Home Actualitate Guvernul Poloniei promite să reducă dura...
Actualitate

Guvernul Poloniei promite să reducă durata timpului de muncă prin introducerea unei săptămâni de lucru de patru zile sau a unei zile de lucru de șapte ore

Guvernul polonez a confirmat că va amenda Codul muncii pentru a reduce timpul de muncă, prin intro­ducerea fie a unei săptămâni de lucru de patru zile sau a unei zile de lucru de șapte ore înaintea încheierii man­datului său în 2027, notează Euractiv.

Guvernul polonez a confirmat că va amenda Codul muncii pentru a reduce timpul de muncă, prin intro­ducerea fie a unei săptămâni de lucru de patru zile sau a unei zile de lucru de șapte ore înaintea încheierii man­datului său în 2027, notează Euractiv.

Cu ambele opțiuni pe masă, cel mai probabil companiile vor fi cele care vor decide dacă să facă libere zilele de vineri sau luni.

„Urmează să se determine care va fi opțiunea mai bună, reducerea săp­tămânii de lucru de la 40 la 35 de ore sau implementarea unei săptă­mâni de lucru de patru zile“, anunța luna trecută ministrul polonez al familiei, muncii și politicii sociale Agnieszka Dziemanianowicz-Bak.

Scurtarea săptămânii de lucru are mai mulți susținători în Polonia decât zilele cu șapte ore de muncă, 70% din angajatori preferând săptă­mâna de lucru de patru zile, relevă date ale platformei ClickMeeting.

Polonia a introdus săptămâna de lucru de cinci zile, cu zilele de sâm­bă­tă libere, în 1952. Reducerea săptă­mâ­nii de lucru la patru zile ar re­prezenta o schimbare revoluționară, iar chiar și guvernul este divizat. Dzeimianowicz-Bak este în fa­voarea schimbărilor avute în vedere. Într-un context economic relativ bun, cu o rată a șomajului relativ scăzută și așteptările tinerilor, cererea de reducere a timpului de lucru astfel încât oamenii să dispună de mai mult timp pentru familii, dezvoltare și odihnă trebuie luată în serios, a declarat aceasta la începutul anului.

„Potrivit studiilor, cu cât muncim mai mult, cu atât devenim mai stresați și mai obosiți. O oră în plus la muncă nu se traduce neapărat într-o oră în plus la capitolul eficiență“, a subliniat aceasta.

Spre deosebire de aceasta, mi­nistrul fondurilor de stat și politicii regionale Katarzyna Pelczynska-Nalecs este sceptică în ceea ce pri­vește reducerea săptămânii de lucru, atrăgând atenția asupra actualei crize demografice prin care trece Polonia.

Modificarea Codului muncii ar putea fi finalizată în primăvara anu­lui viitor, reducerea timpului de lucru putând ajuta coaliția de guvernare în campania pentru alegerile preziden­țiale din 2025.

Potrivit datelor Eurostat, polo­ne­zii muncesc în medie 40,5 ore pe săptămână, cel mai mult din UE după greci.

Deși scurtarea timpului de lucru ar fi o schimbare revoluționară în sine, sindicatele poloneze vor și mai mult: creșterea concediului anual plătit cu 9 zile la 35 de zile. Sindicatele argumentează că acest concediu nu a mai suferit schimbări de o jumătate de secol.

Comunitatea de business este însă reticentă față de astfel de schimbări.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună