Ideile de afaceri vin în moduri diferite și câteodată sunt și mai ciudate. Cum a început un român o afacere profitabilă de la o simplă reclamă văzuta în Ucraina la televizor
Pe Daniel Dogaru l-a inspirat în crearea unei afaceri o reclamă văzută în Ucraina. A identificat o oportunitate și a profitat de ea. Așa au ajuns pe piață supele instant Street Soup, un brand născut și produs în Ucraina, dar…
Pe Daniel Dogaru l-a inspirat în crearea unei afaceri o reclamă văzută în Ucraina. A identificat o oportunitate și a profitat de ea. Așa au ajuns pe piață supele instant Street Soup, un brand născut și produs în Ucraina, dar cu lipici la publicul românesc.
Este prima mea afacere și primul meu loc de muncă. Am avut o idee inițial să îmi fac o firmă cu materiale de construcții, dar am realizat că nu am suficienți bani, deoarece domeniul construcțiilor necesită investiții mari și așa am ajuns aici. Iașiul a fost primul oraș din România în care au apărut produsele de la Street Soup, dar între timp m-am extins în mai multe orașe din țară”, povestește Daniel Dogaru.
Povestea a început să funcționeze ca afacere în noiembrie 2020, iar la începutul anului 2021 s-a dezvoltat cu un magazin online, ceea ce a impulsionat vânzările. „M-am gândit că e pandemie și că produsele acestea sunt perfecte pentru o astfel de perioadă, pentru că sunt naturale, bogate în proteine, vegane, fără gluten, fără ingrediente modificate genetic. Se potrivesc tuturor și se prepară ușor.”
Daniel Dogaru gestionează singur businessul, deși membrii familiei îl susțin când are nevoie. Este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar când a trebuit să pună Street Soup pe picioare nu s-a limitat doar la rolul de manager, ci le-a făcut pe toate: prelua comenzi, aproviziona magazinele, transporta produsele către clienți. În timp, odată cu dezvoltarea, a reușit să angajeze o persoană pentru preluarea comenzilor.
„Investiția inițială a fost în jur de 35.000 de euro. Am pornit de la zero, în noiembrie am închiriat un depozit, am început să fac
site-ul, am făcut comandă la fabrică și abia la începutul anului 2021 am avut primele încasări.” Fabrica Street Soup se află în Ucraina, iar produsele se vând pe piața românească pe platforma proprie a businessului, dar și prin intermediul eMAG. Fizic, supele se găsesc în băcănii din Iași, Timișoara, Bacău, Suceava, Tulcea și București. În plus, în curând, își vor găsi locul și pe rafturile rețelelor de magazine Cora și Auchan, promite Daniel Dogaru. În portofoliul Street Soup, se găsesc 23 de produse, dintre care opt tipuri de supă-cremă instant, opt tipuri de supă-cremă în pungă mare, patru feluri de terci la pahar și trei feluri de piure din leguminoase uscate. Toate produsele sunt făcute pe bază de legume și fructe naturale.

În portofoliul Street Soup, se găsesc 23 de produse, dintre care opt tipuri de supă-cremă instant, opt tipuri de supă-cremă în pungă mare, patru feluri de terci la pahar și trei feluri de piure din leguminoase uscate. Prețurile variază între 5 lei și 17 lei.

„În categoria de terci la pahar se întâlnesc ingrediente precum cușcuș, hrișcă, ovăz și fructe. Prețurile variază între 5 lei și 17 lei.” Mulți dintre clienții Street Soup, potrivit statisticilor făcute până acum, sunt sportivi, notari, avocați, oameni din IT sau din saloane. În general, oameni care merg la serviciu ca înainte de pandemie, iar prânzul și gustarea nu le iau întotdeauna în tihna de acasă. Așa că un preparat instant le salvează masa. Daniel Dogaru spune că anul 2021 a început bine, una dintre marile reușite fiind încheierea unui contract cu un distribuitor din Marea Britanie. Parteneriatele cu rețele mari prezente în România sunt și ele în derulare. Ar mai fi nevoie doar de finanțare. „Am planuri mari de dezvoltare a afacerii, însă lipsa banilor mă face să le amân, până când voi acumula suficiente resurse ca să le pot realiza. Sunt optimist și duc lucrurile începute până la capăt.” Faptul că a început businessul în plină pandemie a contat și el în viteza cu care s-au desfășurat lucrurile, dar, cu toate acestea, până acum Street Soup și-a făcut loc în mesele de prânz și gustările multor amatori. Iar Daniel Dogaru mai are multe idei în planul de business.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Mamanoua – kit dedicat mamelor (București)
Fondatoare: Alina Matei și Roxana Coman
Investiții: câteva mii de euro
Prezență: națională

Sezon Coffee – business în domeniul cafelei (Galați)
Fondator: George Pohrib
Investiție inițială: 15.000 de euro
Cifră de afaceri în 2020: 260.000 de lei (54.000 de euro)
Prezență: națională

Nomiarts – recondiționare de obiecte vechi (Cluj-Napoca)
Fondatoare: Noemi Racz
Investiție inițială: 5.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate: 10.000 de lei (2.000 de euro)
Prezență: Cluj-Napoca

Kids Chef Academy – academie culinară pentru copii (București)
Fondatoare: Nisrin Stoica și Ramona Dincă
Investiții: 150.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 100.000 de euro
Prezență: București

Tiny Transylvania – business în turism (Cluj-Napoca)
Fondatori: Tunde Csata și Andrei Pop
Investiție inițială: 40.000 de euro
Prezență: pădurea Făget de lângăCluj-Napoca
ZF și Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
