Home Actualitate Grupul chinez Haier e aproape gata cu fa...
Actualitate

Grupul chinez Haier e aproape gata cu fabrica de frigidere din Prahova: „Vrem să rămânem aici multă vreme. Am putea face noi investiții în România“

Grupul chinez Haier va inaugura fabrica de 70 mil. euro din Prahova în luna iunie a acestui an, lucrările fiind aproape gata.

Grupul chinez Haier e aproape gata cu fabrica de frigidere din Prahova: „Vrem să rămânem aici multă vreme. Am putea face noi investiții în România“
Grupul chinez Haier e aproape gata cu fabrica de frigidere din Prahova: „Vrem să rămânem aici multă vreme. Am putea face noi investiții în România“ · Foto: Business Magazin

♦ Compania a început deja recrutările, având 100 de salariați ♦ Ținta e să ajungă la 400 de salariați până în mai și la 600 până în iulie ♦ „La începutul anului viitor vom ajunge să lucrăm la capacitate maximă și să avem 800 de salariați“ ♦ Pe lângă fabrică, grupul chinez va avea și un centru de cercetare-dezvoltare în România.

Grupul chinez Haier va inaugura fabrica de 70 mil. euro din Prahova în luna iunie a acestui an, lucrările fiind aproape gata. Compa­nia a început deja și recrutările de personal pentru că vrea să ajungă la 800 de salariați până la începutul lui 2022, când fabrica va ajunge să producă la capacitate maximă, adică circa 600.000 de frigidere pe an.

„Vom începe să producem din acest an, dar pentru 2021 ne-am propus 200.000-300.000 de frigidere dat fiind că fabrica va fi funcțională doar în semestrul doi. Din 2022 vom ajunge la capacitate maximă, adică 600.000-700.000 de unități pe an. Tot începând de anul viitor vom avea toate produsele pe care ni le dorim în producție“, spune Alessia Ianni, cooling transformation project manager la Haier Europe.

Ea a fost cea care a coordonat întregul proiect încă de acum doi ani de când era doar un plan strategic. La momentul acela se decisese doar importanța unei fabrici de frigidere în Europa. A urmat faza lungă de fezabilitate și acum execuția pe care tot ea o coordonează.

„Toate produsele ce vor fi realizate în Prahova vor merge spre Europa. Va fi prima fabrica de frigidere a Haier în Europa. România a fost aleasă ca un hub de export.“ Grupul chinez mai are alte 30 de fabrici frigidere în lume, având un portofoliu larg de branduri. Motivul pentru care gigantul a ales să mai deschidă o alta în Europa a fost pentru a avea un lanț cât mai scurt de producție.

„Ideea a pornit de la faptul că strategia noastră e gândită să fim cât mai aproape de consumator. Atunci am decis că trebuie să construim în Europa. Apoi, am făcut o analiză lungă, în care am studiat mai multe țări din toată Europa. Am selectat zona Balcanilor, iar după nouă luni în care am vizitat personal toate statele de pe lista scurtă am ales o serie de finaliste, printre care România și Bulgaria.“ În final a câștigat România, iar printre motivele amintite de Alessia Ianni se numără oamenii educați și bine pregătiți. Un alt motiv a fost poziția strategică a României din punct de vedere logistic, la intersecția a trei coridoare de transport. Astfel, poate primi componente din China, poate livra către Occident, dar și către regiune. Nu în ultimul rând, piața locală are o bază importantă de furnizori deja existenți.

„Când decizi să construiești o fabrică trebuie să vezi dacă ai furnizori în apropiere. În cazul României există deja furnizori pentru industria auto și nu numai.“ Executivul spune că după ce au hotărât să investească în România nu a fost ușor să aleagă zona unde să amplaseze fabrica. Două luni au călătorit prin țară, vizitând parcuri industriale. Au ales Ploieștiul pentru că e aproape de Aeroportul Henri Coandă și de București totodată, fapt ce permite demararea unor colaborări cu universități din Capitală pentru atragerea de talente.

„Important a fost să găsim terenul pe care să îl cumpărăm. În iunie 2019 știam că România e alegerea. Acum un an am început să plasăm comenzile de echipamente, iar apoi imediat a început pandemia. Nu am amânat însă nicio investiție din cauza Covid-19, așa că suntem aproape gata, iar în vară începem producția, mai exact în iunie.“

Compania anunțase anterior că va demara activitatea în primăvara lui 2020. Investiția în noua unitate de producție va sări de 70 mil. euro, iar parțial va fi finanțată cu ajutor de stat. Este vorba de 25 mil. euro.

„Ajutorul de stat nu a fost motiv pentru a alege România, dar ne-a ajutat. Arată că România e deschisă investitorilor străini.“

În fabrica din Ariceștii Rahtivani din județul Prahova, Haier va produce frigidere sub trei branduri – Haier (premium), Candy (mediu) și Hoover (tech).

O parte vor fi vândute în România, iar restul în Europa. Frigiderele vor fi atât freestanding, cât și built-in. Managerul spune că se va pune accent pe tehnologie și caracteristicile tehnice, astfel încât să poată acoperi toate segmentele de piață.

Gigantul chinez Haier, listat la bursa din Shanghai, este prezent pe cinci continente cu 25 de parcuri industriale, zece centre de cercetare și dezvoltare și cu un total de aproape 100.000 de salariați. La nivel mondial, pe 160 de piețe, grupul a avut venituri de 25 mld. euro în 2019.

Iar planurile companiei nu se opresc aici.

Noua fabrică se întinde pe 63.000 mp, în timp ce suprafața totală de teren este mai mult decât dublă, respectiv 130.000 mp (13 hectare). Proiectul este amplasat în Ariceștii Rahtivani, lângă Ploiești, în Parcul Industrial Allianso. Terenul este deținut de chinezii de la Haier.

„Am dezvoltat proiectul din România față de ce ne gândeam inițial. Ne propusesem o fabrică de 57.000 mp, dar am crescut la 63.000 mp. Am cumpărat încă trei hectare de teren, așa că acum avem în total 13 hectare. Astfel, și valoarea investiției a crescut de la 52-53 mil. euro la 72,5 mil. euro. Avem o abordare modulară a fabricii pentru că gândim pe termen lung și vrem să rămânem aici multă vreme. Am putea face noi investiții în România.“

România mai are o singură fabrică de frigidere, cea a Arctic din Găești. Prin comparație, fabrica Arctic din Dâmbovița, a turcilor de la Arcelik, are o capacitate de 2,6 milioane de unități pe an, fiind cea mai mare fabrică de frigidere din Europa Continentală.

Haier Europe are un hub în Turcia unde produse aragazuri, mașini de spălat și uscătoare, are o fabrică de mașini de spălat în Italia și niște fabrici în Rusia, însă acestea sunt dedicate pieței- mamă și țărilor din jur.

Alessia Ianni spune că Haier e o companie mare, așa că poate atrage furnizori să vină în România. „Chiar și noi ne putem gândi să dezvoltăm businessul din România pe viitor. Credem că e important să nu ai un singur hub, cum ar fi cel din Turcia al Haier, e important să nu depinzi de o singură țară.“

Pe lângă producție, Haier dezvoltă în România și un centru de cercetare-dezvoltare. De altfel, compania a început deja recrutarea pentru acesta. În total, compania vrea să aibă 800 de salariați în România când fabrica va funcționa la capacitate maximă. Dintre aceștia, 50 vor fi în centrul de cercetare-dezvoltare.

„Am început recrutările. Astăzi avem deja 100 de oameni angajați în cadrul Haier Tech, iar ținta e să ajungem la 400 de salariați până în mai. În iulie vrem să fim 600 de oameni și să se lucreze în două schimburi, iar la începutul anului viitor vom ajunge să lucrăm la capacitate maximă și să avem 800 de salariați.“

Managerul Haier a venit ultima dată în România acum mai bine de un an și a avut ea primul interviu cu cel ce avea să devină director de fabrică. Ba chiar a fost față în față.

„Pandemia schimbă toată lumea. Interviurile acum se țin online. Totuși, remarcăm că interesul e mare. Oamenii au fost surprinși că am început recrutarea cu mai bine de un an în avans. Am vrut ca salariații să fie implicați în tot procesul, încă de la început, de-asta am făcut asta.“

Campania de recrutare se desfășoară online, în special pe social media. Haier a început să promoveze locurile de muncă pe Facebook, care va rămâne canalul principal, dar va extinde platformele pentru a cuprinde și LinkedIn și altele.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună