Guvernul ține adaosul comercial „sub cheie“ încă cel puțin două luni, dar procesatorii și fermierii nu privesc cu ochi buni măsura
Măsura privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită cu 60 de zile, conform unui anunț al premierului Marcel Ciolacu.
♦ „Categoric am fost afectați. Intervenția statului nu e bine venită.“ ♦ „Credem că se va mai prelungi cel puțin o dată ordonanța, până după alegeri mai exact.“
Măsura privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită cu 60 de zile, conform unui anunț al premierului Marcel Ciolacu. Această veste, anunțată ca fiind în favoarea consumatorului final, nu este văzută însă cu ochi buni nici de retaileri, nici de procesatori sau fermieri.
„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut. Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%. Este clar că plafonarea a temperat creșterile speculative de prețuri, a ajutat la scăderea inflației și la menținerea puterii de cumpărare a populației“, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, după ce luni seara a avut o întâlnire cu reprezentanții retailerilor.
Acest anunț vine după ce atât retailerii, cât și procesatorii declaraseră recent că nu doresc o prelungire a acestei măsuri, mizând mai degrabă pe o piață liberă, ghidată de cerere și de ofertă. De altfel, reprezentanții retailerilor anunțau anterior că ar prefera să găsească o altă metodă de colaborare cu autoritățile pentru controlul inflației și nu o limitare a adaosului la principalele produse alimentare de bază, cele care se găsesc cel mai des în coșul de cumpărături.
„Negocierile dintre noi și guvern au plecat de la trei luni de prelungire și, în final, am ajuns la două luni. E bine și așa, pentru că deși ne doream să nu se mai prelungească, în realitate nu ne așteptam să iasă cum vrem noi. De fapt, credem că se va mai prelungi cel puțin o dată, până după alegeri mai exact“, spune un executiv din retailul alimentar.
Recent, marile rețele de magazine s-au întâlnit și cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, pentru a discuta ce se va întâmpla de la 1 februarie, după ce expiră termenul de aplicare a măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază. Retailerii vorbeau atunci că o continuare a plafonării este de fapt o „intervenție în mersul pieței, al economiei“. Tot atunci, existau voci care spuneau că în pofida discuțiilor, decizia va fi una politică, mai ales într-un an electoral precum 2024.
În final, Marcel Ciolacu a anunțat prelungirea acestei măsuri. În același timp, procesatorii, dar și fermierii au spus și repetă că nu văd cu ochi buni această ordonanță pentru că în final ei plătesc „factura“.
„Marile rețele de magazine au un plan de afaceri, plan de afaceri pe care l-au făcut la început de an. Iar dacă ei sunt afectați de această măsură, pentru că nu pot avea un adaos mare la unele produse, se îndreaptă către alte bunuri (cu scumpiri și marje mai mari – n.red.) și în final îl pun tot pe producător să scadă prețul la livrare. Astfel, sigur că producătorii sunt afectați. Înțeleg că mai sunt două luni și asta e“, spune Aurel Popescu, președintele ROMPAN (Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase). El adaugă că producătorii de pâine nu-și permit oricum să pună un adaos comercial de 20% și poate doar cei care fac, de exemplu, făină pot cumpăra un grâu mai ieftin și pot câștiga astfel. „Categoric am fost afectați. Intervenția statului nu e bine venită pentru noi, dar pentru populație da“, a completat el.
Printre produsele de pe lista cu adaos comercial plafonat se numără pâine albă (între 300-500 grame), lapte de vacă de consum 1 litru, făină albă, carne proaspătă pui, carne proaspătă porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți albi vrac, zahăr, smântână sau magiun. Din lista inițială au dispărut șase articole, respectiv cozonacul, orezul, bulionul de roșii, margarina, drojdia și carnea tocată. În schimb, în proiectul actual sunt introduse untul (până la 250 grame) și magiunul (până la 350 grame), lista conținând 17 bunuri.
Cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare de bază au fost stabilite la maximum 20% la procesator, față de costul de producție al produsului, maximum 5% pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de „mâini“ prin care trece, și de maximum 20% la comerciant, față de prețul de achiziție. Măsura este în vigoare începând cu luna august.
Recent, Iasmina Blidar, directorul executiv al Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin – BOVICOOP, explica faptul că modul în care este acum în vigoare măsura de plafonare a adaosului comercial descurajează fermierii. „Costurile de producție au crescut și atunci procesatorul, fie că a vrut, fie că nu a vrut, tăinându-se posibilitatea de a avea un adaos comercial mai mare, a tăiat și din prețul plătit la poarta fermei“, spunea ea.
La rândul lui, Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), afirma că atunci când s-a luat această devizie, asociația nu a fost consultată, însă în final tot fermierul pierde în urmă plafonării adaosului comercial.
De asemenea, Sorin Minea, președintele Romalimenta, organizație care grupează cele mai importante asociații și patronate din industria alimentară, adăuga că din moment ce sunt companii care nu au fost de acord, se pare că nu a fost o măsură bună.
Totuși, prețurile produselor de bază incluse în această ordonanță de urgență au scăzut în perioada în care aceasta a fost în vigoare. Iar asta într-o vreme în care, din cauza inflației record, puterea de cumpărare a populației a scăzut.
O analiză a Consiliului Concurenței arăta că luna august, prima lună de plafonare a adaosurilor comerciale, prețurile alimentelor de bază s-au redus cu până la 49%.
Iar în contextul în care la 1 februarie expira „termenul“ în care erau plafonate adaosurile, au existat mai multe voci din piață care au spus că vor urma creșteri de prețuri pentru produsele incluse în acest proiect de ordonanță de urgență. Este vorba de produse de bază, precum legume, fructe, carne sau lactate, care se găsesc cel mai des în coșul de cumpărături.
Săptămâna trecută, George Bădescu, director executiv al AMRCR, asociația marilor rețele de comerț de pe plan local, declara că trebuie gândite alte mecanisme mai puțin invazive, care să permită economiei de piață să funcționeze liber.
„Putem decide să ne vedem punctual și să evaluăm situația și, în funcție de context, să luăm măsuri adaptate. Putem chiar să apelăm din nou la mecanisme de plafonare, dacă va fi cazul, dar unde va fi cazul, nu peste tot. Pe termen lung, economia trebuie să asigure singură prețul corect (prin cerere și ofertă). E interesul nostru să păstrăm prețurile cât mai jos ca să nu pierdem clienții“, explica Bădescu.
Acum, Ciolacu amintește și el de un mecanism pe termen lung, dar asta după ce va expira ordonanța actuală.
„În paralel, voi continua dialogul cu marile lanțuri de magazine, cu care am avut și astăzi o discuție foarte constructivă, pentru a construi împreună un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care prețurile să fie ținute sub control. Am o singură condiție: ca producătorii și procesatorii români să aibă parte de un tratament corect!“
Lista actualizată a alimentelor pentru care adaosul comercial va fi plafonat începând cu februarie:
1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități
2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
3. Brânză telemea de vacă vrac
4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
5. Făină albă de grâu „000“ până la 1 kg
6. Mălai până la 1 kg
7. Ouă de găină calibrul M
8. Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
9. Carne proaspătă pui*
* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard.
10. Carne proaspătă porc**
** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc.
11. Legume proaspete vrac***
*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi.
12. Fructe proaspete vrac****
**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă.
13. Cartofi proaspeți albi vrac
14. Zahăr alb tos până la 1 kg
15. Smântână 12% grăsime
16. Unt până la 250 grame
17. Magiun până la 350 grame.