I love my job. În căutarea pantofului perfect

Un pantof pe care să nu îl simți, aproape imponderabil și invizibil sunt câteva dintre caracteristicile încălțămintei perfecte din punctul de vedere al lui Victor Vulpe, designerul care a pus românia pe harta marilor creatori de pantofi. El caută pantoful perfect pereche după pereche, încă de când a pornit pe drumul meșteȘugului de pantofar în balconul înfrigurat al garsonierei din studenție. „Probabil va fi ultimul pantof pe care îl voi face”, glumește el referindu-se la idealul țintit, fără să-și imagineze vreun alt drum spre viitor decât cel început în urmă cu aproape 30 de ani.

Am început să fac pielărie pe balcon, era un spațiu dintr-o garsonieră închiriată, era foarte frig iarna acolo și încercam să mă încălzesc cu bucuria lucrului. Nu stăteam prea mult în atelierul acesta improvizat pentru că eram student atunci și făceam asta cumva clandestin, adică nu eram deloc bine organizat, dar treptat-treptat am început să prind gustul și am încercat să îmi perfecționez cât am putut de repede tehnica”, descrie Victor Vulpe începuturile sale în domeniul pielăriei, în anul 1995. De la micile accesorii, a trecut la cele mai mari, cum ar fi gențile, iar în anul 2005 a conceput prima sa pereche de pantofi. „Între timp s-au scurs vreo cincisprezece ani, așadar am sărit din balcon într-un atelier adevărat, cu mașini, cu utilaje etc., iar în prezent sunt la al doilea atelier.” Înclinații artistice avea dintotdeauna, însă, înainte de facultate, părinții l-au încurajat să meargă în direcția unui liceu veterinar, dat fiind faptul că în perioada aceea prioritatea era găsirea unui loc de muncă ce ar fi putut să faciliteze procurarea rapidă a alimentelor. Pe urmă a venit Revoluția și, fiindcă era târziu să meargă înspre un liceu de artă – a ajuns la o școală populară de arte. Mai târziu, când s-a mutat în garsoniera din Timișoara, avea să studieze pedagogia artelor și se pregătea să fie profesor de desen: „Pentru mine, pielăria și lucrul cu materialele de acest tip erau cumva a doua natură, lucram foarte des la facultate cu fel de fel de materiale, le amestecam, făceam experimente de tot soiul, ceea ce fac și astăzi – m-am obișnuit să fiu flexibil, să nu fiu unidirecțional”.

La scurt timp, vânzarea accesoriilor din piele a devenit o modalitate prin care să se întrețină la facultate – având în vedere și costurile ridicate ale materialelor folosite la studii. „Fiind din Arad, trebuia să îmi plătesc chiria, la cămin nu îmi plăcea deloc, așa că din primul an am migrat spre o chirie mai ieftină. Am început să vând destul de repede și ușor în primă fază, fiindcă aveam o grămadă de artiști în jurul meu, care aveau și ei nevoie de o curea ca lumea, de o gentuță sau de ceva similar.” La pantofi a trecut în 2005, iar după două perechi făcute, la a treia avea deja un client. „Am trecut la pantofi pentru că nu îmi găseam pantofii ideali pentru un picior destul de lat – începusem să înțeleg ce înseamnă o pereche de pantofi adevărată pentru că aveam lângă mine un mic atelier de pantofărie și vedeam pantoful desfăcut pe masă. Am realizat astfel că în magazine se găsesc pantofi de foarte slabă calitate –  mi-am spus că și cu ochii închiși pot să fac ceva mai bun de atât. Am fost impresionat de ce a ieșit, a doua pereche era mai bună decât prima, și acum le am în atelier – sunt un fel de simbol pentru mine.” 

I s-a spus că este foarte simplu să faci o pereche de pantofi, iar el mărturisește că a crezut, dar a realizat de-a lungul timpului că „nu îți ajunge o viață ca să înțelegi ce se întâmplă într-o pereche de pantofi. Mi-am dat seama că aș putea să fac chiar un fel de carieră cu asta pentru că pantoful are o forță incredibilă: dacă ai o pereche bună de pantofi nu o să o uiți vreme de mulți ani, asta pentru că te ajută foarte mult, îți oferă încredere și ai un alt tonus”. După ani, a dat și viața de oraș pe sat, unde își și găsește deseori inspirația: „Am în față un fel de parc unde stau și privesc cerul de câte ori am nevoie – deci cam ăsta ar fi traseul meu pe scurt”.

Prețurile unei perechi de pantofi realizate de el ajung la câteva mii de euro – dar nu vă imaginați că Victor Vulpe s-a îmbogățit din acest meșteșug – anual, ajunge să realizeze maximum patru perechi de pantofi. „E vorba de calitate în primul rând, nu de cantitate, durează foarte mult procesul realizării unei perechi de pantofi – dar nu am cum să scurtez acest proces, pentru că atunci ar trebui să cobor ștacheta destul de mult. Dacă mă întrebați de profit, aș spune că de curând am ajuns acolo, înainte lucram în pierdere, nu-mi acopeream costurile, nici facturile de curent, nici materialele –lucram la un moment dat doar ca să lucrez.”

Însă succesul nu se măsoară doar în profit, drept urmare, în rândul realizărilor sale recente se numără câștigarea argintului la un campionat de profil de la Londra, „World Championship of Shoemaking 2023”, pe care îl descrie drept „un bebeluș, de patru ani, relevant pentru industrie, care a fost reinventat după reguli care funcționau din secolul trecut – cam de o sută de ani campionate de genul acesta nu s-au mai văzut. Oamenii au cam uitat de pantoful clasic, acum acesta a fost redescoperit și putem să spunem că trăim într-un soi de revoluție a pantofului de acest tip sau a renașterii acestuia. Aveam nevoie de un stimulent de genul acestui campionat, el se duce cu efecte foarte departe chiar înspre zona clientului și ai nevoie de un astfel de eveniment care să coaguleze atenția tuturor.” De asemenea, Victor Vulpe mărturisește că vede locul doi obținut la acest campionat ca pe o responsabilitate: „Acum, dacă mă întorc înapoi la campionat am o singură direcție posibilă, nu pot să merg în cealaltă parte, adică ori merg în sus, ori nu mă prezint. Dacă te uiți în primii zece pantofi de acolo o să îi vezi pe oamenii care excelează cu adevărat; calitatea concurenților e foarte ridicată, dar pentru mine este foarte important acest premiu pentru că juriul este format din cei mai puternici și cei mai valoroși pantofari posibili.” Ce urmează? Pe termen scurt, Victor Vulpe și-a propus să termine perechile de pantofi pe care le mai are de făcut – „Sunt foarte multe dintr-o dată, așdar logistica este destul de stufoasă. Apoi, s-ar putea să mă întorc la acest campionat, dar nu se știe exact în ce an pentru că aștept o temă foarte bună.”  ■

5 întrebări pentru Victor Vulpe

1. De unde vă luați inspirația?

Sunt atent la ce se întâmplă în jurul meu, la lumea care evoluează, mă uit la mașini, la biciclete, la trotinete, la tot ce apare nou, sunt foarte curios,  nu stau cu capul sub nisip, dar cel mai important este ceea ce se întâmplă în lumea pantofului clasic, un mediu extrem de dinamic, unde totul se schimbă extrem de repede și unde lumea vine cu tot felul de idei noi.

2. Sunt pantofii o modalitate de a-ți arăta statutul?

E adevărat că pantofii reprezintă una dintre modalitățile prin care oamenii să își manifeste statutul în îmbrăcăminte; uneori reprezintă chiar o modalitate mai puternică de a face acest lucru decât costumul; trebuie să știți că într-o pereche de pantofi sunt  250 de operații distincte, iar complexitatea unei perechi de pantofi este probabil mult mai mare decât a realizării unui costum, astfel că da, costurile ar trebui să fie mai mari, iar oamenii se laudă „din oficiu” cu o pereche de pantofi – adică nu contează neapărat cât de bine vin pantofii și cât de scumpi au fost. Dar nu toți clienții caută asta, majoritatea vin la mine pentru că au alte nevoi și nu vor să declare nimic prin îmbrăcăminte, sunt oameni care vor să aibă încălțări subtile, nimic ieșit din comun, au nevoie de un pantof pe care să îl poarte ei și nu invers.

3. Care este părerea dvs. asupra fast fashionului?

La fel ca în cazul pantofilor, vorbim ori despre producție de masă, ori de ateliere foarte mici, la mijloc a cam falimentat totul, producția de masă este mai mare și mai rigidă, iar atelierele mai mci sunt cât mai flexibile fiindcă astfel își aduc clienții aproape. Aproape că nu mai contează prețul când vezi libertatea pe care o ai ca să decizi cum îți arată tocul, ce culoare au șireturile, fiecare detaliu poate fi controlat.

4. Cum se raportează tinerii la meseria de pantofar?

Sunt puțini tineri dispuși să încerce măcar să-și asume câțiva ani din viață pentru o meserie care s-ar putea să nu fie pentru ei. Majoritatea celor care vin din zona artelor se gândesc că e un pas înapoi să lucreze într-un atelier unde se fac pantofi sau, dacă știi că poți să excelezi în zona asta cu atât mai bine, dar pretențiile lor probabil sunt mult mai mici decât ale mele și atunci nu văd asta ca pe un viitor pentru ei; dacă vin din alte zone, mi-este foarte greu să le explic, de pildă, ce înseamnă o linie dreaptă și de ce trebuie să fie dreaptă, exigențele sunt foarte diferite.

5. Un sfat pentru cineva care dorește să practice o astfel de meserie?

N-o spun eu, dar am auzit-o de la foarte mulți pantofari care au o istorie în domeniu, adică au o viață întreagă într-un atelier de acest gen: viitorul este strălucit dacă reușești să sari peste faza incipientă, care este destul de grea și asta înseamnă nu să nu arzi etape, ci să nu te blochezi în primele faze – dacă treci de primii 2-3 ani ești un om salvat, vei avea un viitor în meseria asta, iar peste 50 de ani poți să te simți la fel de proaspăt.  

În cadrul Flagship Store-ului Viggo din Capitală, Victor Vulpe a expus recent cei trei pantofi bespoke, câștigători ai concursului „World Championship of Shoemaking 2023”, desfășurat la Londra.

„I love my job” este o nouă rubrică lansată de Business MAGAZIN în care scoatem îi scoatem în față pe oamenii ce nu sunt neapărat parte din top managementul unei companii, dar sunt pasionați de ceea ce fac. Sunt mulți, iar poveștile lor sunt fabuloase: nu de puține ori, în interviurile Business MAGAZIN, am auzit „Sunt îndrăgostit de… ” un lucru de care nu ne-ar fi trecut prin cap că cineva poate fi îndrăgostit (paleți, tractoare, tehnologie ș.a.m.d..) poveștile oamenilor pasionați de joburile lor sunt savuroase, de aceea le vom acorda o rubrică specială în revista noastră.