Hollande a decis să desființeze cu 7.500 de posturi mai puțin în armată, după atentatele de la Paris
Președintele francez François Hollande a decis miercuri să desființeze cu 7.500 de posturi mai puțin decât se prevedea în cadrul armatei franceze, pentru perioada 2015-2019, în urma atentatelor de la Paris, a anunțat Palatul Elysée.
Șeful statului a cerut, astfel, “să se actualizeze până în vară Legea programării militare (LPM)” aferente acestei perioade, potrivit unui comunicat difuzat de către președinție la finalul unei ședințe a Consiliului Apărării.
Tăierile vor fi, astfel, cu 30% mai mici decât în proiectul inițial, care prevedea desființarea a câte 7.500 de posturi pe an în 2015, 2016 și 2017 și a 3.500 de posturi în 2018. Începând din acest an, numărul posturilor desființate va fi redus la aproximativ 6.000.
Președintele a anunțat pe 14 ianuarie, când și-a prezentat urările armatei, că ținând cont de “situația excepțională” creată de atentate, “ritmul reducerii” efectivelor din Apărare urma să fie “revizuit și adaptat”.
Adoptată în decembrie 2013, LPM prevede credite în valoare de 190 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2019 și menținerea bugetului anual la 31,4 miliarde de euro până în 2016, adică 1,5% din PIB, urmând ca ulterior să crească ușor.
Această “ajustare” bugetară a fost posibilă cu prețul a numeroase restructurări și reduceri de efective, care vizau inițial 33.600 de posturi, în cadrul legii programării aferente perioadei 2015-2019, dar care au fost reduse la aproximativ 26.000.
Armata franceză număra 280.000 de angajați civili și militari la sfârșitul lui 2013. Aproximativ 54.000 de posturi au fost deja desființate în cadrul LPM precedente (2008-2014).