Grecii introduc obligativitatea prezentării unui test negativ inclusiv pentru turiștii români care vin cu avionul. De când va fi valabilă măsura
O decizie a Secretariatului General pentru Protecție Civilă din Grecia prevede ca, „pe baza analizei datelor epidemiologice", celor care „intră în Grecia, pe cale aeriană, din Bulgaria și România, începând cu dimineața zilei de marți, 28 iulie, până pe 4…
O decizie a Secretariatului General pentru Protecție Civilă din Grecia prevede ca, „pe baza analizei datelor epidemiologice”, celor care „intră în Grecia, pe cale aeriană, din Bulgaria și România, începând cu dimineața zilei de marți, 28 iulie, până pe 4 august li e va cere să prezinte un test molecular negativ (PCR) de coronavirus, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în Grecia”, potrivit unui anunț publicat pe site-ul instituției.
Măsura nu se aplică cetățenilor greci, rezidenților și celor care călătoresc din motive esențiale. Completarea formularului de localizare a pasagerului (PLF) cu maximum 24 de ore înainte de sosirea în țară va fi, în continuare, obligatorie.
Pasagerii care intră în Grecia cu mașina prin vama Kulata sunt de asemenea obligați să facă dovada efectuării unui test de coronavirus, cu rezultat negativ, cu maximum 72 de ore înainte de a trece granița.
În timp ce alte țări europene continuă să închidă granițele cu România sau să introducă carantina obligatorie la intrarea în țară, statul elen pare să amâne pe cât posibil această măsură, dat fiind că principalul motor economic al țării este turismul, în scădere dramatică anul acesta. În Creta, de pildă, autoritățile spun că anul acesta numărul de turiști a scăzut cu aproximativ 70%, de la 5 milioane de turiști înregistrați în 2019, și cele mai optimiste estimări prevăd atingerea unui volum de maximum 40% din cifrele anului trecut.