Guvernul elen a aprobat "rezerva de muncă" în sectorul public
Guvernul elen a aprobat planul privind crearea unei "rezerve de angajați" în sectorul public, prin care 30.000 de salariați vor primi doar 60% din remunerație și vor fi disponibilizați după un an, însă două treimi dintre cei afectați sunt aproape de vârsta de pensionare, transmite Reuters.
Grecia a promis să crească taxele, să reducă salariile din sectorul public și să reducă numărul de angajați bugetari cu 20% până în 2015, pentru a determina Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional să-i acorde cea de-a șasea tranșă, de 8 miliarde euro, din acordul de finanțare externă convenit în mai 2010.
Fără acești bani, statul elen ar putea intra în faliment luna aceasta.
Guvernul a aprobat duminică înființarea unei “rezerve de muncă” prin care 30.000 de angajați ai statului vor primi doar 60% din salariu și vor fi concediați după un an.
Impactul social al măsurii a fost însă atenuat, deoarece circa două treimi dintre cei afectați sunt aproape de vârsta de pensionare, iar restul vor proveni de la companiile de stat care urmează să fuzioneze sau să se închidă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro