Home Panorama Haine de lux prin rotație
Panorama

Haine de lux prin rotație

Renunțatul la cumpăratul de haine luxoase sau cumpăratul mai rar al acestora nu e o tendință tocmai nouă, iar multă lume o face fie pentru că nu dorește să ocupe spațiu în dulap cu lucruri pe care nu le va…

Haine de lux prin rotație
Haine de lux prin rotație · Foto: Business Magazin

Renunțatul la cumpăratul de haine luxoase sau cumpăratul mai rar al acestora nu e o tendință tocmai nouă, iar multă lume o face fie pentru că nu dorește să ocupe spațiu în dulap cu lucruri pe care nu le va purta decât foarte rar, fie pentru că se gândește la efectele asupra mediului pe care le au hainele aruncate la gunoi. Ca atare au apărut servicii de închiriere de haine și accesorii, care câștigă teren, în Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

Astfel de servicii au devenit atrăgătoare pentru public datorită ușurinței cu care poate obține hainele dorite, de la diverse case de modă, doar pe baza unui abonament la un serviciu cum ar fi Rent the Runway în SUA.

De cealaltă parte a Atlanticului, a apărut By Rotation, care seamănă cu un serviciu de tip Airbnb în domeniul vestimentar, conform Financial Times. Lansată în 2019, platforma online de închiriere de articole vestimentare și accesorii s-a dezvoltat ajungând la peste 300.000 de membri care închiriază sau împrumută haine contra unei taxe. By Rotation nu are propriile sale stocuri, ci doar facilitează închiriatul între utilizatoarele sale, iar pe platformă se găsesc produse de la diverse branduri de lux, printre care Chanel sau Fendi ori Jacquemus. La acest serviciu, accesibil și de pe platforme mobile se poate înscrie orice persoană care dorește să-și pună garderoba la dispoziție contra cost, nu numai vedete sau bloggerițe de modă, de exemplu, după cum explică creatoarea By Rotation, Eshita Kabra-Davies, iar pentru utilizatorii care vor să închirieze, dar nu vor să-și bată capul, există și un serviciu de gestiune a garderobei.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună