Gustul suncii din Est
In Polonia si Romania, firma Smithfield a gasit forta de munca ieftina si o piata a carnii de porc aflata in asteptarea investitorilor straini.
In Polonia si Romania, firma Smithfield a gasit forta de munca ieftina si o piata a carnii de porc aflata in asteptarea investitorilor straini.
Romania este o tara cu oameni saraci, dar bogata in resurse, unde piata carnii de porc este practic virgina, neatinsa de investitorii straini. Cam aceasta este descrierea facuta tarii noastre de catre Smithfield, cel mai mare jucator al lumii din industria carnii de porc. Veniturile producatorului american cu sediul central in Virginia, au crescut in ultimii ani in medie cu 26% anual, in 2004 depasind 10 miliarde de dolari, scrie revista Fortune. Toate bune, insa in Statele Unite consumul de carne de porc stagneaza, iar in cazul in care Smithfield continua sa se extinda (detine deja 27% din industria de carnii de porc din SUA), compania ar putea fi oprita din avantul sau de regulile federale antitrust. Solutia? Au trecut deja sase ani de cand Smithfield a purces sa-si incerce norocul in strainatate, extinzandu-si operatiunile in Spania, Franta si China.
Mai recent, Smithfield s-a extins in Polonia si Romania. Cele doua tari intrunesc toate conditiile pentru integrarea pe verticala a industriei carnii de porc, practicata de Smithfield. Amandoua au ferme gigant datand din perioada comunista, dar si fermieri care cauta de munca – conditii ideale pentru a creste milioane de porci la preturi mult sub cele din tarile vestice. Conform oficialilor companiei, tinta principala a acesteia nu este numai cucerirea unei cote din piata locala a carnii de porc, ci si cresterea si procesarea porcilor din estul Europei la preturi mici, pentru ca ulterior sa poata exporta catre tarile din vest produse finite.
In Polonia, unde consumul de carne de porc pe cap de locuitor este de 38,32 kg – unul dintre cele mai ridicate din Europa (mult peste SUA, unde media este de 29,5 kg), Smithfield a intrat pentru prima oara in 1999, achizitionand pentru 50 de milioane de dolari firma Animex, cel mai important producator de carne de porc din aceasta tara si investind acolo alte 100 de milioane. In noiembrie anul trecut, producatorul american a cumparat Morliny, o uzina de procesat carne din Polonia, care a avut vanzari de 100 de milioane de dolari in 2004, dar si combinatul romanesc Comtim din Timisoara, construita in timpul regimului Ceausescu. Aceasta era destinata procesarii carnii, care urma sa ia drumul exportului, ca o forma de plata a datoriei externe. Dupa caderea dictatorului, se arata in articol, romanii infometati au mancat toti porcii din crescatoria combinatului. Drept urmare, Romania importa acum aproape patru cincimi din carnea de porc pe care o consuma, subliniaza Fortune.
Expansiunea Smithfield n-a fost insa chiar asa de lina. Localnicii din Wieckowice, un oras polonez in vecinatatea caruia firma americana a deschis o ferma de porci, au protestat pe motiv ca dejectiile provenite de la porci contamineaza apa freatica din care se alimenteaza orasul si au ajuns deja sa polueze un lac din apropiere. In alte locuri din Polonia, crescatorii s-au plans ca sunt scosi de pe piata de concurenta Smithfield sau, mai rau, au inceput sa se razbune: luna trecuta, patru fermieri au fost acuzati ca au incercat sa dea foc fermei unui vecin care lucra pentru inamic: crestea porci ca sa-i vanda apoi companiei americane.