Idei pentru investiții: Litigiile corporatiste, cea mai nouă piață de plasamente

Miller, producător de echipamente din Marea Britanie, a inventat un dispozitiv de cuplare, denumit Bug,  care nu doar că scurtează timpul de lucru, dar și eficientizează modul de lucru. Acest dispozitiv le permite operatorilor mașinăriilor hidraulice să schimbe freza sau cupa fără să părăsească niciun moment cabina vehiculului. Astfel, înainte ca Miller să-și breveteze dispozitivul minune, un operator al unei mașinării de excavare era nevoit să piardă până la 30 de minute când dorea să schimbe freza sau cupa. Dispozitivul brevetat în 1990 de către Miller se numea Magnificul Șapte și reducea timpul necesar asamblării la doar 7 secunde. În același timp, o altă problemă era rezolvată: dispozitivul era funcțional și perfect adaptabil oricărui tip de echipament. Dispozitivele de cuplare rapidă au revoluționat industria și au dus la o compatibilitate universală între produse.

În 1997 un reprezentant al Miller a fost abordat de către Caterpillar în cadrul unui târg de profil din Germania. Cele două companii au început discuțiile legate de un posibil parteneriat. De-a lungul anilor, Caterpillar, potrivit Miller, a cumpărat aproximativ 27.000 de unități pe care le-a revândut propriilor clienți, generând astfel micii companii venituri de 100 de milioane de dolari. Fiecare produs trebuia să se potrivească perfect pe mașinăriile Caterpillar, așa că inginerii celor două companii au făcut schimb de fișe tehnice. Comenzile Caterpillar reprezentau circa 28% din businessul Miller.

Conform versiunii lui Miller, în timpul crizei economice din 2008 Caterpillar a întrerupt brusc parteneriatul cu compania britanică, motivând că nu mai au nevoie de acest dispozitiv și că au dezvoltat un produs asemănător. Caterpillar a negat că ar fi folosit tehnologia Miller pentru a crea acest produs și a invocat faptul că în contract era stipulat că puteau întrerupe colaborarea oricând doreau. Keith Miller, fondatorul companiei, a fost devastat, realizând că va pierde cel mai mare client al său, lucru ce va avea un impact extrem de negativ asupra veniturilor companiei. Lipsa contractului cu Caterpillar i-a dus direct pe pierdere și au concediat jumătate dintre angajați.
La un an distanță, Miller a văzut pentru prima dată produsul celor de la Caterpillar. „Nu numai că era similar, ci era o copie, pur și simplu“, a spus Keith Miller. A dat în judecată Caterpillar pentru încălcarea contractului, fraudă și utilizarea de secrete tehnologice. Curând și-a dat seama ce înseamnă să dai în judecată o astfel de companie.

Era o luptă între David și Goliat. Pentru acest proces, Miller s-a gândit la o metodă de plată alternativă. Nu-și plătește avocații din propriul buzunar, ci o firmă privată din Illinois, Arena Consulting, plătește costurile legale ale procesului. Dacă Miller pierde procesul, Arena nu primește nimic, însă, dacă Miller câștigă, Arena primește o parte din venituri, ceea ce ar putea fi o sumă de ordinul zecilor de milioane de dolari.

Potrivit New York Times, cazul Miller vs. Caterplillar este doar un exemplu al unei noi piețe care se formează din disputele de proprietate intelectuală în valoare de multe milioane de dolari. Noua formă de finanțare a proceselor este izvorâtă atât din posibilitatea de a căuta dreptatea în sala de judecată, cât și o dovadă a mercantilismului ingenios de care omul dă dovadă. Faptul este demonstrat de înclinația americanilor de a face bani din orice, de capacitatea de a transforma orice în bunuri ce pot fi comercializate. Unii susțin că această practică le permite companiilor mai mici, cum ar fi Miller, să se lupte cu jucătorii mai mari. Alții își fac griji că ar putea da naștere la un număr foarte mare de procese, procese ce aduc foarte mulți bani în joc, bani care ar putea crește semnificativ costurile deja ridicate ale sistemului juridic american.

Deși numărul de litigii finanțate în această manieră este încă mic, industria crește foarte rapid, condusă de legi permisive și de promisiunea unui profit gras. În 2013 și 2014, Burford Capital, o companie din Marea Britanie, și-a mărit capitalul de investiții în domeniul legal de la 150 de milioane de dolari la 500 de milioane de dolari. În aceeași perioadă, profiturile companiei au crescut cu 89%. În aceeași manieră, multe alte companii caută să se extindă pe această piață, iar portofoliul deținut de IMF Bentham numără 39 de cazuri, pe care firma le evaluează la peste 2 miliarde de dolari.

Ca urmare, doi senatori americani au trimis scrisori către investitori majori pe care îi rugau să detalieze cazurile în care au investit și alte detalii legate de afacerile acestora. Aceștia au numit această finanțare a litigiilor drept o industrie „în floare”, nereglementată, în care se operează fără licențiere sau supraveghere.

Această procedură este întâlnită și în cadrul companiilor mari, cele care, deși au propriii avocați și finanțe destule, vând „bucăți” din procese pentru a nu avea probleme cu fluxul de numerar și, totodată, pentru a scăpa de o parte din risc. Juridica Investments, un fond din Miami, ce are în gestiune 650 milioane de dolari, s-a specializat în a lucra cu companii din topul Fortune 500, acestea reprezentând cam 80-85% din investițiile sale, potrivit lui Richard Fields, directorul executiv al companiei. Acesta spune că finanțarea din afara companiei implicate în proces vine în interesul reclamanților.

Revenind la disputa dintre Miller și Caterpillar, avocații companiei americane au încetinit desfășurarea procesului prin intentarea de noi procese prin care reclamau  că Miller a oferit produse „substandard“ și că nu a reușit să aprovizioneze în mod regulat Caterpillar. În această situație, avocații lui Miller au cheltuit repede milioanele de dolari disponibile, iar pentru a putea continua procesul dincolo de prima fază ar fi avut nevoie de alte milioane de dolari. Keith Miller și cei doi frați ai săi și-au ipotecat casele pentru a putea face rost de bani, însă tot nu au reușit să strângă fonduri suficiente pentru a continua procesul. O persoană din Londra i-a pus în contact cu Reed Oslan, un avocat din Chicago care este specializat în finanțarea litigiilor.

Termenii afacerii dintre Miller și finanțatorii procesului nu au fost făcuți publici, dar investitorii cumpără de obcei între 20 și 60% din suma pe care compania ar trebui să o primească, dacă decizia curți îi este favorabilă. Însă procentul poate crește și mai mult. Luna aceasta, când procesul dintre Miller și Caterpillar va ajunge în fața unui juriu, avocații companiei britanice vor cere 100 de milioane de dolari daune. „Fără această metodă de finanțare nu am fi reușit să ajungem atât de departe în acest proces“, a spus Keith Miller.
Miller susține că de-a lungul anilor Caterpillar a negat zvonurile în legătură cu faptul că își construia propria versiune a Bug-ului, în același timp asigurându-i pe cei de la Miller că relația dintre companii e foarte bună. Disputa dintre Caterpillar și Miller nu se rezumă doar la bani, în opinia lui Miller: „Vreau să se facă dreptate”.

Finațarea litigiilor nu este o invenție nouă, ci își are rădăcinile în antichitate. Membrii cluburilor politice ateniene se sprijineau reciproc în procesele lor contra rivalilor, potrivit lui Max Radin, istoric. Apollodorus, fiul unui bancher, a cumpărat acțiuni într-un proces și a angajat oratori profesioniști să scrie discursuri pentru proces. De asemenea, în secolul XIII, în Anglia medievală era ceva obișnuit ca cei implicați într-o dispută să angajeze „campioni“, luptători care să-i reprezinte.

Fondurile de hedging, băncile sau companiile de asigurări au finanțat ocazional procese, dar nicio firmă nu se specializase în așa ceva până în 2007 când a fost înființată Juridica Investments. Nașterea acestei companii, precum și creșterea industriei se datorează, în parte, și recesiunii, pentru că avocații marilor companii erau dornici să scape de risc, dar și datorită faptului că cererea a crescut în rândul investitorilor ce căutau o sursă de profit care să nu depindă de oscilațiile bursei.

Problema este că nu tot timpul interesul investitorilor și al celor implicați în proces este același. În funcție de structura înțelegerii, de multe ori reclamanții pot câștiga foarte puțini bani, mult mai puțini decât avocații și investitorii.

În 2007 Altitude Capital a investit 8 milioane de dolari într-o dispută pe drepturi de autor dintre DeepNines și McAfee. DeepNines a avut câștig de cauză și a primit 25 de milioane de dolari de la McAfee, dar asta înainte să se facă împărțirea. Suma a fost distribuită în felul următor: 2,1 milioane de dolari s-au dus pe cheltuieli diverse, avocații au primit 11 milioane, iar Altitude a luat 10 milioane de dolari. DeepNines a rămas doar cu 800.000 de dolari, 3% din suma totală. Lucrurile nu s-au oprit aici pentru că Altitude a considerat că a primit prea puțini bani, așa că i-au dat în judecată pe cei de la DeepNines. În cele din urmă s-a renunțat la proces.

O astfel de întâmplare este neobișnuită, dar când vine vorba de împărțirea banilor, compania mică se poate vedea înfruntând un alt Goliat, cel care înainte îi era prieten.

Când finanțatorii litigiilor vorbesc despre lărgirea accesului la justiție al individului mic, defavorizat, cu acces la mai puține resurse, aceștia se referă la ajutorarea milionarilor în lupta cu miliardarii. În unele privințe, creșterea acestui business este un simptom a ceea ce a devenit sistemul de justiție american: un sistem lent, costisitor și complicat pentru medierea litiigiilor între corporații. Judecătorii din sistem ar putea fi văzuți ca niște arbitri, dar mai degrabă se îndreaptă spre contabilitate.

Se apropie ziua când procesele devin asemănătoare Bug-ului, complicate, scumpe și transformate în comodități transferabile? Da, pentru că tot mai mulți avocați sunt plătiți de oameni al căror interes în dispută este speculativ, nu personal.