Home Actualitate Grecia a informat creditorii că va rămân...
Actualitate

Grecia a informat creditorii că va rămâne fără lichidități din 9 aprilie

Guvernul de la Atena a informat creditorii că va rămâne fără lichidități pentru plata obligațiilor începând cu data de 9 aprilie și a cerut deblocarea necondiționată a ultimei tranșe din împrumutul contractat de la UE, FMI și BCE, solicitare respinsă de partenerii internaționali.

Secretarii de stat din ministerele de Finanțe din zona euro au participat miercuri la o teleconferință pe tema situației din Grecia, în care au analizat propunerile de măsuri pentru redresarea economiei prezentate de guvernul elen.

Grecia mai poate accesa o tranșă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în sumă totală de 240 de miliarde de euro încheiat cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional în 2010, însă creditorii au condiționat acordarea acestei tranșe de adoptarea unor reforme de austeritate, relatează CNBC.

Potrivit unor participanți la teleconferință, reprezentantul Greciei a anunțat că țara sa nu se va mai putea susține financiar după 9 aprilie, caracterizând ca nerealist planul creditorilor de a nu debloca noi fonduri din împrumut în absența unui acord privind reformele.

În replică, oficialii din zona euro au declarat că nu sunt șanse ca Grecia să primească noi fonduri din împrumut până pe 9 aprilie, reiterând că Atena va trebui să ajungă la o înțelegere cu creditorii în privința reformelor.

Potrivit acestora, Grecia ar putea între timp să își suplimenteze lichiditățile accesând fondurile diferitelor instituții ale statului, inclusiv ale companiilor cu capital de stat, chiar cu prețul emiterii de noi legi.

Însă reprezentantul Greciei a declarat că asemenea măsuri vor fi insuficiente pentru a efectua la timp următoarea plată către FMI și pentru a plăti salariile și pensiile în sectorul public.

Grecia trebuie să ramburseze FMI o datorie de 450 de milioane de euro până pe 9 aprilie.

Ministrul de Interne elen, Nikos Voutsis, a declarat miercuri că dacă Grecia va fi pusă în situația de a alege între plata datoriilor către FMI și plata salariilor, va alege a doua variantă.

Comentariul lui Voutsis a fost ulterior contrazis de un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena, care a afirmat că Grecia nu va depăși termenul limită pentru plata datoriei către FMI.

Tot miercuri, Grecia a trimis oficialilor din zona euro o nouă listă de reforme, după ce propunerile anterioare au fost catalogate ca fiind prea vagi, reforme care în opinia guvernului elen vor aduce 6 miliarde euro la bugetul de stat în acest an.

Măsurile trebuie analizate de creditori, însă mai mulți oficiali UE au declarat că nu se așteaptă să încheie o nouă înțelegere cu guvernul elen înainte de 24 aprilie, când are loc următoarea întâlnire a miniștrilor de Finanțe ai statelor din blocul comunitar.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună