Grecia, exclusă din Schengen? UE vrea să suspende țările cu probleme
Uniunea Europeană va propune vineri un mecanism de suspendare din spațiul Schengen a țărilor cu probleme, o mișcare diplomatică menită parțial să pună presiune asupra Greciei, pentru ca aceasta să mențină imigranții în afara zonei de liberă circulație, relatează Financial Times în ediția online.
Propunerea, denumită neoficial “clauza Grecia”, urmează să fie anunțată odată cu noile măsuri propuse de Comisia Europeană pentru înăsprire normelor ce guvernează zona de liberă circulație. Aceasta va permite ca o țară să fie suspendată temporar din Schengen, caz în care vor fi reintroduse controalele la frontieră între țara respectivă și restul UE.
“Orice mișcare de a exclude țări (din spațiul Schengen) va fi clar îndreptată către Grecia, între altele, care a fost o problemă pentru Schengen încă de la aderarea sa în 2000”, a declarat Hugo Brady, de la Centrul European de Reformă din Bruxelles.
Din numărul estimat de 104.000 de imigranți care au intrat ilegal în UE în 2010, aproximativ 88.000 au ajuns trecând frontierele grecești. Chiar și cu o creștere a numărului de imigranți ajunși în Malta și Italia din Libia și Tunisia în ultimele luni, Grecia va rămâne probabil principala poartă de intrare în Europa a imigranților ilegali și în 2011.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro