GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Prognoze tot mai bune pentru 2013
Atât Erste Bank, cât și ING Bank au ridicat prognoza de creștere economică a României pentru acest an la 2,2% (de la 1,8%, respectiv 1,6%), atât ca efect al revizuirilor succesive ale cifrelor furnizate de INS, dar și ca efect al creșterii șanselor ca anul agricol să fie bun.
Conform Erste, eforturile de consolidare fiscală de până acum oferă autorităților un respiro binevenit, iar ING notează că, în ciuda faptului că motorul cererii interne nu și-a revenit, exporturile au mers bine, contribuind la reducerea deficitului comercial la 1,7 mld. euro în primele patru luni, de la 2,6 mld. euro anul trecut.
Expansiunea exporturilor în afara spațiului UE a contribuit în proporție de 55% la ajustarea deficitului comercial, remarcă ING, ceea ce înseamnă că un factor de risc luat în considerare regulat de analiști pentru economiile estice – dependența de exporturile către zona euro – a putut fi depășit.
