Hidroelectrica a prelungit cu două luni mandatele directoratului, inclusiv pe al lui Bogdan Badea, director general
Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de hidroenergie din Europa de Est, a anunțat vineri seară la Bursa de Valori București că a prelungi cu două luni mandatele directorilor. “Hidroelectrica informează acționarii și investitorii asupra faptului că, în cadrul ședinței din data…
Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de hidroenergie din Europa de Est, a anunțat vineri seară la Bursa de Valori București că a prelungi cu două luni mandatele directorilor.
“Hidroelectrica informează acționarii și investitorii asupra faptului că, în cadrul ședinței din data de 28 iulie 2023, Consiliul de Supraveghere a hotărât prelungirea mandatelor membrilor actuali provizorii ai Directoratului Hidroelectrica, respectiv : dl. Bogdan-Nicolae Badea, dl. Marian Bratu, dl. Răzvan Ionuț-Pataliu, dl. Andrei Dominic Gerea și dl Cristian Vlădoianu, începând cu data de 7 august 2023, pe o durata de 2 luni sau până la desemnarea unor noi membri ai Directoratului Hidroelectrica selectați în condițiile prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, daca selecția se finalizează înainte de termenul menționat”.
Hidroelectrica are o capitalizare de 50,4 mld. lei iar vineri seară acțiunile au închis la 112,9 lei.