fie o alegere improbabilă pentru Rusia.

Cele mai multe dintre proiectele Balkan Gas Hub implică modernizarea infrastructurii existente de gaze și construirea unei noi conducte de-a lungul aceleiași rute cu South Stream.

Bulgaria pare că încearcă fie să investească într-o nouă versiune a South Stream, fie să convingă compania rusă să aducă Turkish Stream II pe o rută bulgară în locul ideii inițiale de a lega conducta de Grecia și printr-o conductă TAP extinsă de Italia.

În acest scenariu, strategia bulgarilor este condusă de teamă – pe de o parte că terminarea contractului de tranzit pe care-l are cu Ucraina în 2019 va elimina veniturile din taxele de tranzit vitale ale operatorului de transport de gaze și, pe de cealaltă parte, din motive mai sinistre, că este puternic lovită de grupuri economice și politice proruse locale care lucrează de zeci de ani pentru a proteja monopolul Gazprom în Bulgaria.

În ambele cazuri, Rusia a demonstrat cu măiestrie că proiectele de infrastructură mari pot servi atât ca morcovi, cât și ca bețe, scopul final fiind de a extrage bani pentru elitele rusești și locale, de a consolida dominația Rusiei pe piața energiei și de a obține influență politică.
Chiar dacă aceste proiecte energetice strategice nu sunt finalizate, statutul lor de proiecte-zombie a costat și va costa Bulgaria resurse considerabile. În același timp, acestea vor crește riscul instabilității politice și vor accelera deriva țării față de nucleul UE.