Holuri studențești pentru adulți sau sindromul Peter Pan în real estate

„Vestea proastă este că nu poți să ai 19 ani le nesfârșit. Vestea bună este că poți să trăiești la nesfârșit în același tip de locuință ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliștii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulții care se comportă ca adolescenții sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulții par să trăiască o adolescență perpetuă, ca la căminele studențești. 

În timp ce conceptul de shared economy și al locuințelor private închiriate pe durate scurte turiștilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving își face loc în viața adulților moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).

Mișcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenți, care stau de obicei mai mulți într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nișă dezvoltă proprietăți pe care le transformă în spații de coabitare, care țintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Aceste spații includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaș (în general garsoniere, cu suprafețe variate), cât și zone comune tuturor chiriașilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spațiu.

Din ce în ce mai mulți locuitori ai marilor orașe îmbrățișează conceptele spațiilor de acest tip. Jurnaliștii din presa internațională vorbesc chiar de mai multe niveluri ale acestei nișe din real estate: spre exemplu, spațiile de coliving 1.0 îi au drept clienți țintă pe absolvenții de universități care se mută în spații individuale de dimensiuni reduse, dar care le oferă accesul la spații comune vaste. Acest tip de proiecte funcționează bine și pentru angajații în regim remote care caută soluții de cazare pe termen scurt.

Acum piața aduce o nouă propunere de coliving, 2.0, care țintește persoanele cu vârste mai mari, care își doresc atât apartenența la o comunitate, cât și mai mult spațiu. Își prețuiesc intimitatea, le pasă de ceea ce împărtășesc și de cine sunt înconjurați. Jurnaliștii din presa internațională scriu că acest trend ar putea aduce următoarea revoluție în imobiliare.

Conceptul este baza unor inițiative precum cel al start-up-ului britanic The Collective, care este descris drept furnizorul unei noi modalități de a trăi în orașe. The Collective deține în prezent trei astfel de proiecte – două în Londra (Canary Wharf, Old Oak) și unul în Long Island, New York (Paper Factory).

Collective Old Oak, din Londra, este cel mai mare spațiu de coliving din lume. Prețul pentru o garsonieră de 12 metri pătrați aici pornește de la 1.300 de dolari pe lună. Spre comparație, dimensiunea medie a unei garsoniere în Anglia este de 31,94 de metri pătrați. Proiectul include însă o sală de sport, un bar, un restaurant, o sală de cinema, terasă pe acoperiș, spa și un lounge comun. Un tânăr de 29 de ani care locuiește acolo mărturisește jurnaliștilor de la refinery29.com: „Pe hârtie pare destul de scump, dar valoarea constă în toate facilitățile suplimentare pe care le găsești aici”. Principalul dezavantaj este lipsa spațiului. 

Un alt avantaj al proprietăților de acest tip este lipsa bătăilor de cap legate de facturi și de furnizorii de servicii: facturile sunt incluse în prețul chiriei, iar chiriașii nu mai trebuie să aștepte săptămâni întregi până la instalarea Wi-Fi-ului, de pildă. Totodată, mobila este oferită de proprietarul proiectului, iar curățenia de două ori pe săptămână și chiar și schimbarea așternuturilor fac parte din ofertă. În Londra există însă și proiecte de coliving care includ spații mai generoase de locuit: spre exemplu Tipi, unde chiriașii pot sta într-un apartament nemobilat de 50 de metri pătrați în schimbul unei chirii de 1.895 de dolari lunar. La fel ca alte proiecte similare, Tipi oferă programe de evenimente comune precum cinele sau serile de concursuri cu întrebări. 

Antil Kehra, fondatorul și CEO-ul Node, este un pionier al conceptului de coliving 2.0. Potrivit unui interviu acordat de acesta publicației internaționale Forbes, Node este o companie globală de spații de coliving care creează astfel de proiecte, în jurul cărora sunt construite comunități în capitale creative din toată lumea. Potrivit presei internaționale, compania înființată în 2016 operează astfel de proiecte în Statele Unite, Irlanda și Regatul Unit și are planuri de expansiune la nivel global, fiind liderul pieței de profil. În iunie, compania a anunțat un nou proiect rezidențial în Kitchener, Ontario (Canada), pe care urmează să îl livreze în toamna acestui an.

Designul interior al apartamentelor din cadrul proiectelor Node este creat astfel încât să fie unic pentru fiecare proiect – iar compania colaborează chiar și cu artiști locali în acest sens.

„Puțini oameni vor să cheltuie peste 1.000 de dolari sau euro pe lună, să trăiască într-un spațiu de 100 de metri pătrați și să împartă o bucătărie cu zece oameni. Trebuie să existe un spațiu de coliving care adoptă conceptul spațiilor comune de locuit și cel de sharing economy, dar cu puțin mai mult spațiu privat pentru un trai independent și sustenabil în același timp”, spune CEO-ul Node în interviul acordat Forbes.
Clienții vizați de Node sunt persoanele de peste 25 de ani sau care au în jur de 30 de ani, singure sau căsătorite, fără copii, fiecare câștigând în jur de 70.000 de dolari anual. Mare parte dintre cei care locuiesc aici sunt femei și persoane care s-au mutat recent într-un anumit oraș. În general, caută un loc în care să se simtă ca acasă, care este privat și oferă un sentiment de siguranță, fiind de asemenea foarte incluziv.

CEO-ul Node este de părere că acest nou format ar putea crea un segment de piață cu totul nou, care va atrage persoane creative, antreprenori, freelanceri și profesioniști care nu sunt chiar „nomazi digitali”, ci mai degrabă „cetățeni globali”. Acest tip de persoane ar putea avea trei orașe pe care să le numească acasă în următorii cinci până la zece ani și se vor muta între acestea pentru perioade medii de timp. În prezent, nu există nicio modalitate reală prin care acești oameni să simtă că aparțin unei comunități, aspect care poate duce la sentimente de singurătate și izolare. Viziunea Node presupune crearea unei rețele globale de clădiri care să permită locuitorilor acestora să simtă în continuare că aparțin de comunitățile în care nu mai trăiesc fiindcă s-au mutat dintr-un oraș sau în care încă nu au ajuns încă să trăiască.

Ei își vor avea locuința proprie într-un oraș principal, dar pot beneficia de perioade mai scurte de ședere în clădiri ale Node în alte locuri în care călătoresc. Potrivit lui Khera, „pe măsură ce oamenii se mută în toată lumea, există o nevoie în creștere de apartenență la o comunitate globală – chiar dacă vorbim despre un grup de prieteni, colegi și chiar și mentori care trăiesc și se mută în jurul lumii. Restartul vieții de comunitate la fiecare mutare este disruptiv, iar creșterea unei comunități globale ar putea să mai domolească problema singurătății și izolării pentru oamenii mobili la nivel global”.

Ideea nu este total nouă și își are originile în schemele de locuit din urmă cu un secol, în care trăiau comunitățile hippie din anii ’70, observă jurnaliștii de la refinery29.com.

Conceptul de coliving al prezentului este diferit însă fiindcă țintește tinerele generații care trăiesc în orașe și constă mai ales în dezvoltări uriașe care includ mici unități sau apartamente cu spații recreaționale comune – asemănătoare cu hostelurile premium sau cu holurile de studenți. Unii specialiști numesc creșterea numărului de astfel de spații în toată lumea drept o reacție la criza locuințelor cu care se confruntă tinerele generații din cauza prețurilor ridicate ale locuințelor în orașe, cât și a prețurilor ridicate ale chiriilor și salariilor care nu cresc semnificativ. Conceptul a fost descris de asemenea și ca un antidot împotriva singurătății.

Nu trebuie neglijat nici faptul că beneficiile proprietarilor unor astfel de proiecte sunt evidente: astfel de dezvoltări pot aduce un ROI (return of investment) pe metrul pătrat mai mare decât în situația locuințelor tradiționale – zece chiriași dispuși să împartă o sufragerie înseamnă, în cele din urmă, că au nevoie de mai puțin spațiu de relaxare în spațiul individual pe care îl au, lăsând loc pentru alte unități, închiriate de alți locuitori ai acestor spații.

Pe de altă parte, jurnaliștii de la Financial Times cred că există mai multe probleme legate de această soluție. Riscul investițiilor în acest tip de active este unic și grav: activul principal este o cameră într-o clădire, iar valoarea depinde, în mare măsură, de camerele aflate în apropiere care nu sunt deținute de cumpărător. Aceste camere ar putea fi obiectul unor decizii manageriale ale propreietarului, astfel că orice proprietar care ocupă o astfel de cameră este expus modului în care vecinii le folosesc pe ale lor. Un studiu citat de FT indică faptul că aproximativ jumătate dintre participanți au identificat „vecinii nepotriviți” ca fiind cea mai mare preocupare a lor legată de achiziția unui spațiu de coliving.
Din acest motiv, valoarea unui astfel de activ poate să fluctueze semnificativ în funcție de tiparele comportamentele ale vecinilor, înspre un nivel mult mai ridicat decât în situația caselor sau apartamentelor obișnuite.