Guvernul inițiază din nou descentralizarea, blocată de CC. Care vor fi noile atribuții ale consiliilor județene
Consiliile județene vor prelua atribuțiile exercitate în prezent de la centru pentru o listă extinsă de structuri din agricultură, mediu, turism, educație, cultură, sănătate, într-o nouă încercare a Guvernului de a iniția descentralizarea, în perioada imediată, după ce procesul a fost blocat de CC.
Procesul de descentralizare a mai fost inițiat de Guvern în 2013, printr-un proiect de lege pentru care Cabinetul Ponta și-a angajat răspunderea, dar care, la începutul anului trecut, a fost declarat drept neconstituțional de către judecătorii Curții Constituționale (CC), la sesizarea PDL, cu argumentul că destinatarul normei, și anume autoritățile publice învestite cu executarea și aplicarea legii, este pus în situația de a alege în mod discreționar dispozițiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă.
Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, declara la acel moment că nu va renunța la proiectul de descentralizare, că va ține cont de toate comentariile Curții Constituționale și că a început procedurile de reluare a transferurilor de competență de la instituțiile centrale spre autoritățile locale.
Ulterior, în vara anului trecut, Dragnea revenea pe acest subiect într-o discuție cu autoritățile locale și arăta că speră să fie reluate discuțiile atât în ceea ce privește descentralizarea, cât și finalizarea întregului pachet de modificare a legilor administrației locale.
Subiectul descentralizării a mai apărut în luna februarie a acestui an, când președintele Klaus Iohannis le-a transmis primarilor de comune, în Adunarea Generală a Asociațiilor Comunelor din România, un mesaj în care preciza că dezbaterea despre descentralizare și regionalizare va trebui reluată, pornind de la principii, nu de la calcule politice sau electorale.
Acum, Guvernul a elaborat un nou proiect de descentralizare, consultat de MEDIAFAX și prevăzut să fie inițiat în perioada imediat următoare, care conferă consiliilor județene atribuții sporite, prin transfer de competențe.
Aceasta, în condițiile în care, la momentul elaborării primului proiect, respins de CC, președintele de atunci Traian Băsescu atenționa că nu pot fi create “insule de autoritate” la consiliile județene.
Faptul că atribuțiile vor fi totuși transferate către județe este argumentat de Guvern prin faptul că nivelul administrativ optim pentru exercitarea competenței este județul deoarece majoritatea structurilor deconcentrate ale ministerelor care gestionează domeniile incluse în procesul de descentralizare exercită în prezent atribuții la nivel județean, având o arie a beneficiarilor care excede teritoriul unei comune, respectiv al unui oraș sau municipiu.
Un alt argument invocat de Guvern este că nu va fi afectat sau bulversat întregul sistem administrativ existent, prin încărcarea excesivă a autorităților administrației publice locale (comună, oraș, municipiu) cu probleme care exced capacității administrative a acestora și că la nivelul comunelor și orașelor mici nu există personal specializat pentru exercitarea unor noi competențe descentralizate, în special pentru mediu, sănătate, cultură, agricultură, iar personalul actual al structurilor deconcentrate este insuficient pentru a acoperi necesarul de personal în ipoteza descentralizării structurilor la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din cadrul județului.
“În plus, în aplicarea principiului economiilor de scară, transferul competențelor către palierul de bază (municipal/orășenesc/comunal) ar antrena costuri de funcționare mult mai ridicate decât în situația în care ar fi competențele ar fi transferate palierului județean, generate de multiplicarea numărului de structuri responsabile de prestarea unui serviciu de la 42, aferent actualelor structuri deconcentrate, la 3.186, aferent unităților administrativ-teritoriale din România/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, corelativ cu necesitatea asigurării unui minim de personal necesar pentru fiecare structură, sedii, dotări materiale”, se mai afirmă în proiect.
Planul pregătit de Executiv prevede că emiterea avizului de mediu va fi în competența consiliilor județene, care vor prelua și personalul cu atribuții în domeniu, iar competența privind inspecția și controlul mediului rămân la nivelul administrației centrale. Astfel, vor fi transferate competențele privind implementarea politicilor naționale și reglementările în domeniul mediului, exercitate de agențiile pentru protecția mediului și a municipiului București, aflate în prezent în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, precum și competențele de realizare a lucrărilor de întreținere și ecologizare a plajelor turistice de către autoritățile locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află.
Tot la nivelul județelor vor fi transferate competențele Ministerului Agriculturii de implementare a politicilor naționale și reglementările în domeniul agriculturii pentru Direcțiile de agricultură, Oficiile de studii pedologice și agrochimice, Casele agronomului, filialele regionale aflate în subordinea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.
În acest context, consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București vor exercita noi competențe în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și competențe în domeniul pescuit și acvacultură, pe lângă cele exercitate în prezent de Camerele agricole județene.
Și în domeniul culturii vor fi trecute la nivelul județelor atribuțiile de implementare a politicilor naționale și reglementărilor, pentru Direcțiile de cultură și patrimoniu național, inclusiv competențele privind avizarea concesionării, dării în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică sau închirierii clădirilor monument istoric proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, avizarea intervențiilor asupra monumentelor istorice de clasă B, avizarea clasării și declasării monumentelor istorice de clasă B, avizarea documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului pentru instituirea, delimitarea și reglementarea construirii zonelor de protecție a monumentelor istorice de clasă B sau a zonelor construite protejate cu monumente istorice de clasă B.
“Până în prezent, domeniul turism nu a fost supus procesului de descentralizare, în ciuda faptului că activitatea specifică acestui domeniu reprezintă un pilon important pentru dezvoltarea economică durabilă locală”, se arată în documentul care prevede că la nivel județean vor fi transferate și atribuțiile legate de emiterea brevetului de turism, precum și cele pentru autorizare, avizare și clasificare exercitate în prezent de către Autoritatea Națională pentru Turism.
În vara anului trecut, când Departamentul pentru Turism a propus un astfel de transfer de atribuții, patronatele din turism s-au opus proiectului, arătând că măsura va genera corupție la nivel local și va bloca investițiile.
În domeniul sănătății, către județe vor fi transferate atribuțiile de aplicare a politicilor naționale și reglementărilor pentru direcțiile de sănătate publică, centrele de diagnostic și tratament, centrele medicale, laboratoarele, finanțate integral din venituri proprii și din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele județene de întreținere și reparare a aparaturii medicale, policlinicile cu plată, finanțate integral din venituri proprii.
Programele naționale de sănătate vor fi elaborate în continuare de către Ministerul Sănătății, cu participarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, derularea acestora urmând să fie realizată de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
În domeniul educației extrașcolare vor fi transferate atribuțiile legate de cluburile copiilor și cluburile sportive școlare, precum și cele privind direcțiile pentru sport și tineret, centrele de agrement, casele de cultură ale studenților, cluburile și bazele sportive.
Întregul proces va începe în perioada imediat următoare prin actualizarea inventarului bunurilor care urmează să fie transferate și cu aprobarea de către Guvern, în trimestrul II, a proiectelor strategiilor sectoriale și transmiterea de către ministerele de resort către autoritățile locale a listelor cu bunurile aflate în domeniul public al statului, urmând ca în trimestrele III și IV ale anului să fie derulate faze-pilot pentru testarea competențelor care urmează să fie descentralizate și să fie transmise Parlamentului proiectele de lege aferente transferului de competențe.
Finalizarea etapelor de descentralizare este astfel prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an, urmând ca în primul trimestru al anului viitor să înceapă transferul efectiv de competențe, simultan cu cedarea patrimoiului.
Conform datelor din 2013, aproximativ 14.000 de angajați vor fi transferați din subordinea ministerelor pentru a lucra în instituțiile descentralizate din subordinea autorităților locale și circa 2.000 imobile vor fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităților teritoriale.