Guvernul așteaptă o decizie a CSAT pentru CFR Marfă. Oprea nu are drept legal să se exprime
Guvernul așteaptă o decizie în prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării legat de CFR Marfă, purtatorul de cuvânt al Președinției neavând dreptul legal să exprime poziții în numele CSAT din a cărui componență nu face parte, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
Argumentul Executivului este că CFR Marfă reprezintă o companie strategică și se înscrie astfel în atribuțiile CSAT.
Declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului a fost transmisă printr-un comunicat, după ce purtătorul de cuvânt al Președinției s-a pronunțat pe această temă.
În comunicatul transmis miercuri seara, Andrei Zaharescu confirmă că Guvernul va transmite CSAT rezultatul finalizării negocierilor privind privatizarea companiei CFR Marfă și susține că decizia Guvernului este consecventă cu procedura pe care a aprobat-o CSAT în ceea ce privește strategia de privatizare a CFR Marfă.
“Considerăm că, dacă CSAT s-a pronunțat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunțe și cu privire la rezultatele negocierii. Guvernul așteaptă o decizie în prima ședință a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale neavând dreptul legal să exprime poziții în numele CSAT (din a cărui componență nu face parte)”, se afirmă în comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro