Ieri v-ați trezit odihniți?

Sunt întrebări în baza cărora institutul Gallup a întocmit un clasament mondial al trăirilor, al emoțiilor pe care le încearcă cetățenii lumii. Cetățeni din 150 de state ale lumii au fost întrebați dacă au trăit emoții negative sau pozitive, într-o zi; este vorba de furie, stres, tristețe, durere, îngri-jorări, odihnit dimineața, respect, bucurie, zâmbet sau râs în hohote.

Rezultatul este și nu este ciudat: locuitorii din Singapore sunt cei mai lipsiți de emoții locuitori ai planetei, numai 36 din 100 răspunzând “da” la întrebările de mai sus. Viața plină de emoții nu este departe de Singapore, la vecinii filipinezi, care au o viață emoțională de două ori mai plină. Spuneam că Singapore s-a clasat pe primul loc oarecum surprinzător pentru că vecinii în clasament sunt din Georgia, Lituania, Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan – iar spațiul ex-sovietic a văzut multe la viața lui și are de ce a se blaza – în timp ce topul emoționalilor este completat de cetățenii din El Salvador, Bahrain, Oman, Columbia, Chile, Costa Rica, Canada, Guatemala, Bolivia, Ecuador sau Statele Unite.

Mai trebuie spus că emoțiile negative sunt prezente cu precădere în Orientul Mijlociu și nordul Africii, în timp ce America Latină este zona emoțiilor pozitive, cu Panama, Paraguay și Venezuela (efectul Chavez?!) în frunte. Cu 46 de răspunsuri pozitive la întrebări, România se situează mai degrabă în zona lipsiților de emoții, alături de câteva state ex-comuniste și mai multe din Africa.

Cred că astfel de cercetări sunt importante pentru că oferă date prețioase despre starea de spirit a oamenilor, despre bunăstare și fericire. Emoțiile noastre ne conferă umanitate, ne separă de animale, ne dau dimensiune. Privit prin prisma rezultatelor economice, Singapore este un performer de top. Dar, privit prin prisma unui expat ce locuiește în Singapore și care comentează rezultatele studiului pe pagina Businessweek, costul bunăstării economice sunt fețele posomorâte, faptul că în metrou sau autobuze oamenii sunt lipiți de iPad-uri sau iPhone și nici măcar nu-și mai cer scuze, că vânzătorii au abandonat orice fărâmă de politețe. “Ce vrei?” este a doua cea mai frecvent auzită întrebare, iar prima este “Cât de mult plătești, ha?”, spune cititorul.

Există opinii ferme care cred că astfel de indicatori și nu simplele evoluții ale PIB-ului, șomajului sau vânzărilor sunt relevanți pentru calitatea vieții, pentru obținerea unei imagini corecte asupra dezvoltării unei nații. Am simțit nevoia să prezint studiul Gallup pentru că am regăsit în el câteva constatări personale. Nu au valoarea unei cercetări serioase, dar nu mă pot împiedica să nu constat înstrăinarea sau indiferența bucureștenilor, lipsa de politețe, ancorarea în realitatea virtuală a telefonului – cam ca în Singapore. Mă gândesc că provincia o fi îndulcit rezultatele din România ale studiului și mă mai gândesc că astfel de indicatori ar trebui să fie extrem de importanți pentru orice autorități sau politicieni din lumea asta.

Renunțarea la fetișuri de genul PIB sau productivitate și adoptarea unei culturi economice pragmatice și adaptate culturii și realității locale este o soluție. Greu de acceptat o astfel de idee, dar posibil: Principatul Bhutan măsoară gradul național de fericire, iar în Franța lucrează o comisie care măsoară performanța economică și progresul social și care așază bunăstarea în fața PIB. Statistica din Marea Britanie va adopta indicatori care să măsoare bunăstarea, la sugestia premierului David Cameron, iar OECD folosește Better Life Index.

Stricta raportare la instrumente gen PIB, o spune chiar un capitalist de talia lui Warren Buffett, este o aiureală: “…aș putea angaja 10.000 de oameni care să îmi picteze portrete în fiecare zi a vieții mele. Iar PIB ar crește. Dar utilitatea demersului ar fi zero, iar cei 10.000 mai bine ar lucra în medicină sau învățământ”. PIB crește de pe urma poluării, a dezastrelor naturale sau a defrișării pădurilor, iar un bolnav în stadiu terminal care trece printr-un proces costisitor de divorț este un cetățean de vis pentru PIB. Trei analiști economici, Cobb, Halstead și Rowe, au asemuit PIB-ul cu o mașină de calcul care poate aduna, dar nu poate scădea.

Producția, de orice fel, a fost și este, și la americani și mai nou și în România, elementul indispensabil pentru măsurarea bunăstării. Marea greșeală, spun criticii PIB, este faptul că orice activitate economică este socotită bună și valabilă pentru averea națională: un consum sporit de carburanți aduce bunăstare, chiar dacă asta înseamnă epuizarea resurselor naturale și poluare; consumul de alcool și de tutun este bun pentru că atrage și sporirea consumului de medicamente, iar înarmarea înseamnă PIB mai mare. Dar înseamnă oare și o îmbunătățire a calității vieții?