Hotelurile „adult only“, noua nișă în turismul local. „Sunt oaze de liniște pentru adulți, fără agitația dată de copii“
♦ Resortul Green Village din Delta Dunării a deschis anul acesta o zonă a complexului în care se pot caza doar adulții, de asemenea Phoenicia Boutique Hotel & Casino din Mamaia se adresează doar adulților. Conceptul de adult only din industria…
♦ Resortul Green Village din Delta Dunării a deschis anul acesta o zonă a complexului în care se pot caza doar adulții, de asemenea Phoenicia Boutique Hotel & Casino din Mamaia se adresează doar adulților.
Conceptul de adult only din industria hotelieră, care permite accesul doar celor peste 18 ani, a început să câștige teren și în România, iar primele unități de cazare care au intrat pe această nișă fie integral, fie doar pentru o parte a complexului sunt deja operaționale.
„Acest concept a pornit de la feedbackul unora dintre clienți și de la experiențele internaționale pe care le-am trăit. Având zone distincte, face sens ca unele dintre ele care sunt complet separate să fie fără agitația dată de copii. Având în vedere faptul că toate construcțiile nostre sunt de lemn și se propagă sunetul destul de ușor, atunci când sunt copii e multă gălăgie. Am creat o oază de liniște pentru adulți“, spune Dragoș Anastasiu, proprietarul complexului Green Village din Delta Dunării.
Resortul deținut de el a deschis anul acesta zona Egreta, o parte izolată a complexului în care se pot caza doar adulții în 20 de camere. În restul resortului, copiii au acces, astfel că zona destinată tuturor turiștilor este mai mare decât zona pentru adulți.
„Faptul că faci un hotel sau o zonă adult only nu are nimic de-a face cu atitudinea față de copii, nu înseamnă că o zonă adult only urăște copiii, este o opțiune de business“, precizează Dragoș Anastasiu.
Anul 2021 este cel de-al șaptelea an de funcționare al Green Village 4* Resort de la preluarea sa de către Eurolines Group, fiind și prima investiție în hotelărie a grupului condus de omul de afaceri Dragoș Anastasiu.
Un alt hotel dedicat exclusiv adulților este Phoenicia Boutique Hotel & Casino din Mamaia, conform site-ului de rezervări booking.com. Hotelul este parte din grupul Phoenicia, controlat de omul de afaceri Mohammad Murad.
Phoenicia Boutique Hotel, inaugurat în vara anului 2019, dispune de 39 de apartamente cu vedere spre mare.
„Este o segmentare, pentru atragerea clienților. Unitățile de cazare fac o comunicare pentru toate tipurile de turiști, însă sunt unități care fac doar pentru adulți. Nu cred ca e un trend, e o nișă în care anumite unități se specializează pe o nișă de turiști, turismul adresat adulților este pentru a nu fi deranjați de clientela de familii cu copii. Înaninte nu existau, toți ne adresam tuturor, acum vor să atragă clienții cei mai potriviți pentru ei“, spune Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România.
El precizează faptul că pe viitor vor mai apărea hoteluri care se vor specializa și se vor adresa turiștilor potriviți pentru conceptele respective. Conceptul de adult only există de multă vreme în unitățile de cazare din străinătate, astfel că există diverse resorturi care au un anumit specific, printre care și adult only, însă există și resorturi construite astfel încât să se adreseze familiilor și în special copiilor.