Grupul privat turc Acibadem face primul pas pe piața locală
Grupul privat de servicii medicale Acibadem din Turcia, care operează o rețea de 16 spitale generaliste și 11 policlinici (ambulatorii), a avut anul trecut 1.000 de pacienți din România, iar creșterea numărului de cereri i-a determinat să facă primul pas pe piața locală și să deschidă în această primăvară o reprezentanță.
Grupul privat de servicii medicale Acibadem din Turcia, care operează o rețea de 16 spitale generaliste și 11 policlinici (ambulatorii), a avut anul trecut 1.000 de pacienți din România, iar creșterea numărului de cereri i-a determinat să facă primul pas pe piața locală și să deschidă în această primăvară o reprezentanță. „Am ajuns în momentul când am simțit nevoia să deschidem un punct local deoarece cererile pentru tratamente sofisticate au fost în mare creștere în ultima perioadă, dar și pentru a dezvolta și a consolida relațiile deja existente“, a spus Anna Herkmen, director de dezvoltare departament relații internaționale- Europa de Est al Acibadem. Ea a mai precizat că Acibadem este interesat de o investiție în România, dar în momentul de față nu există un proiect concret. Cu cei 1.000 de pacienți români, grupul din Turcia se află în fața spitalul austriac AKH, unde în 2011 s-au tratat aproximativ 600 de români. Turcia și Austria sunt principalele destinații externe pentru pacienții români care caută tratament în străinătate, dar dacă în Austria sunt căutate serviciile de stat, la turci sectorul privat este extrem de bine dezvoltat. În cadrul Acibadem, cele mai accesate servicii de români sunt cele oncologice. Acibadem face parte din rețeaua internațională International Healthcare Holdings (IHH), o investiție a Khazanah (fondul de investiții al guvernului din Malaiezia), Mitsu (unul dintre cele mai mari conglomerate din Japonia) și a familiei Aydinlar din Turcia.
Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro