Grupul Cris-Tim pune pe piață lactate sub brandul Cris-Tim, înlocuind Mugura, după investiții de peste 20 de milioane de euro făcute în ultimii zece ani la Eco-Ferm
Cris-Tim, liderul pieței de mezeluri din România, deținut de Radu și Cristina Timiș, începând din această lună pune piață lactate sub brandul Cris-Tim, înlocuind Mugura, după investiții de peste 20 de milioane de euro făcute în ultimii zece ani la…
Cris-Tim, liderul pieței de mezeluri din România, deținut de Radu și Cristina Timiș, începând din această lună pune piață lactate sub brandul Cris-Tim, înlocuind Mugura, după investiții de peste 20 de milioane de euro făcute în ultimii zece ani la Eco-Ferm, companie care face parte din grup, potrivit reprezentanților săi.
Până în această toamnă, lactatele produse la Eco-Ferm, în localitatea Boldești (jud. Prahova) au fost comercializate sub numele Mugura. Decizia de schimbare a brandului are loc într-o piață puternic competitivă și în continuă schimbare, dar și ca răspuns la evoluția preferințelor consumatorilor și la nevoia de a oferi produse lactate de calitate superioară sub un brand de încredere.
„Brandul Cris-Tim a devenit cel mai iubit brand și prima alegere a consumatorilor de produse din carne preparată și ambalată în cei peste 30 de ani de activitate constantă, consecventă și consistentă pe piața din România. Ei bine, acum, extindem această încredere și în categoria de lactate, aducând din marea familie Cris-Tim, gustul autentic al laptelui proaspăt și curat din EcoFerm direct pe masa tuturor familiilor din România”, a spus Radu Timiș Jr., CEO al Cris-Tim.
Lactatele Cris-Tim nu conțin ingrediente adăugate precum lapte praf, amidon, arome sintetice, gelatină, grăsimi vegetale sau adaosuri de proteină, iar laptele provine de la cele 2.100 de vaci din rasa Holstein cresc la Eco-ferm și ascultă muzică clasică toată ziua.
„Pentru a produce un lapte de înaltă calitate știm că hrana naturală este esențială. Hrănirea văcuțelor cu fân proaspăt, iarbă și furaje de calitate superioară influențează semnificativ gustul și compoziția laptelui. Laptele produs în astfel de condiții oferă un conținut mai ridicat de substanțe nutritive bogat in proteine, vitamine și minerale esențiale. Laptele românesc are un gust autentic, ușor de recunoscut, iar laptele produs la Cris-Tim este supus unor standarde stricte de siguranță alimentară, asigurându-ne că este un produs sănătos pentru consum”, a spus Cristina Licu, directorul de calitate al Cris-Tim Family Holding.
EcoFerm are o producție anuală de 11 milioane de litri de lapte și o capacitate de procesare de 60.000 de litri pe zi. Hrana celor 2.100 de animale este exclusiv asigurată de ceea ce se cultivă – grâu, porumb, orz, lucernă și triticale – pe cele 1.300 de hectare ale fermei, iar fertilizarea se face în proporție de 50% cu îngrășăminte naturale.
Lactatele vor fi comercializate în retailul modern, cât și în magazinele proprii ale Cris-Tim. De asemenea, ei au spus că pe lângă rețetele consacrate vor fi aduse la raft și gusturi noi la raft – cașcavalul cu trufe, cu ardei, cu nucșoară si alte specialități. „Pe zona de lactate, strategia de business va avea aceeași piloni ca și în categoria mezelurilor, unde Cris-Tim este liderul industriei atât ca volum, cât și valoare.”
Grupul Cris-Tim, fondat de familia Timiș acum trei decenii ca o mică afacere, este astăzi liderul pieței de carne preparată și ambalată și al pieței de ready meals. Grupul este și cel mai mare jucător cu capital românesc de pe piața locală care deservește 18 țări europene, două fiind în afara Uniunii Europene. Peste 35% dintre produsele exportate sunt din categoria de salamuri, urmate îndeaproape de mici, parizer, specialități și cârnați. Exportul este prioritar în strategia de creștere a grupului Cris-Tim, cu o pondere anuală în cifra de afaceri de peste 12% la acest moment.