Home Actualitate Cine este Ilie Bolojan, președintele int...
Actualitate

Cine este Ilie Bolojan, președintele interimar al României pentru 100 de zile: A avut o ascensiune fulminantă, la 38 de ani devenind secretarul general al Guvernului, după care a decis să se retragă în Oradea pe măsură ce influența lui Iohannis a crescut

Ilie Bolojan a ajuns miercuri la Palatul Cotroceni, pentru ceremonia de predare a ștafetei, la finalul mandatului de președinte al României al lui Klaus Iohannis. În Palatul Cotroceni a fost întâmpinat de președintele Klaus Iohannis, unde cei doi au făcut…

Cine este Ilie Bolojan, președintele interimar al României pentru 100 de zile: A avut o ascensiune fulminantă, la 38 de ani devenind secretarul general al Guvernului, după care a decis să se retragă în Oradea pe măsură ce influența lui Iohannis a crescut
Cine este Ilie Bolojan, președintele interimar al României pentru 100 de zile: A avut o ascensiune fulminantă, la 38 de ani devenind secretarul general al Guvernului, după care a decis să se retragă în Oradea pe măsură ce influența lui Iohannis a crescut · Foto: Business Magazin

Ilie Bolojan a ajuns miercuri la Palatul Cotroceni, pentru ceremonia de predare a ștafetei, la finalul mandatului de președinte al României al lui Klaus Iohannis.

În Palatul Cotroceni a fost întâmpinat de președintele Klaus Iohannis, unde cei doi au făcut o fotografie oficială, după care s-au retras pentru o discuție.

După demisia de lui a lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României, având în vedere că mandatul i s-a încheiat în decembrie, potrivit Constituției, poziția de președinte interimar va fi preluată de Ilie Bolojan. 

​Cine este Ilie Bolojan, cel care preia interimatul președinției României după demisia lui Klaus Iohannis? 

Ilie Bolojan s-a născut în comuna Vadu Crișului, județul Bihor. A absolvit Liceul de Matematică-Fizică „Emanuil Gojdu” din Oradea și a urmat studii de mecanică (1988-1993) la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara și matematică (1990-1993) la Universitatea din Timișoara.

Ilie Bolojan a apărut în politica mare la 38 de ani, când a fost numit secretar general al Guvernului Tăriceanu, dar ulterior s-a retras la Oradea și treptat și-a redus influența în PNL odată cu venirea lui Iohannis.

Ilie Bolojan a avut o ascensiune fulminantă, fiind considerat o speranță a PNL, dar treptat a decis să se retragă spre zona Bihorului după ce a câștigat funcția de primar, dar mai ales în momentul în care Iohannis a devenit președinte. 

Ilie Bolojan este un lider considerat dur, dar care a avut rezultate în Oradea. A încercat să atragă investiții străine, rivalizând cu Sibiu, Cluj sau Timișoara. 

Decizia lui Bolojan de a candida ca senator în această toamnă a venit ca o surpriză

Începând cu noul Legislativ, a preluat funcția de președinte al Senatului și a ajuns în fruntea partidului, după ce Nicolae Ciucă – cel care conducea partidul – și-a anunțat demisia în urma rezultatelor slabe obținute la alegerile prezidențiale și cele parlamentare.

Anterior, Ilie Bolojan s-a făcut remarcat în administrația publică locală, mai exact în Consiliul Județean Bihor, urmând mai multe cursuri în acest sens. 

De-a lungul timpului, Ilie Bolojan a ocupat următoarele funcții, potrivit CV-ului său:

1996 – 2004 Consiliul local al orașului Aleșd, consilier local

2004 – 2005 Consiliul Județean Bihor, consilier județean

2005 – 2007 Instituția Prefectului – Județul Bihor, prefect

2007 – 2008 Secretar General al Guvernului României

2008- 2020, primar al municipiului Oradea

2020 – alegerea sa în Senat în decembrie 2024: președintele Consiliului Județean Bihor

De-a lungul carierei, Ilie Bolojan s-a remarcat prin atragerea fondurilor europene și implementarea proiectelor care au dezvoltat infrastructura și serviciile publice din Oradea și din județul Bihor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună