Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim
Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvență de la începutul acestui an, reprezentanții potențialului investitor afirmând însă că vor analiza situația înainte de a lua o decizie.
Subiectul Oltchim a fost abordat într-o discuție avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, cu conducerea SOCAR.
Combinatul Oltchim se află în insolvență din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eșuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câștigătorul licitației pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.
La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunțat că a ajuns la o rețea de 14 benzinării în România și va continua să deschidă noi unități, în orașele Bacău, Focșani și Roman.
Compania azeră de stat are rețele de benzinării în Elveția, România, Ukraina și Georgia și produce anual 60 de milioane de tone de petrol și 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale..
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro