Guvernul SUA a păstrat peste zece ani o bază de date cu apeluri efectuate în străinătate
Departamentul american al Justiției a păstrat timp de peste un deceniu o bază de date privind apeluri telefonice efectuate în străinătate, dar programul a fost oprit în 2013, a declarat un oficial - confirmând parțial informații publicate de ziarul The Wall Street Journal (WSJ) - pentru AFP.
Dezvăluirea existenței unui program de colectare secretă a datelor apelurilor telefonice din Statele Unite a provocat o controversă în 2013 asupra protecției vieții private, obligându-l pe președintele Barack Obama să apere personal necesitatea acesteia în lupta împotriva terorismului.
Potrivit WSJ, o bază de date cu aceste apeluri în străinătate a fost păstrată timp de peste un deceniu.
Informația se afla într-un document judiciar depus joi în cazul unui bărbat acuzat de conspirație în vederea exportării ilegale de echipamente electronice în Iran.
Un reprezentant al Autorității federale pentru lupta împotriva drogurilor (DEA) explică, în acesta, că agenția sa, care face parte din Departamentul Justiției, utilizează de mult timp o citație a administrației – ci nu o ordonanță judiciară – pentru a obține metadate ale unor apeluri telefonice efectuate între Statele Unite și străinătate care au “o legătură demonstrată cu traficul internațional de droguri și alte activități criminale care-i sunt asociate”, potrivit WSJ.
O sursă a precizat pentru ziar că programul a început în anii ’90 și viza apeluri către țări care nu au fost identificate.
Un oficial de la Departamentul Justiției, Marc Raimondi, a declarat, într-un e-mail, pentru AFP, că “programul a fost suspendat în septembrie 2013 și, până la urmă, a fost oprit. El nu este activ și nici utilizabil în cercetări din septembrie 2013, iar toate informațiile au fost suprimate”.
În plus, “agenția nu mai colectează esențialul metadatelor telefonice prin intermediul furnizorilor americani” de telecomunicații, a adăugat el.
În 2013, dezvăluiri despre spionarea comunicațiilor americanilor cu străinătatea, în cadrul luptei împotriva terorismului, au provocat proteste din partea apărătorilor libertăților. Era vorba în special despre metadate ca numărul apelat și durata apelului, dar nu și despre conținutul conversațiilor în străinătate.