Hackeri ruși și chinezi s-au aflat în spatele atacurilor asupra Agenției Europene pentru Medicamente
O agenție de informații rusă și spioni chinezi s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice asupra Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) de anul trecut, a scris ziarul olandez De Volkskrant, citând surse apropiate anchetei. În decembrie, autoritatea europeană de reglementare a…
O agenție de informații rusă și spioni chinezi s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice asupra Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) de anul trecut, a scris ziarul olandez De Volkskrant, citând surse apropiate anchetei.
În decembrie, autoritatea europeană de reglementare a drogurilor din Amsterdam a raportat un atac cibernetic în care au fost furate și difuzate pe internet documentele referitoare la vaccinurile și medicamentele COVID-19, relatează Reuters.
Moscova a negat în repetate rânduri acuzațiile venite din Occident.
EMA a lansat o anchetă, dar până în prezent nu a furnizat detalii cu privire la cine ar fi putut comite atacurile. De Volkskrant a notat sâmbătă că EMA a fost vizată de spionii chinezi în prima jumătate a anului 2020, iar apoi de agenți secreți ruși în a doua parte a anului.
“O anchetă penală efectuată de autoritățile de aplicare a legii și alte entități este în curs de desfășurare și EMA cooperează, desigur, pe deplin”, a spus purtătorul de cuvânt al agențiri, Monika Benstetter.
Presupusii hackeri ruși au avut acces la sistemele EMA mai mult de o lună, au declarat sursele pentru De Volkskrant.
Ei au fost interesați în principal de țările care urmau să folosească vaccinul COVID-19 dezvoltat de Pfizer / BioNTech și cât vor cumpăra.
Pfizer / BioNTech au anunțat la scurt timp după dezvăluirea inițială a EMA că le-au fost accesate. documentele referitoare la vaccinul lor.