Guvernul trimite la CEDO proiectul privind despăgubirile pentru imobile naționalizate
Proiectul de lege privind despăgubirea foștilor proprietari de imobile naționalizate va fi transmis și Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pentru un punct de vedere, primele mesaje primit în mod informal din partea Curții fiind extrem de pozitive, a declarat premierul Victor Ponta.
El a precizat că proiectul va fi discutat, miercuri, de Guvern și prezentat imediat după în dezbatere publică, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare.
“Îl vom trimite și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a avea, dacă este posibil, un punct de vedere. Primele mesaje pe care le-am primit de acolo în mod informal sunt extrem de pozitive în acest sens”, a spus Ponta, în ședința de guvern.
Premierul a arătat că prin discuții cu CEDO se va asigura că soluția Guvernului nu va genera în continuare un număr important de dosare pe rolul acestei instanțe.
Guvernul intenționează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foștilor proprietari de imobile naționalizate să aibă loc la 26 martie, nu la 19 martie, cum se intenționa inițial.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro