Home Actualitate Guvernul are pe ordinea de zi de vineri...
Actualitate

Guvernul are pe ordinea de zi de vineri OUG trenuleț prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate bloca site-urile entităților care fac reclame înșelătoare. Nu dați bani celor care vă promit pe facebook câștiguri de 5-6.000 de lei prin dividende Hidroelectrica!

Guvernul condus de Marcel Ciolacu are pe ordinea de zi de vineri aprobarea unui proiect de ordonanță de urgență (OUG) prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va primi mai multă putere pentru combaterea publicității și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care…

Guvernul condus de Marcel Ciolacu are pe ordinea de zi de vineri aprobarea unui proiect de ordonanță de urgență (OUG) prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va primi mai multă putere pentru combaterea publicității și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul Autorității.

Astfel prin această OUG se introduc și prevederi referitoare la combaterea publicității înșelătoare și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul ASF, cu scopul de a reduce impactul negativ al activității desfășurate de unele entități de atragere de investitori în vederea efectuării de operațiuni cu instrumente financiare pe piața de capital din România, prin utilizarea de mijloace de comunicare la distanță (internet), fără a deține o autorizație din partea Autorității.

“În acest context, prin acest proiect de O.U.G., se introduc prevederi cu privire la posibilitatea solicitării de către A.S.F. a blocării accesului la site-urile web prin intermediul cărora se oferă sau se promovează, de către entități care nu sunt autorizate conform legii, toată gama de servicii și activități cu instrumente financiare, așa cum acestea sunt prevăzute atât în legislația aplicabilă în domeniul piețelor de instrumente financiare, cât și în cea aplicabilă societăților de administrare a investițiilor, administratorilor de fonduri de investiții alternative, organismelor de plasament colectiv sau a furnizorilor de servicii de finanțare participativă”.

46% din totalul petițiilor transmise ASF în cursul anului 2023, din domeniul pieței de capital, au avut ca subiect activitatea unor societăți neautorizate de Autoritate sau entități fictive care, conform mențiunilor petenților, au oferit prestarea de servicii și activități de investiții.

Ca și evoluție în timp, în anul 2023 s-a observat o creștere de 136% a numărului de petiții care au făcut referire la astfel de entități, față de cel înregistrat în anul 2022. Aceste cifre au fost luate în considerare în formularea propunerii legislative și, având în vedere specificul acestor activități, constituie un indicator pentru a se putea crea o imagine de ansamblu a fenomenului.

ASF poate solicita furnizorilor de de rețele și servicii de comunicații electronice să blocheze cesul la conținutul site-urilor web ale entităților care nu sunt înscrise în Registru.

Autoritatea ar putea avea astfel competența de a emite acte individuale prin care să solicite: a) Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București să blocheze, în termen de o zi lucrătoare, funcționalitatea domeniului «.ro» aferent site-ului respectiv și b) furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice să blocheze cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 10 zile, accesul la conținutul site-urilor web ale entităților care nu sunt înscrise în Registru, conținutul site-urilor web prin care se promovează și se face publicitate serviciilor și activităților cu instrumente financiare.

“Nerespectarea măsurilor dispuse prin actele individuale prevăzute la alin. (1) de către un furnizor de rețele și servicii de comunicații electronice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 25.000 lei lei la 100.000 lei.

 ​

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună