Grupul Alexandrion, cel mai mare jucător de pe piața băuturilor spirtoase din România, a avut venituri consolidate de 830 mil. lei în 2025: „Am avut o creștere de două cifre atât pe piețele interne, cât și pe cele externe”
Alexandrion Group, liderul pieței din România în producția și distributia de băuturi spirtoase și vinuri, a avut venituri consolidate de 830 milioane de lei pe toate liniile de business în 2025, o creștere de două cifre față de anul precedent,…
Alexandrion Group, liderul pieței din România în producția și distributia de băuturi spirtoase și vinuri, a avut venituri consolidate de 830 milioane de lei pe toate liniile de business în 2025, o creștere de două cifre față de anul precedent, iar în acest an speră la menținerea creșterii prin extinderea geografică accelerată și consolidarea poziției pe piața din România.
„Alexandrion Group a fost construit pornind de la convingerea că băuturile spirtoase de origine românească pot deveni branduri competitive la nivel global. Astăzi, continuăm această viziune prin premiumizarea portofoliului, dezvoltarea unor parteneriate comerciale solide la nivel național și internațional și printr-o execuție riguroasă în fiecare piață. Această abordare generează o cerere susținută și o creștere de două cifre atât pe piețele interne, cât și pe cele externe, așa cum reflectă rezultatele”, a punctat Antonio Salameh.
În perioada 2023-2025, Alexandrion Trading și Alexandrion Saber Distilleries 1789, cele mai mari companii din Alexandrion Group, au înregistrat o evoluție financiară de 28,5% a veniturilor, de la 550 de milioane de lei la 706 milioane de lei. EBITDA a crescut 17,4%, cu marje de 16-18%. Volumele de vânzări au crescut cu 15,4%, atingând 13,8 milioane litri în 2025, iar exportul a crescut cu 22,4%.
Toate brandurile au înregistrat creșteri de două cifre atât în valoare, cât și în volum. În România, Brâncoveanu Vinars, Alexandrion, Kreskova și Cava D’Oro au fost brandurile cu cele mai bune performanțe în 2025, în timp ce pe piețele de export creșterea a fost condusă de Alexandrion, Alexander și Kingsbury. Cea mai mare piață de export este Italia.