Hidroelectrica. Károly Borbély conduce cea mai valoroasă companie din România: „Deciziile strategice sunt, în mod inevitabil, un mix între analiză rațională și intuiție”
Károly Borbély se află la cârma celei mai valoroase companii din România, Hidroelectrica, într-un moment în care energia nu este doar o resursă, ci un pilon strategic al economiei. Într-un ecosistem aflat în plină transformare, liderul companiei mizează pe echilibrul…
Károly Borbély se află la cârma celei mai valoroase companii din România, Hidroelectrica, într-un moment în care energia nu este doar o resursă, ci un pilon strategic al economiei. Într-un ecosistem aflat în plină transformare, liderul companiei mizează pe echilibrul dintre rațiune și instinct, dintre cifre și viziune. Sub conducerea sa, Hidroelectrica își consolidează poziția de campion energetic și motor al tranziției verzi.
„Dacă aș putea schimba un singur lucru în peisajul energetic românesc, ar fi momentul în care au fost demarate marile proiecte strategice. Proiectele majore ale companiilor de stat – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz – ar fi trebuit începute acum 10 ani”, spune Károly Borbély, CEO al Hidroelectrica, într-un exercițiu de sinceritate care surprinde, în același timp, realismul și regretul pentru oportunitățile ratate. În interviul acordat BUSINESS Magazin, el vorbește despre nevoia unei strategii energetice coerente, stabile și aplicabile pe termen lung, fără de care România și-a încetinit semnificativ progresul într-un domeniu în care ritmul este dictat de decenii, nu de cicluri electorale. „Lipsa de continuitate în viziunea energetică a generat întârzieri, incertitudini și oportunități ratate. Într-un domeniu atât de capital-intensiv și cu orizonturi de timp lungi, predictibili-tatea și voința de a merge consecvent într-o direcție strategică sunt esențiale.” Este un semnal clar că România ar fi putut fi, astăzi, nu doar un participant, ci un jucător regional cheie în domeniul energiei. Poate tocmai din acest context provine și forța pe care o are astăzi Hidroelectrica, liderul absolut în producția de energie regenerabilă din România. Cu o cotă de piață de aproximativ 30% din producția națională de energie, compania rămâne un pilon de stabilitate pentru Sistemul Energetic Național, fur-nizând nu doar energie, ci și echilibru și siguranță prin serviciile de sistem. În anul 2024, Hidroelectrica a produs 14,24 TWh de energie verde, provenind dintr-un portofoliu solid de 188 de hidrocentrale în funcțiune, cu o putere instalată totală de 6,3 GW, și din parcul eolian Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. Performanța economică a fost la fel de ro-bustă: cifra de afaceri a atins 9,12 miliarde de lei, EBITDA ajustată – 5,52 miliarde de lei, iar profitul net a fost de 4,13 miliarde de lei. La finalul lunii noiembrie 2024, Hidroelectrica și-a menținut poziția de cel mai important furnizor de energie electrică pe piața concurențială, cu o cotă de 14,37% din totalul li-vrărilor către clienții finali. Totodată, compania rămâne cea mai mare și mai valoroasă companie de stat din România, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 11 miliarde de euro și un free float de 19,94%. „Hidroelectrica este poziționată ideal, având toate premisele pentru a-și consolida poziția de lider în sectorul energetic din România. Creștem atât organic, cât și anorganic, iar diversificarea surselor de ve-nit este o direcție clară, mai ales prin întărirea segmentului de furnizare din cadrul activității noastre.”, subliniază Károly Borbély.
Un nou model energetic: diversificare și reziliență
Privind spre viitor, rolul Hidroelectrica în tranziția energetică devine tot mai clar definit: compania își propune să fie nu doar un producător de energie, ci un constructor de ecosistem sustenabil, în linie cu obiectivele Uniunii Europene și nevoile României. „Obiectivul nostru principal este de a produce și comercializa energie într-un mod responsabil față de comunitate și mediu. Dorim să susținem economia națională nu doar prin cantitatea de energie produsă, ci prin calitatea abordării noastre – prin siguranță, eficiență și respect pentru resurse.” Direcțiile strategice ale companiei includ îmbunătățirea continuă a performanțelor, investiții în modernizare și digitalizare, dar și extinderea portofoliului prin proiecte eoliene și fotovoltaice. Într-un context geopolitic și economic tot mai complex, stabilitatea și eficiența Hidroelectrica sunt argumente pentru ca România să-și poată construi, în sfârșit, acel „hub regional” pe care îl menționa CEO-ul companiei. Privind spre viitor, Hidroelectrica își fundamentează strategia de dezvoltare pe investiții ample în retehnologizare, modernizare, diversificarea producției și parteneriate internaționale cu potențial transformator. Obiectivul este clar: creșterea eficienței, extinderea duratei de viață a infrastructurii existente și consolidarea rolului companiei ca lider al tranziției energetice din România. Printre cele mai ambițioase direcții se numără proiectele de retehnologizare a unor dintre cele mai importante amenajări hidroenergetice din țară. Acestea vizează atât o creștere a puterii instalate – cu aproximativ 156,71 MW peste cei 976 MW existenți – cât și eliminarea restricțiilor de funcționare din prezent, ceea ce va permite operarea la parametri maximi. Mai mult, retehnologizările vor extinde durata de viață a echipamentelor cu încă 30–40 de ani, contribuind semnificativ la sustenabilitatea și reziliența infrastructurii energetice naționale. Lucrările se desfășoară pe mai multe fronturi, inclusiv la CHE Stejaru, CHE Brădișor, AHE Vidraru, CHE Râul Mare-Retezat și CHE Mărișelu, iar finalizarea acestora es-te estimată pentru perioada 2029–2034. În paralel, compania desfășoară și proiecte majore de moderni-zare a hidroagregatelor, stațiilor și instalațiilor, cu scopul de a optimiza eficiența operațională și de a re-duce semnificativ costurile de mentenanță. Aceste lucrări vor permite extinderea ciclului de operare cu până la 30 de ani și sunt planificate să fie finalizate în intervalul 2026–2027. Printre proiectele prioritare se numără modernizările de la HA2 CHE Remeți, CHE Vaduri și HA2 CHE Arcești. Pe lângă îmbunătățirile aduse infrastructurii existente, Hidroelectrica mizează pe extinderea capacității de producție prin achiziții și parteneriate. Compania vizează integrarea în portofoliu a unor proiecte de energie regen-erabilă cu o capacitate de cel puțin 500 MW, care să fie puse în funcțiune până în 2027. În zona hidroen-ergetică, se explorează parteneriate cu jucători importanți pentru dezvoltarea de centrale cu acumulare prin pompaj, o tehnologie esențială pentru stabilitatea rețelelor electrice viitoare. În ceea ce privește diversificarea surselor de energie, Hidroelectrica poartă discuții avansate cu Masdar, cea mai mare companie de energie regenerabilă din Emiratele Arabe Unite, pentru formarea unui joint venture cu par-ticipare egală. Noul parteneriat va viza dezvoltarea și achiziția de proiecte de energie regenerabilă în România, cu o țintă ambițioasă de 2.000 MW capacitate instalată. Proiectele vor include sisteme foto-voltaice terestre și plutitoare, precum și soluții de stocare a energiei în baterii, marcând un pas im-portant în direcția unui mix energetic diversificat și adaptat viitorului. Pe lângă aceste inițiative, Hidroe-lectrica are în derulare unele dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare hidroenergetică din România. Amenajările de la Răstolița, râul Jiu (sectorul Livezeni–Bumbești), Surduc–Siriu (treptele Sur-duc–Nehoiașu și Nehoiașu II), râul Olt defileu (sectorul Cornetu–Avrig) și amenajarea Pașcani pe râul Si-ret sunt deja realizate în proporție de 70%. Acestea vor aduce o putere instalată suplimentară de 191,24 MW și o producție medie anuală estimată la 555,9 GWh. Termenele de finalizare sunt prevăzute pentru perioada 2026–2028. „Rolul nostru nu este doar de a produce energie curată, ci de a crea prem-isele pentru un sistem energetic modern, sustenabil și sigur pentru generațiile viitoare. Investim nu doar în tehnologie, ci și în încredere”, subliniază Károly Borbély.
Istoria „perlei coroanei” din energie

Hidroelectrica a fost înființată în anul 2000, ca urmare a restructurării fostei Companii Naționale de Electricitate (CONEL), preluând rolul principal de producător de energie electrică din surse hidro în România. Cu un portofoliu de peste 200 de hidrocentrale și o capacitate instalată de circa 6.400 MW, compania a devenit rapid un pilon esențial al securității energetice naționale.
În 2012, Hidroelectrica a intrat în insolvență, confruntându-se cu probleme majore de eficiență, con-tracte păguboase și pierderi financiare. Procesul de restructurare, condus de administratorul judiciar Euro Insol, a dus la anularea contractelor dezavantajoase și la redresarea treptată a companiei. În 2016, Hidroelectrica a ieșit definitiv din insolvență, redevenind una dintre cele mai profitabile companii de stat din România.

În perioada 2017–2022, compania s-a consolidat ca lider al producției de energie verde în România și una dintre cele mai eficiente companii din sectorul energetic la nivel regional.

Un moment istoric a fost atins în 2023, când Hidroelectrica s-a listat la Bursa de Valori București (BVB), prin cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) realizată vreodată în România. Listarea a marcat o nouă etapă în evoluția companiei, aducând un plus de transparență, guvernanță corporativă și deschidere către investitori.

Astăzi, Hidroelectrica rămâne un actor strategic în tranziția energetică, investind în modernizarea infrastructurii, digitalizare și extinderea portofoliului cu proiecte eoliene și fotovoltaice.
„Fie că am activat în administrația publică sau în mediul privat, am considerat că o decizie bună trebuie să fie sustenabilă, aliniată obiectivelor organizației și bine ancorată în realitatea contextului în care o aplici. Am învățat să nu subestimez niciodată puterea colaborării – ascultarea activă a echipei, a partenerilor sau a autorităților poate aduce nu doar perspective valoroase, ci și soluții vi-abile acolo unde pare că nu există.”
Károly Borbély, CEO, Hidroelectrica
În paralel cu investițiile în infrastructura existentă și proiectele de dezvoltare hidroenergetică, Hidroelec-trica își orientează tot mai mult atenția către diversificarea mixului de producție, prin integrarea altor surse regenerabile, precum energia eoliană, solară și soluțiile moderne de stocare în baterii. „Optimi-zarea funcționării capacităților de producție existente în portofoliu, ținând cont de actualul context de piață, trebuie să aibă în vedere sinergiile care se pot obține prin mixarea mai multor surse de energie re-generabilă: hidro – eolian – solar – stocare în baterii”, explică CEO-ul companiei. Această abordare inte-grată are multiple beneficii: reduce riscul hidrologic la care compania este expusă constant, crește gradul de predictibilitate al producției, scade costurile cu dezechilibrele și optimizează operațiunile, permițând o mai bună planificare a vânzărilor și generarea unor venituri stabile. Strategia de diversificare a Hidroelectrica se construiește pe două direcții principale. Prima vizează achiziția sau dezvoltarea de centrale fotovoltaice și eoliene, atât prin parteneriate cât și prin proiecte proprii. A doua direcție implică hibridizarea centralelor existente, prin implementarea unor soluții de tip „behind the meters”, care includ fotovoltaice terestre sau flotante și sisteme de stocare în baterii, integrând astfel tehnologia în mod di-rect în arhitectura operațională a companiei. În acest moment, Hidroelectrica derulează o serie de pro-iecte pilot, menite să testeze și să valideze aceste soluții din punct de vedere tehnic și economic, cu scopul de a le extinde ulterior la scară largă. Toate aceste eforturi contribuie nu doar la creșterea efi-cienței operaționale, ci și la mitigarea riscului hidrologic, care reprezintă una dintre cele mai importante vulnerabilități ale modelului de business bazat exclusiv pe hidroenergie. În plus, integrarea pe verticală a companiei prin dezvoltarea activității de furnizare a reprezentat un alt pas strategic esențial. Nu doar că oferă un canal alternativ de vânzare și sursă suplimentară de venituri, dar și o metodă eficientă de ges-tionare a riscurilor de reglementare, care au afectat compania în trecut.

„Hidroelectrica va juca un rol esențial în tranziția energetică la nivel național, atât în ceea ce privește ponderea energiei curate și predictibile, cât și prin contribuția la redobândirea statutului României de net exportator de energie electrică.”
Károly Borbély, CEO, Hidroelectrica
Reglementări stricte, climă impredictibilă: cum navighează Hidroelectrica valul tranziției verzi
Într-un moment în care politicile energetice europene devin tot mai ambițioase și presante, Hidroelectri-ca se vede nevoită să-și alinieze planurile de investiții și dezvoltare cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene, în special cele legate de decarbonizare, eficiență energetică și protecția mediului. Compania își adaptează direcțiile de acțiune nu doar pentru a se conforma acestor cerințe, ci și pentru a valorifica fondurile europene disponibile, transformând presiunea reglementărilor într-un motor al modernizării in-frastructurii sale hidroenergetice. Astfel, cadrul legislativ actual, oricât de strict, poate deveni o opor-tunitate reală pentru tranziția către un model energetic sustenabil. Totuși, provocările sunt importante, deoarece Hidroelectrica depinde într-o foarte mare măsură de resursele naturale – în special de apă – iar schimbările climatice pun în pericol echilibrul fin pe care se sprijină întreaga capacitate de producție. Secetele prelungite, variațiile anuale ale precipitațiilor sau modificările în regimul hidrologic pot diminua debitul râurilor, afectând direct producția și, implicit, veniturile companiei. În condiții de secetă severă, randamentul hidrocentralelor poate scădea dramatic, cu potențial impact asupra stabilității întregului sistem energetic național. La toate acestea se adaugă și complexitatea procesului de conformare la reglementările de mediu. Activitatea Hidroelectrica este supusă legislației românești care transpune directivele UE în materie de climă și mediu. Una dintre cele mai mari provocări rămâne, potrivit compa-niei, complexitatea documentației și a procedurilor pentru obținerea sau reînnoirea autorizațiilor de me-diu, în special pentru obiectivele de investiții hidroenergetice aflate în stadii avansate de execuție. Echilibrarea conformării la reglementările europene cu nevoia de eficiență operațională și profitabilitate este o linie de forță a strategiei Hidroelectrica. România se află, de altfel, într-o poziție favorabilă în ceea ce privește țintele de decarbonizare, având deja o pondere importantă de energie regenerabilă în mixul energetic național. În acest context, rolul Hidroelectrica devine esențial, compania menținându-și et-icheta de 100% verde în toate domeniile sale de activitate. Privind spre viitor, compania tratează cu seri-ozitate impactul schimbărilor climatice asupra capacității sale de producție. În cursul anului 2025, în conformitate cu strategia de sustenabilitate, va fi derulat un studiu dedicat identificării și cuantificării riscurilor climatice. În prezent, nu există un trend descendent clar în ceea ce privește condițiile hidro-logice, dacă ne raportăm la mediile multianuale. Dimpotrivă, anul 2023 a adus o producție excepțională, de peste 18 TWh – o dovadă a faptului că, deocamdată, volatilitatea hidrologică anuală este parte din normalitatea sectorului hidroenergetic. Tocmai din acest motiv, diversificarea surselor de producție rămâne un element esențial al strategiei companiei – nu doar pentru optimizarea performanței, ci și pentru atenuarea acestui tip de risc structural. „Prin realizarea unor mixuri între hidro, eolian, solar și soluții de stocare, putem reduce expunerea la riscuri și obține o mai bună predictibilitate operațională. Nu e doar o adaptare la reglementări, ci o formă inteligentă de a construi sustenabilitate pe termen lung”, subliniază CEO-ul companiei. Astfel, „Hidroelectrica va juca un rol esențial în tranziția energetică la nivel național, atât în ceea ce privește ponderea energiei curate și predictibile, cât și prin contribuția la redobândirea statutului României de net exportator de energie electrică”.
Cele mai importante proiecte de dezvoltare ale Hidroelectrica aflate în derulare sunt:
1. AHE (Amenajare Hidroenergetică) Răstolița;
2. AHE a râului Jiu pe sector Livezeni-Bumbești;
3. AHE Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu Treapta Nehoiașu II;
4. AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig – Treapta Câineni și Treapta Lotrioara;
5. AHE Pașcani pe râul Siret. Obiectivele de investiții în dezvoltarea amenajărilor hidroenergetice de mai sus vizează o putere in-stalată totală de 191,24 MW, generând o energie medie anuală de 555,9 GWh. Nivelul mediu de realizare al acestor proiecte se ridică la un procent de 70%, iar temenele de finalizare sunt estimate a fi în peri-oada 2026-2028.
„Transparența și responsabilitatea trebuie să fie ÎN ADN-ul fiecărui manager”
Pentru Károly Borbély, CEO al Hidroelectrica, leadershipul este mai mult decât o funcție executivă – este o formă de responsabilitate împărtășită. Viziunea sa se bazează pe trei principii esențiale: transparență, implicare și responsabilitate partajată. Iar aceste valori nu sunt doar declarații de principii, ci elemente structurale ale unei culturi organizaționale aflate într-o profundă transformare. „Filosofia mea de leader-ship se bazează pe transparență, implicare și responsabilitate partajată. După listarea companiei la Bursa de Valori București, cultura organizațională a trecut printr-o transformare semnificativă. Guvernanța corporativă a devenit un standard obligatoriu, iar transparența și profesionalismul nu mai sunt opționale – ele trebuie să fie parte din ADN-ul fiecărui manager”, explică Borbély. Modelul său de leadership este unul participativ, care îmbină inspirația și încrederea cu exigența. „Combin elemente de leadership transformațional – care inspiră și motivează – cu momente de tip laissez-faire, acolo unde au-tonomia echipei este esențială. Cred cu tărie că performanțele reale vin din asumare colectivă, din în-crederea acordată oamenilor și din crearea unui mediu în care inițiativa și colaborarea sunt încurajate constant.” La nivelul conducerii executive, deciziile sunt luate într-un cadru colaborativ, în care schimbul de idei este esențial. „Principiul de bază în relația cu echipa executivă este spiritul de echipă 100%. Toate deciziile sunt discutate și argumentate riguros, într-un cadru colaborativ, pentru a identifica cele mai bune soluții care să susțină obiectivele strategice ale companiei. Cred în schimbul de idei și în valoarea perspectivelor complementare – tocmai de aceea încurajez un dialog deschis și o cultură a re-sponsabilității partajate.” Aceeași abordare este valabilă și în relația cu echipele tehnice, cele care ges-tionează zi de zi infrastructura critică a companiei. „Respectul pentru expertiza colegilor din teren este fundamental. Ne bazăm pe experiența lor directă, pe respectarea strictă a legislației și pe capacitatea de a reacționa rapid și eficient în funcție de gravitatea situațiilor apărute. Într-un domeniu unde marja de eroare este minimă, regulile sunt clare, iar deciziile trebuie luate prompt, dar bine fundamentat.” Borbély consideră că menținerea infrastructurii în stare optimă de funcționare, prevenirea vulnerabilităților și investițiile constante în dezvoltarea rețelei nu pot fi atinse fără o colaborare strânsă între zona operațională și cea executivă. Într-un sector expus riscurilor climatice și presiunilor pieței, acest echilibru intern devine un atu competitiv. Un alt punct central al filosofiei sale este investiția în viitor – în sensul literal al cuvântului. „Sectorul energetic este într-o continuă schimbare, iar noile generații de profesioniști, care aduc cu ele inovație și cunoștințe în domeniul tehnologic, trebuie să fie atrase și inte-grate în companiile strategice ale statului. Din păcate, în trecut, deschiderea către inovație în aceste companii a lăsat de dorit, însă acest lucru se schimbă.” Pentru a sprijini această schimbare, Hidroelec-trica a dezvoltat parteneriate solide cu universități tehnice de prestigiu, precum Universitatea Politehni-ca din București și cea din Timișoara. Aceste colaborări se traduc în programe de internship și burse, prin care tinerii pot dobândi experiență practică în cadrul unei companii energetice de talie națională. „În fiecare an, între 60 și 80 de studenți participă la programele noastre de practică, iar baza noastră de date cu tineri talentați depășește 600 de persoane. Aceasta nu este doar o oportunitate pentru studenți de a învăța din interiorul industriei, ci și un mod de a aduce idei și perspective noi în companie.”
Pentru Borbély, a conduce înseamnă și a învăța continuu. În deciziile importante, se bazează pe câteva repere fundamentale: impactul pe termen lung, dialogul constant cu stakeholderii și coerența strate-gică. „Fie că am activat în administrația publică sau în mediul privat, am considerat că o decizie bună trebuie să fie sustenabilă, aliniată obiectivelor organizației și bine ancorată în realitatea contextului în care o aplici. Am învățat să nu subestimez niciodată puterea colaborării – ascultarea activă a echipei, a partenerilor sau a autorităților poate aduce nu doar perspective valoroase, ci și soluții viabile acolo unde pare că nu există.” Un alt element esențial în stilul său de conducere este modul în care echilibrează an-aliza riguroasă cu intuiția. „Deciziile strategice sunt, în mod inevitabil, un mix între analiză rațională și intuiție. Mă bazez în primul rând pe analize tehnice solide – cifre, indicatori de performanță, tendințe de piață, modele predictive. Acestea oferă un fundament clar, logic, și permit luarea unor decizii aliniate la obiectivele pe termen lung.” Dar există și momente în care datele nu sunt suficiente și intuiția devine declicul. „Intuiția nu e opusul raționalului, ci mai degrabă o formă de procesare rapidă a experienței acumulate în timp. Când piața dă semne contradictorii sau când trebuie să acționezi rapid, fără toate datele la dispoziție, intuiția informată – construită din expunerea la multiple scenarii, decizii și contexte – joacă un rol determinant. Arta deciziei strategice constă tocmai în a ști când să lași analiza să conducă și când să ai încredere în instinct. Iar în business, acel echilibru fin face adesea diferența între a fi reac-tiv și a fi vizionar.”

CE URMEAZĂ PENTRU HIDROELECTRICA?
Proiecte majore de retehnologizare:
Proiectele de investiții în retehnologizarea amenajărilor hidroenergetice și a centralelor hidroelectrice de mai jos, prin noua proiectare și tehnologizare modernă, vor avea ca rezultat eliminarea actualelor re-stricții de funcționare, respectiv creșterea per total a puterii instalate cu 156,71 MW peste cei 976 MW din prezent. Retehnologizările vor extinde durata ciclului de viață al hidroagregatelor cu 30-40 de ani. Proiectele majore de retehnologizare se vor finaliza în perioada 2029-2034.
• Retehnologizare CHE (Centrală Hidroelectrică) Stejaru;
• Retehnologizare CHE Brădișor;
• Retehnologizare AHE Vidraru;
• Retehnologizare CHE Râul Mare-Retezat;
• Retehnologizare CHE Mărișelu.
Proiecte majore de modernizare:
Proiectele de investiții în modernizarea hidroagregatelor, a stațiilor, echipamentelor și instalațiilor enu-merate mai jos au ca scop prioritar creșterea eficienței și reducerea costurilor de întreținere, respectiv extinderea ciclului de operare la un interval de 25-30 ani. Finalizarea acestor proiecte de modernizare este preconizată în intervalul 2026-2027.
• Modernizare la HA2 CHE Remeți;
• Modernizare CHE Vaduri;
• Modernizare HA2 CHE Arcești.
Achiziții & parteneriate
• Hidroelectrica țintește achiziția de proiecte de capacități de producție din surse regenerabile de mini-mum 500 MW, cu punere în funcțiune până în anul 2027.
• De asemenea, în domeniul hidroenergetic, explorează posibilitatea creării de parteneriate cu jucători redutabili în domeniu, în vederea dezvoltării de centrale hidro de acumulare prin pompaj.
• În paralel, în procesul de diversificare a afacerii cu alte surse de producție regenerabile, Hidroelectrica explorează parteneriate strategice, cu companii ce dispun de expertiză relevantă în domeniu. În acest sens, Hidroelectrica și Masdar, cea mai mare companie de energie regenerabilă din Emiratele Arabe Unite, sunt în discuții pentru a pune bazele unui viitor parteneriat, într-o nouă companie de tip Joint Ven-ture (JVC), cu dețineri egale pentru ambii parteneri. Scopul JVC este dezvoltarea și/sau achiziția de pro-iecte de energie regenerabilă în România, țintind o capacitate de 2000 MW. Tehnologiile de producție de energie electrică din surse regenerabile care fac obiectul exclusivității sunt sisteme fotovoltaice terestre, sisteme fotovoltaice plutitoare și sisteme de stocare a energiei în baterii.