Guvernul a publicat Planul Național de Redresare și Reziliență. Florin Cîțu, premierul României: Luăm și împrumuturile pentru că România are nevoie de investiții
Guvernul a publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) documentul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Documentul are peste 1.200 de pagini și a fost publicat împreună cu mai multe anexe. România are o alocare de 29,2 mld. de lei prin PNRR, din care 15 mld. de lei reprezintă împrumuturi la dobânzi de sub 1%, potrivit spuselor premierului Florin Cî…
Guvernul a publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) documentul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Documentul are peste 1.200 de pagini și a fost publicat împreună cu mai multe anexe. România are o alocare de 29,2 mld. de lei prin PNRR, din care 15 mld. de lei reprezintă împrumuturi la dobânzi de sub 1%, potrivit spuselor premierului Florin Cîțu.
„Construim 450 de km de autostrada și vom renova și construi zeci de spitale. Vom avea un spital construit până în 2024. Criză prin care am trecut și încă mai trecem a pus presiune pe toate sistemele de sănătate și de aceea este foarte important să dezvoltăm rețeaua de spitale și să o modernizăm”, a spus prim-ministrul Florin Cîțu.
El a argumentat că România a optat pentru a lua și componenta de împrumuturi pentru că este nevoie de investiții.
„De ce luăm și împrumuturile – România are nevoie acută de investiții. Aceste împrumuturi pe care le luăm prin PNRR se duc doar în investiții și aici nu cred că există dezbatere că împrumuturile pentru investiții nu sunt bune. Mai mult, noi oricum ne împrumutăm pentru a investi, iar împrumuturile pe care le luăm prin PNRR sunt la o dobânda mult mai mică, 0 și ceva”, a mai spus premierul.
În ceea ce privește condiționalitățile pe care România și le-a asumat pentru a lua banii din PNRR, îmbrăcate sub forma reformelor, premierul Cîțu a spus: „Vorbim de reforme de care romanii au nevoie de ani de zile: reforma pensiilor: vrem să avem un sistem de pensii bazat pe contributivitate și sustenabil, lucru pe care nimeni nu îl poate nega în România. Reforma justiției – reparăm ce au stricat alții. Reforma companiilor de stat, ne luptam cu risipa banilor în companiile publice. Reforma salarizării în sistemul public, unde vom lega direct și transparent performanța de venitul celor care lucrează acolo. Aceste reforme le făceam oricum, chiar dacă nu exista PNRR. Această coaliție a câștigat votul pentru aceste reforme.”