Iaurt, frate!
De ani de zile românii își exprimă admirația cu câte un „Beton, frate!"; este adevărat că mai tehnicul „Laser, frate!" sau mai mercantilul „Marfă!" sapă la fundamentul betonului, dar cred că principala lovitură va veni de la iaurt.
Andrei Molodkin este un tânăr artist rus, tuns punk și cu figura caracteristică a unui slav. Este un constructivist care a intuit cât se poate de bine esența Rusiei moderne, ba chiar a lumii moderne. Molodkin creează fantastice plăsmuiri din plexiglas, sticlă, conducte și mașinării, pe care le umple cu petrol. Câteva dintre rezultatele muncii sale le puteți vedea în fotografiile alăturate; ce metaforă mai bună decât un G8, un 9/11, o democrație sau un Capital al lui Marx, pline cu lichidul puturos pe care s-a edificat societatea modernă. Petrolul, lichid organic în care s-au scurs și se scurg ființe vii sau care au fost vii odată, dar și oameni, idei, sentimente, toate distilate și arse în crematoriile motoarelor.
N-am vrut să vi-l vând pe Molodkin în acest text, pentru că inițial am avut o altă fotografie și o altă idee. Dar era o fotografie destul de slabă și nici chiar mărețul Google nu mi-a putut oferi o alternativă. Așa că am renunțat și o să povestesc fotografia, în care apare un ins între două vârste, cu o figură liniștit-dură, alături de o statuie metalică, un fel de bust explodat. Este ministrul bulgar al agriculturii Miroslav Naidenov care prezenta monumentul dedicat iaurtului bulgăresc. Veți gândi că e genul acela de știre comic-tabloidă numai bună de “like” și o hăhăială scurtă, dar nu este așa.

Monumentul acela, care îl omagiază pe un savant local care a descoperit “bacillus bulgaricus”, capătă o cu totul altă semnificație dacă vă voi spune că prietenii și vecinii noștri dețin 60% din piața japoneză de iaurt, o piață unde 40 de milioane de oameni sunt consumatori constanți. Nu castraveciori, nu cefe groase sau altele din stupiditățile repetate pavlovian de idioții emfatici din România, ci iaurt. Iaurt urmat de feta și de cașcaval și de carne de pui, toate bulgărești și toate trimise în Japonia.
Mai mult, la sfârșitul lunii ianuarie agenția Xinhua anunța că 870 de magazine cu iaurt bulgăresc vor fi deschise în China, în parteneriat cu o companie locală și cu atotputernicul Wal-Mart. Este inițiativa unei companii bulgărești prezente în 85 de țări de pe cinci continente – numele nici nu mai sunt importante.
Cu banii UE bulgarii își promovează iaurtul în Rusia și Brazilia.

Si nu, banalul și umilul iaurt nu este numai apanajul bulgarilor; industria iaurtului făcea parte la un moment dat – și nu cred că a ieșit – din cele 11 sectoare socotite strategice de către Paris și unde orice preluare este vizată direct de experții guvernului. Opțiunea pune serioase piedici celor de la Pepsi care râvnesc de mult timp la Danone.
Nu o să mai întreb, ipocrit, dacă știți vreun produs românesc care să fie în stare să susțină 870 de magazine în China, să ocupe 60% din piața japoneză și care să fie prezent în 85 de țări. Sau dacă ministrul nostru al agriculturii are inițiative de promovare și susținere a vreunui produs în același fel cum o fac bulgarii.

Dar trebuie să fim conștienți că adevărata campanie cu care ar trebui să răspundem la idioțenii de genul “nu veniți în Anglia” este una pentru iaurt sau pentru echivalentul românesc al iaurtului. Pentru că iaurtul, trandafirii, vinul, suma impresiilor a 40 de milioane de oameni despre calitate și gust, ambiția de a intra pe o piață aflată la capătul lumii înseamnă bani și influență. {i ține oamenii pe loc, să muncească aici și nu-i risipește în toată Europa în căutarea unui trai mai bun.
Este adevărat că bulgarii nu o duc deloc strălucit, au probleme economice, politice, cu corupția sau criminalitatea. Dar iaurtul nu știe macroeconomie; el poate umple, în schimb, o instalație de-a junelui Molodkin, ca o imagine a sufletului bulgar, și poate eroda chiar tăria betonului.
Iaurt, frate!