Grindeanu: Din această seara se redeschide circulația pe Valea Oltului
Ministrul Transporturrilor, Sorin Grindeanu, anunță că lucrările pe Valea Oltului s-au terminat și drumul va fi redat circulației de la ora 20.00, miercuri, cu două zile mai devreme decât fusese anunțat.
Sorin Grindeanu a spus că a primit înștiințare că lucrările s-au terminat pe Valea Oltului.
„Aș vrea să anunț ceva. (…) Am primit de dimineață, domnul Pistol a primit la Companie (la CNAIR – nn.r.), înștiințare din partea companiei turce că termenul de 9 august (…) se devansează. Lucrările s-au terminat și din această seară, de la ora 20.00, va fi dată în circulație, cu 2 zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, spune Grindeanu.
Valea Oltului ar fi trebuit să fie dată în circulație din 9 august.
Timp de aproape o lună, pe Valea Oltului s-a circulat cu restricții, doar noaptea.