„Grajd pentru vaci”, afacerea din România care concurează cu cele mai frumoase zone ale lumii, cum ar fi Alpii francezi
The Cow Shed este rezultatul armonios al unei ecuații cu sporturi montane, granițe depășite, chalet-uri din Alpii francezi și curaj nebunesc. Au „rezolvat-o” Oana și Elliott F. Gray, doi tineri care au dat viață unui vis apărut parcă de nicăieri,…
The Cow Shed este rezultatul armonios al unei ecuații cu sporturi montane, granițe depășite, chalet-uri din Alpii francezi și curaj nebunesc. Au „rezolvat-o” Oana și Elliott F. Gray, doi tineri care au dat viață unui vis apărut parcă de nicăieri, acum cinci ani. Azi, vor să predea formula mai departe, celor care au ochi de văzut, suflet de pus și energie de consumat.
Ideea de a demara acest proiect, care ulterior a ajuns să se numească The Cow Shed Moieciu, s-a născut după prima vizită în România a lui Elliott, soțul Oanei. „Lucram amândoi în același domeniu (eram ingineri topografi pe nave maritime, pentru industria petrolieră) și, înainte de a pleca pe vas pentru câteva luni, am decis să ne încărcăm bateriile într-o scurtă vacanță. Era iarna lui 2014, iar pentru că Elliott este pasionat de snowboard și nu mai fusese niciodată în România, am decis să mergem la noi la munte”, povestește Oana Gray. Nu au stat într-un singur loc, ci s-au cazat în diverse case de oaspeți din zona Sibiului, Oana căutând cât mai multe locuri pitorești pe care să i le prezinte lui Elliott. Totuși, au rămas surprinși că nu existau foarte multe cazări tradiționale, cel puțin nu atâtea câte credeau ei că ar trebui să fie într-o astfel de zonă. „Așa ne-a încolțit ideea că poate ar trebui să facem noi ceva de genul acesta. Aveam 27 de ani, eram plini de energie și dornici să construim ceva, să facem mai mult decât un simplu job, care să corespundă cât mai mult cu ceea ce ne doream noi pentru viitor.”
Nu au stat mult pe gânduri și au început să caute tot mai intens case în zonele montane din centrul țării. S-au uitat cu precădere la Brașov și Sibiu, iar în 2015 au cumpărat casa din Moieciu de Jos, județul Brașov, și au început imediat renovarea ei. Procesul a fost unul destul de anevoios, întrucât pentru a cumpăra casa a fost nevoie să ia un credit bancar și să adauge la investiții și toți banii pe care îi aveau puși deoparte. Astfel, a fost nevoie să renoveze treptat și să continue să meargă la serviciu pentru a dispune de resursele materiale necesare. „În plus, am încercat să facem totul singuri, iar ajutoarele au fost, în mare parte, date de vecini, cărora le mulțumim pentru suport și răbdare. Deși procesul de renovare a mers greu, am vrut să facem totul exact ca pentru noi și familia noastră. Ne-am gândit că, dacă nu va merge ca business, vom putea avea o casă în care să locuim pe termen lung.” Oricum ar fi fost, câștigul era asigurat.
Acum doi ani, proiectul The Cow Shed ajunsese să fie gata în proporție de 95% și acela a fost momentul în care Oana și Elliott au decis să deschidă spațiul publicului larg, pentru a vedea cum este primit, ce feedback vor avea, ce schimbări mai trebuie să facă. Primii oaspeți au fost mai degrabă din rândul familiei, prietenilor și cunoștințelor, totul bazându-se inițial pe recomandări. Bilanțul s-a oprit undeva la 160.000-180.000 de euro investiții, sumă care include atât prețul de achiziție al casei, cât și renovarea și extinderea spațiului inițial.
De când au cumpărat casa, cei doi proprietari au adăugat două anexe, atelierul unde Oana sculptează și ține toate uneltele și sculele, garajul, precum și un foișor unde cei doi vor să amenajeze un loc de joacă pentru copii. „Și eu, și soțul meu suntem iubitori de sporturi în natură și de munte, ne place craftingul, așa că ne-am dorit să facem ceva pentru viitor care să includă cât mai mult din pasiunile noastre și să ne reprezinte. Mai mult decât atât, ne-am dorit ca în momentul în care renunțăm la joburile noastre de zi cu zi și ne mărim familia, ceea ce s-a și întâmplat în urmă cu aproape patru ani, când s-a născut băiețelul nostru, să avem un loc unde să ne retragem, cât mai departe de zgomotul orașelor aglomerate, în care să respirăm aer curat, să ne plimbăm, să putem să avem un stil de viață cât mai sănătos.”

În traducere „grajd pentru vaci”, proiectul The Cow Shed a luat denumirea utilității pe care o avea înainte clădirea. Acolo fusese în trecut o „odaie de animale”, așa că Oana și Elliott s-au gândit că numele tradus în engleză va surprinde la maximum autenticitatea locului, fiind și un omagiu adus celui ce l-a construit inițial.

Scopul a fost atins, așa că acum faptul că și turiștii sunt încântați de ceea ce găsesc la The Cow Shed Moieciu nu este decât o bucurie în plus. „Conceptul este inspirat din chalet-urile din Alpii francezi, iar decorul și construcția în sine țin foarte mult de stilul tradițional românesc, cu tot ce are mai frumos acesta. Și pentru că suntem foarte aproape de Castelul Bran, m-am inspirat de acolo în lucrările mele de sculptură în lemn, pirogravare și pictură, lucrări care se găsesc prin toată casa.” Vibe-ul locului este completat și de foarte multe obiecte – precum covoare, scoarțe, fețe de masă, pături, pistelci, cuverturi – de la bunica Oanei Gray sau moșteniri de familie, cum e un covor de pe peretele din hol, vechi de 150 de ani, țesut de mână și vopsit în culori naturale. Oana spune că nu a vrut să se piardă, așa că le-a readus la viață acolo, ca să le prețuiască așa cum merită.
Mai mult, pentru a crea o atmosferă autentică a satului românesc de acum 100 sau 200 de ani, a mers chiar în satul bunicilor sau la vecinii din Moieciu și a întrebat dacă au obiecte vechi de vânzare. Așa au apărut în peisaj multe produse care se regăsesc acum la The Cow Shed. Altele au fost „culese” de pe OLX. Înainte de orice însă, The Cow Shed impresionează prin nume. În traducere „grajd pentru vaci”, proiectul a luat denumirea utilității pe care o avea înainte clădirea. Acolo fusese în trecut o „odaie de animale”, așa că Oana și Elliott s-au gândit că numele tradus în engleză va surprinde la maximum autenticitatea locului, fiind și un omagiu adus celui ce l-a construit inițial.
„Noi credem că locul ne-a găsit pe noi. Practic, am fi putut alege orice loc în lume, dar am ales Carpații. Bineînțeles, faptul că eu sunt româncă a contat într-o măsură mai mică sau mai mare. Probabil că dacă nu eram de aici, nu am fi ajuns în prima noastră vacanță în aceste locuri. Dar imediat după vacanță am știut că vrem să ne stabilim undeva într-o zonă montană, cu o istorie frumoasă. Am închiriat o mașină din Sibiu și am colindat munți și văi, timp de trei săptămâni.” Au luat la rând toate satele din jur, au întrebat în stânga și-n dreapta dacă sunt case de vânzare. Nu știau cum anume ar vrea să fie și nici măcar unde. Așa că au ajuns până în Brașov și apoi în Moieciu.

Oana Gray, proprietar The Cow Shed Moieciu: „Conceptul este inspirat din chalet-urile din Alpii francezi, iar decorul și construcția în sine țin foarte mult de stilul tradițional românesc, cu tot ce are mai frumos acesta. Și pentru că suntem foarte aproape de Castelul Bran, m-am inspirat de acolo în lucrările mele de sculptură în lemn, pirogravare și pictură, lucrări care se găsesc prin toată casa.”

„Zona e minunată. Soarele apune pe masivul Piatra Craiului și răsare dinspre Bucegi. Mai sus de noi este ferma unor ciobani și apoi o pădure. Jos avem un pârâiaș care izvorăște din Muchia Scoarței din Vf. Breaza, de unde ne și luăm apă. E și o pădure mică, care ține răcoare în zilele călduroase de vară. Sunt aici urși, lupi, vulpi, arici, căprioare și veverițe. O varietate mare, care ne încântă”, povestește Oana Gray. Grajdul din lemn unde stăteau animalele aparținuse unui cioban, în urmă cu un secol. În 2003 a fost construită o casă în acel loc, cu forma celei de azi, iar în 2015 au cumpărat-o Oana și Elliott și au început renovarea ei. Tot ce a însemnat lemn în casă a fost refolosit, reciclat sau recondiționat. Grinzile și stâlpii din butuc întreg de lemn sunt vechi de peste 100 de ani. „Știm fiecare cui și colț de casă unde e și cum trebuie să fie pentru că nu am găsit muncitori sau echipe care să renoveze așa cum ne doream și am decis să facem noi asta, pe cont propriu. Seara ne uitam la tutoriale pe Youtube, citeam și studiam cum se fac diverse lucrări DIY, iar ziua puneam în practică: de la izolat casa, la tencuit, vopsit, gletuit, montat instalație, gresie, faianță, rigips și OSB (placă din așchii de lemn orientate – n. red.), recondiționare mobilă, turnat betoane și decorat, le-am încercat și făcut pe toate. Ne-am ales cu vânătăi, tăieturi și bătături în palme, dar suntem mulțumiți și mândri de cum a ieșit!”
Mulțumiți sunt și turiștii români, în aceeași măsură ca cei din țări precum Mexic, China, Israel, Taiwan, SUA, Portugalia, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, care devin parte din povestea de la The Cow Shed din Moieciu. „Înainte de pandemie, practic în primul an în care am deschis, aveam turiști străini în proporție de 90%. Bineînțeles, așa cum este de așteptat, pandemia ne-a încetinit planurile de dezvoltare și tot ce am vrut să extindem a trebuit să punem pe pauză. Nu doar că s-a schimbat proporția, iar 90% dintre cei care ne-au vizitat în 2020 au fost români, dar o bună perioadă de timp nici nu am avut turiști, din cauza restricțiilor și a măsurilor de urgență luate la nivel național și global.”
Chiar dacă anul trecut a fost mai greu pentru turiștii străini să ajungă să se cazeze în proiectul familiei Gray și deși au fost multe rezervări anulate, în perioada în care au avut voie să țină deschis, a existat chiar un mic boom, datorat turiștilor români. Cazarea costă 400 lei pe cameră pe noapte, iar proiectul constă în cinci camere duble și încă două paturi extensibile, deci pot fi cazate maximum 12 persoane.
„Un avantaj al faptului că Elliott are experiență în domeniu și în sporturile montane este acela că putem face împreună cu oaspeții noștri drumeții, alpinism, mountain biking, ski touring. Suntem în legătură cu ghizi și instructori de schi sau cu firme locale care se ocupă de închirieri de biciclete electrice. Indiferent de anotimp, întotdeauna ai ce să faci la noi.” Unii oaspeți vor să încerce sau să experimenteze plantatul, plivitul în grădină, hrănirea găinilor și colectarea ouălor, cositul fânului, culesul fructelor din livadă. Pe lângă toate aceste forme de relaxare la îndemână, există și alte atracții turistice în zonă. Printre ele, sanctuarul de urși din Zărnești, Castelul Bran – la mai puțin de zece minute de mers cu mașina –, Cetatea Râșnov și Dino Park, pârtia de schi Zănoaga, Poiana Brașov sau Cheile Grădiștei.
Experiența este completă, iar acum familia Gray își dorește să-și formeze o clientelă formată din turiști care să vină constant la The Cow Shed Moieciu, unde să se simtă ca acasă. „Primul an a fost mai degrabă un test pentru noi, iar cel de-al doilea a venit cu multe provocări. Pentru moment, ne dorim să ne îmbunătățim și să îi inspirăm și pe alții să construiască sau să renoveze case vechi, cu istorie sau nu, pentru a duce mai departe tradiția caselor românești”, mărturisește Oana Gray.

Oana Gray, proprietar The Cow Shed Moieciu: „Zona e minunată. Soarele apune pe masivul Piatra Craiului și răsare dinspre Bucegi. Mai sus de noi este ferma unor ciobani și apoi o pădure. Jos avem un pârâiaș care izvorăște din Muchia Scoarței din Vf. Breaza, de unde ne și luăm apă.”