Greblă, despre PUZ Zone protejate: Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca niște acte
„Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca niște acte administrative”, spune prefectul Toni Greblă despre disputa cu Nicușor Dan referitoare PUZ Zone Protejate. El afirmă că miercuri va exista o întâlnire pe acest subuiext cu primarul general al Capitalei.
„În sfârșit, primarul general a trecut la un comportament, la o atitudine mai normală și anume ne-a invitat la o discuție, la o analiză, pe mai mulți responsabili în domeniu, pentru că nu eu sunt singurul care are responsabilități în acest domeniu. Este vorba și de ministrul Dezvoltării și de consilierul de cultură și culte de la Președinție, este invitat rectorul Universității de Arhitectură, președintele Ordinului Arhitecților și România, astfel încât sperăm să elucidăm acest aspect, există zone protejate în București, cele 86 care se zice că ar fi fost adoptate în anul 2000? Discuția în acel moment se încheie. Sau nu există și atunci atacăm în instanță.
Când ne convine, când nu ne convine un PUZ, unele sunt bune din punctul de vedere al primarului, altele nu sunt bune. O astfel de atitudine discreționară nu face bine, dacă ele există și au fost adoptate de CGMB. Până vor fi adoptate altele în locul lor ele rămân în vigoare. Dar, cel care le-a redescoperit acum este primarul General, care în toamna acestui an, prin octombrie, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice legalitatea adoptării PUZ-ului din Bulevardul Primăverii nr 1, având dubii că acesta a fost adoptat legal. În verificări, Inspectoratul a cerut Primăriei documentele originale, planșele desenate, scrise, și regulamentul de aprobare, adoptate în ședința în anul 2000 sau care ar fi trebuit să fie adoptate în ședința din decembrie 2000 a Consiliului Municipal. Spre surpriza tuturor, primăria Municipiului a comunicat că acele documente nu se găsesc în arhiva instituției și de aici a început suspiciunea că ele nu ar exista”, spune Toni Greblă.
El precizează că primarul general refuză să arate acele documente.
„Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca niște acte administrative. Nu mi-ar fi trecut prin cap să verific legalitatea adoptării unor acte în anul 2000, deci acum 23 de ani, dacă Primarul General însuși nu ar fi solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice legalitatea adoptării acelui PUZ, acel puz probabil făcând probabil parte din categoria PUZ-urilor care nu îi plac domnului primar general, pentru că există alte PUZ-uri care îi plac.
Când am auzit și eu, am crezut că nu poate fi posibil însă primăria ne-a răspuns că nu se găsesc acele documente în arhiva primăriei și atunci trebuie elucidat acest aspect. Nici eu nu am crezut posibil, dar aparența ne duce cu gândul că ceva s-a întâmplat în anul 2000 și că nu e tocmai foarte curat acest subiect. (…) Aș putea să sesizez, ca orice cetățean, dar mai ales pe funcția pe care sunt, am și obligația, dacă aflu că s-a comis o infracțiune, să sesizez organele de urmărire penală, dar deocamdată nu știu pe ce să sesizez deoarece primarul general refuză fie să ne arate acele documente să le examinăm și atunci totul este în regulă, fie să ne spună, nu există și au apăprut prin primărie nu se știe prin ce împrejurări. Dar până când nu vom elucida acest aspect, nu pot să iau o decizie, nici într-un fel nici în altul”, încheie Greblă.