Idei de afaceri: școli pentru artiști înființate de artiști
Preocupați că unii tineri riscă să nu-și mai poată realiza visurile din cauza condițiilor economice grele, unii artiști care au cunoscut succesul s-au hotărât să lanseze inițiative prin care să le ofere acestora îndrumare și sprijin, scrie Financial Times.
Un astfel de artist este Ryan Gander, care, constatând că mulți absolvenți talentați ai facultăților de arte ajung să lucreze în locuri complet diferite de pregătirea lor, pentru că nu pot găsi căi de afirmare în domeniu, are de gând să deschidă o școală pentru artiști în orașul său natal Saxmundham din Suffolk, în estul Angliei. Artiștii participanți vor fi selectați în funcție de talent și de situația financiară și vor fi stimulați să creeze lucrări prin interacțiunea cu vizitatorii centrului lor.
La rândul său, artistul saudit Abdulnasser Gharem și-a propus să deschidă un centru de artă la Riad, Amen Foundation, care să cuprindă o casă pentru artiști, o bibliotecă, o arhivă și un studio. Centrul se va deschide anul viitor, iar până atunci a fost creat un site pentru el unde vizitatorii pot oferi sugestii cu privire la programele pe care să le organizeze.
Și Egiptul se poate lăuda cu o astfel de inițiativă, o școală în toată regula, înființată în 2010 de unul dintre cei mai importanți artiști ai țării, Wael Shawky, unde câte douăzeci și patru de tineri iau parte la un program educațional de șapte luni. Școala a apărut din convingerea fondatorului ei că tinerii din țara sa au nevoie de educație artistică de calitate, neorientată pe profit. Cei înscriși la această instituție au și ocazia de a participa la evenimente artistice peste hotare, cum ar fi Bienala de la Sharjah, în Emiratele Arabe Unite, ori expoziția de artă modernă și contemporană Documenta din Germania.