Home Actualitate Grup Feroviar Român concurează cu rușii...
Actualitate

Grup Feroviar Român concurează cu rușii pentru preluarea companiei naționale de marfă din Bulgaria

Șapte investitori sunt interesați de preluarea diviziei de marfă a companiei feroviare de stat din Bulgaria, BDZ, printre care compania rusă de stat RZD și Grup Feroviar Român.

Grup Feroviar Român concurează cu rușii pentru preluarea companiei naționale de marfă din Bulgaria
Grup Feroviar Român concurează cu rușii pentru preluarea companiei naționale de marfă din Bulgaria · Foto: Business Magazin

Directorul executiv al PPCA, agenția de privatizare din Bulgaria, a declarat pentru cotidianul Standard, preluat de Novinite, că documentația pentru licitație a fost deja cumpărată de șase investitori, RZD fiind de asemenea interesată de achiziție. Cinci dintre investitorii care au cumpărat documentația sunt reprezentați de firme de consultanță sau case de avocatură, cu excepția Bulgarian Railway Company (BRC), controlată de Grup Feroviar Român. Oficialul PPCA a precizat că grupul rus a solicitat o prelungire a termenului până la care pot fi depuse oferte deoarece sărbătorile de iarnă au întârziat pregătirea documentelor necesare.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună