Guvernul PSD suspendă angajările în administrația publică centrală. Dragnea convoacă luni ședință de urgență
Guvernul vrea ca până la sfârșitul anului concursurile pentru ocuparea funcțiilor din autoritățile administrației publice centrale să fie suspendate, după cum reiese dintr-un proiect de ordonanță care a intrat joi în consultare publică pe siteul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a supus dezbaterii publice, joi, un proiect de Ordonanță de Guvern, privind unele măsuri pentru administrația publică centrală, care prevede, printre altele, ca până pe 31 decembrie 2017, concursurile pentru ocuparea funcțiilor din autoritățile administrației publice centrale să fie suspendate.
Măsura va permite, susțin inițiatorii, realizarea unei analize a organizării instituționale și a eficienței utilizării resurselor umane la nivelul Guvernului, ministerelor, altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv a serviciilor publice deconcentrate ale acestora, al autorităților administrative autonome și instituțiilor prefectului.
“Guvernul României își propune ca, prin prezenta ordonanță, să înființeze Comitetul interministerial pentru analiza organizării instituționale și a resurselor umane din administrația publică centrală, organism consultativ, fără personalitate juridică, al cărui principal rol este de a realiza o analiză a stadiului privind organizarea instituțională și a statelor de funcții pentru toate autoritățile și instituțiile publice din administrația publică și de a propune măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane din administrația publică centrală. Comitetul interministerial pentru analiza organizării instituționale și a resurselor umane din administrația publică centrală va realiza, până la data de 31 decembrie 2017, o analiză a organizării instituționale și a eficienței utilizării resurselor umane la nivelul Guvernului, ministerelor, altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv a serviciilor publice deconcentrate ale acestora, al autorităților administrative autonome și instituțiilor prefectului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului Executivului.
Citește mai multe pe www.zf.ro